Social Icons

sâmbătă, 31 martie 2018

Topul statelor după avuția netă pe adult în 2017

Cum arată topurile mondial și european ale avuției pe locuitor adult   Islandezii, elvețienii și australienii sunt cei mai bogați locuitori, conform Institulului de cercetări Credit Suisse. În fiecare an, din 2010 încoace, acest institut întocmește un raport global privind avuția de la nivelul gospodăriilor populației pentru mai multe state (171 state în 2017). 

joi, 29 martie 2018

Cum arată topul principalelor orașe după datoriile primăriilor

Care erau în 2017 cele mai îndatorate primării din țară
   Datoria publică locală a atins la finalul anului trecut valoarea de 15,24 miliarde lei, în scădere cu aproape 800 milioane lei față de valoarea înregistrată la finalul lui 2016. Cea mai mare parte a acestei datorii aparține marilor primării din țară. 

miercuri, 28 martie 2018

marți, 27 martie 2018

Înzestrarea armatei găurește bugetul

Peste o treime din deficitul bugetar a fost cauzată de cheltuielile cu înzestrarea armatei
   Vizita lui Iohannis în SUA și angajamentul că vom acorda 2% din PIB pentru înzestrarea armatei, fără nici cea mai vagă aluzie a vreunui program de offset, își arată primele rezultate în execuția bugetară din primele două luni. 

luni, 26 martie 2018

Câte locuințe s-au finalizat la nivel de județe în ultimii cinci ani

Topul județelor după numărul de locuințe terminate între 2013 și 2017   Aproape un sfert de milion de locuințe s-au finalizat între 2013 și 2017 în România, conform datelor INS. Cele mai multe locuințe din ultimii cinci ani s-au finalizat în 2017 (53,3 mii vezi tabelul din imagine). 

sâmbătă, 24 martie 2018

Nu americanii, ci Zâna Măseluță și cu Moș Gerilă l-au făcut pe Trump președinte

CNN-ul se dă de ceasul morții să-i mai asigure un mandat lui Trump
   În ultimile zile, pe lângă deja arhicunoscutele ajutoare primite de la Moș Gerilă cu domiciliu la Kremlin, am mai aflat că Trump a mai primit un ajutor și de la Zâna Măseluță ce-și face veacul prin Oxford. Pare că toate basmele de adormit copii au conspirat să-l facă pe Trump președinte, în timp ce rednecks și hillbillies își ascuțeau ștampila de vot.

joi, 22 martie 2018

Câte locuințe aflate în proprietatea statului erau le nivel de județe în 1990 și câte mai sunt în prezent

Topul județelor după locuințele aflate în proprietatea statului în 1990
   Aproape o treime din locuințele existente în România anului 1990 erau în proprietatea statului. Din totalul celor 8 milioane de locuințe, cât număra fondul locativ în primul an de libertate, 2,62 milioane aveau ca proprietar statul, iar din acestea, 2,44 milioane erau în mediul urban.

miercuri, 21 martie 2018

România are cel mai ieftin teren arabil din UE

Topul statelor UE după prețul terenului arabil   În 2016, România se situa pe ultimul loc dintre statele UE care au transmis date Eurostatului în privința prețului mediu al hectarului de teren arabil (1.958 euro/ha).

marți, 20 martie 2018

Sumele primite de la UE n-au redus decalajele de dezvoltare dintre regiunile României

Decalajele de dezvoltare dintre regiunile României s-au mărit de la aderarea la UE
   România și Bulgaria sunt țările ex-comuniste din UE, cu o populație mai mare, care n-au reușit să reducă semnificativ decalajele economice dintre regiuni cu sprijinul fondurilor și sumelor atrase de la UE între 2007 și 2016.

luni, 19 martie 2018

Câți bugetari concentrează capitalele din UE

Topurile statelor și a capitalelor UE după ponderea bugetarilor în populația ocupată
   La nivelul UE, una din patru persoane ocupate activa în sectorul public. Din cele 256,6 milioane de persoane ocupate cu vârsta cuprinsă între 15 și 74 de ani, 56,7 milioane erau ocupate în administrație publică, apărare, educație, sănătate și asigurări sociale publice, deci în majoritatea activităților ce țin sectorul public.

duminică, 18 martie 2018

sâmbătă, 17 martie 2018

Topul județelor după mașinile de fițe

În ce județe sunt înmatriculate cele mai multe mașini de fițe
   România e codașă în mai toate clasamentele UE ce evidențiază nivelul de trai al populației. În urma noastră, de cele mai multe ori, sunt doar vecinii de la sud de Dunăre. Dacă te uiți la parcul auto și la mărcile exclusiviste, al căror preț sare bine de câteva sute de mii de euro, ai zice că ai de-a face cu o țară prosperă. 

joi, 15 martie 2018

Ce impact va avea Brexitul asupra PIB-ului pe locuitor din statele rămase în UE

Efectele Brexitului asupra PIB-ului UE
   Economia Marii Britanii însemna în 2016 circa 16% din economia UE. Din 2019, odată cu ieșirea acestei economii din spațiul comunitar, e clar că PIB-ul UE va fi mai mic cu acest procent. Totuși, dacă e să evaluăm impactul Brexitului asupra PIB-ului pe cap de locuitor din UE, atunci acesta e mult mai mic

miercuri, 14 martie 2018

Cât de mult au rămas în urmă economiile Harghitei, Covasnei și Mureșului față de media națională din 1995 încoace

Cât era PIB-ul pe locuitor în județele din secuime în 1995 și cât era anul trecut   Pe 15 martie, maghiarii din România și, în special, cei din secuime vor autonomie. În ultimii ani, de ziua națională a maghiarilor, subiectul autonomiei teritoriale a tot apărut în peisajul manifestărilor din această zi.

marți, 13 martie 2018

Cu cât a crescut salariul net real din ianuarie față de aceeași lună a anului trecut

Care a fost creșterea reală a salariilor din ianuarie față de aceeași lună din 2017   INS-ul a publicat datele privind salarizarea la nivel de economie și activități economice din prima lună a anului. În ianuarie, la nivel de economie, salariul mediu brut a fost de 4.143 lei, cu peste 30% mai mare decât cel din ianuarie 2017 (3.168 lei). 

luni, 12 martie 2018

Câte plinuri puteai face cu salariul minim net din statele UE la începutul lunii martie

Topul statelor UE după numărul de plinuri pe care le poți face cu salariul minim net
   România era pe locul 26 în UE în privința prețului mediu la litrul de benzină la începutul acestei luni (1,12 euro/litru), prețuri mai mici înregistrându-se doar în Polonia  (1,09 euro) și Bulgaria (1,04 euro).

duminică, 11 martie 2018

Din trei lei colectați la buget, un leu se duce pentru plata salariilor bugetarilor

România a ajuns pe primul loc în UE după ponderea cheltuielilor cu salariile din sectorul public în veniturile bugetului
   În primele trei trimestre din anul trecut, cheltuielile bugetare cu salariile (salarii și contribuții sociale) au ajuns la 13,3 miliarde de euro, în creștere cu 3 miliarde de euro față de aceeași perioadă din anul 2016, conform datelor Eurostat. 

joi, 8 martie 2018

miercuri, 7 martie 2018

PIB-ul crește ca Făt-Frumos, iar bugetul arată tot mai mult ca Baba Cloanța

ANAF-ul a înregistrat cea mai dezastruoasă colectare din istoria sa în 2017
   INS-ul a publicat datele provizorii ale PIB-ului, confirmând datele semnal de acum o lună și ceva, conform cărora creșterea economică din 2017 a fost de 7%. PIB-ul României de anul trecut a ajuns la valoarea de 856,4 miliarde lei, asta însemnând 187,4 miliarde de euro, la cursul mediu de schimb al BNR. 

marți, 6 martie 2018

Putem dormi liniștiți, în mai puțin de un deceniu, noi și bulgarii nu vom mai fi repetenții clasei în UE

Integrarea în UE a Balcanilor de vest ne scoate de pe ultimele locuri din UE în materie de indicatori
   Jean-Claude Junker, președintele Comisiei Europene, ne-a dat o veste bună zilele acestea, aceea că, în 2025, noi și vecinii bulgari sigur nu vom mai fi repetenții clasei. Odată cu integrarea țărilor din Balcanii de Vest, balta cu repetenți crește, iar noi putem fi mai relaxați, pentru că vom avea de cine să facem mișto că stau mai prost decât noi.

luni, 5 martie 2018

Ce aeroporturi au înregistrat cele mai mari creșteri ale traficului de pasageri în ultimii trei ani

Topurile aeroporturilor din țară după traficul de pasageri din 2015, 2016 și 2017
   Anul trecut, traficul total pe aeroporturile României a depășit pragul de 20 milioane de pasageri, mai mare cu 3,8 milioane față de anul 2016 și cu aproape 7 milioane peste traficul înregistrat în anul 2015.

duminică, 4 martie 2018

sâmbătă, 3 martie 2018

Ce salarii echivalente în lei se înregistrau anul trecut în statele vecine României

Cum arată salariile medii din sectoarele public și privat în România și în statele din jur
   România a avut anul trecut, conform ultimei prognoze economice, un salariu mediu brut lunar de 3.230 lei, cu 421 de lei mai mult decât cel înregistrat în anul anterior. Asta s-ar traduce într-un salariu mediu net la nivel de economie de 2.355 lei, cu peste 300 lei mai mult decât în 2016.

joi, 1 martie 2018

Ghici în ce județ era cu 25% mai mare salariul net la finalul anului trecut decât în urmă cu un an?

Topul județelor după creșterile salariale din 2017
   Salariul mediu net de la nivel național din decembrie anul trecut a fost cu aproape 12% mai mare decât cel din decembrie 2016 (2.629 lei față de 2.354 lei). Acest avans a survenit pe fondul unei creșteri a efectivelor de salariați de la nivel de județe cu doar 2,6% (131 mii) în aceeași perioadă.