Traian Băsescu se mai gândește dacă vrea să fie măgar după ce-a fost armăsar (cer scuze tuturor măgarilor pentru comparație). Cam așa s-ar traduce intenția sa de a candida din nou pentru fotoliul de primar, după două mandate de președinte.
Ezitările dlui ex-președinte în a-și depune candidatura ne indică o oarecare stare de frică. E ceva să ajungi să-ți fie frică de Bușoi sau de dna Pandele. Unii ar spune că lui Băsescu îi e frică să nu cadă în ridicol cu un procent obținut la alegeri sub cel obținut de Bușoi. Eu cred că lui Băsescu nu-i este niciodată frică că pare ridicol, altfel nu s-ar explica dansul cu dansatoarele de la Cireșica în care părea că vrea să calce lut pentru îndeplinirea normei zilnice de chirpici. Oricum, dacă se întoarce la meseria de edil pus pe scandal cu tot Consiliul Primăriei Generale a Bucureștiului, de data asta găsește un buget de 2,6 ori mai mare. La plecarea sa, în 2004, bugetul PMB era de 311 milioane de euro (vezi tabelul din imagine). Ultimile date privind execuția bugetară de pe site-ul PMB ne arată că anul trecut veniturile totale încasate au fost de 3,595 miliarde de lei (807 milioane de euro). Are balta pește!
La venirea sa în funcția de primar, în anul 2000, bugetul primăriilor capitalei se împărțea diferit față de cel de astăzi. Atunci, bugetul Primăriei Municipiului București deținea un procent de aproape 83% din totalul bugetelor primăriilor din București (primăriile de sector și primăria generală). În 2001, cota s-a redus la 75%, iar din 2002, cota deținută de primăria generală s-a redus la 47%, menținându-se la același nivel și în anii 2003 și 2004 (vezi tabelul din imagine). În 2014, cota deținută de Primăria Municipiului București în totalul bugetelor primăriilor din București a fost de 44% (pentru 2015 nu toate primăriile de sector și-au făcut publice execuțiile bugetare - vezi aici execuțiile bugetare din 2014).
Dacă vom însuma veniturile totale bugetare de la jumătatea anului 2000 până în decembrie 2004, perioada ce se suprapune pe primul mandat de primar și pe cele câteva luni ale celui de-al doilea mandat de primar, ne rezultă suma de 1,32 miliarde de euro (la cursul mediu BNR din anii respectivi). Așadar, primarul Traian Băsescu a dispus, pe timpul cât a ocupat funcția de primar, de venituri la buget de peste 1,3 miliarde de euro. Suma e mai mică decât veniturile la bugetul primăriei generale din ultimi doi ani (7 miliarde de lei sau 1,57 miliarde de euro), dar și puterea de cumpărare de atunci era mult mai scăzută. Cheltuielile de capital, deci investițiile, conform Direcției Politici Fiscale și Bugetare Locale, au fost, în aceeași perioadă, în valoare de 242 milioane de euro (am scos din calcul jumătate din bugetul pe anul 2000 și echivalentul unei luni din 2004). Deci, în mandatul în care Consiliul General al Primăriei Municipiului București îi bloca planurile mărețe lui Traian Băsescu, bugetul pentru investiții a însumat aproape un sfert de miliard de euro (vezi tabelul din imagine).
Tragem linie sub mandatul lui Traian Băsescu și ne dă că a avut un buget cu venituri cumulate de peste 1,3 miliarde de euro în cei patru ani și ceva din primul și al doilea mandat de primar și că bugetul pentru investiții s-a ridicat la aproape un sfert de miliard de euro. Poate numi cineva o realizare notabilă a primarului Traian Băsescu, în afară de disputele cu Brigitte Bardot și Consiliul General?

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu