Social Icons

Se afișează postările cu eticheta analiză financiară. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta analiză financiară. Afișați toate postările

vineri, 13 martie 2026

Cât ar valora astăzi o para, un creițar sau un sfanț

Cât ar valora astăzi monedele vechi din Principatele Unite
   Sfanțul, copeica, paraua, galbenul, creițarul, icosarul, polul - toate aceste monede circulau în Principatele Unite în vremea lui Cuza. Încercările domnitorului de a reforma sistemul monetar, prin introducerea unei monede naționale, numită romanat, s-au soldat eșecului.

vineri, 13 decembrie 2024

vineri, 20 septembrie 2024

Cât de mult s-a îmbogățit vistieria statului după Marea Unire

Cum au evoluat veniturile bugetare ale României între 1913 și 1939.
   Deși am putea crede că finanțele României Mari au cunoscut o creștere semnificativă față de cele ale Vechiului Regat, datele statistice privind execuția bugetului de stat din perioada interbelică ne contrazic.

vineri, 28 iulie 2023

Cât valorau marca germană, francul francez și lira italiană în 1999, când s-a lansat moneda euro

Care era cursul de schimb al valutelor ce au aderat la zona euro în 1999   Mulți analiști de-a lungul anilor ne-au tot spus că euro a fost croit pe calapodul mărcii germane și, din această cauză, toate celelalte economii ce-au aderat la zona euro au de suferit. Cred că cei ce-au probat calapodul mărcii germane au avut văzut dublu, pentru că, la lansarea euro în 1999, un euro valora 1,96 mărci (vezi tabelul din imagine).

joi, 23 martie 2023

Pentru prima dată în istorie România a egalat Ungaria în privința PIB-ului pe locuitor la paritate

România a ajuns la 77% din media UE în materie de PIB pe locuitor la paritatea de cumpărare
    Ultimele date ale Eurostat ne arată că anul trecut PIB-ul pe cap de locuitor din România calculat la paritatea de cumpărare standard din UE (PPS) a ajuns la 77% din media UE, nivelul cel mai ridicat din istoria recentă și chiar din istoria României (vezi tabelul din imagine).

vineri, 17 martie 2023

Câți bani a încasat BOR în pandemie

La ce valoare s-au ridicat veniturile BOR în 2020 și 2021   În 2020 și 2021, veniturile Bisericii Ortodoxe Române, adunate la nivelul patriarhiei, ale mitropoliilor, arhiepiscopiilor și episcopiilor de pe teritoriul țării, ce și-au depus situațiile financiare la Ministerul Finanțelor Publice, s-au ridicat la valoarea de 563,4 milioane de lei, respectiv 708,3 milioane lei.

vineri, 16 decembrie 2022

Cine ține în spate bugetul țării

Cât contribuie regiunile la buget
   O treime din obligațiile fiscale încasate de ANAF la nivel regional în prima jumătate a acestui an au fost colectate de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București. Asta arată ultimul raport de activitate al ANAF aferent primului semestru al anului curent.

vineri, 28 octombrie 2022

Câți bani au avut pe mână primarii marilor orașe anul trecut

Topurile primăriilor după veniturile și cheltuielile din 2021
    Anul trecut, veniturile totale ale administrațiilor locale (primării de municipii, de orașe și de comune și consilii județene) au ajuns la valoarea de 79,6 miliarde de lei, cu  7,6 miliarde de lei mai mult decât în 2020 (72 mld. lei).

vineri, 16 septembrie 2022

Care sunt cele mai bogate comune din țară după buget

Cum arată topul celor mai bogate comune din țară

   Datele statistice ale Direcției pentru Politici Fiscale și Bugetare Locale din cadrul Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației ne arată că, anul trecut, veniturile totale la bugetele comunelor din România au atins valoarea de 26,06 miliarde de lei, în creștere față de anul anterior când s-au ridicat la valoarea de 24,74 miliarde lei.

vineri, 26 august 2022

Cât s-au îndatorat statele UE în pandemie

Cine și cu cât s-a îndatorat în pandemie
    De la sfârșitul anului 2019 până la finalul anului trecut, datoria celor 27 de state comunitare a crescut cu 1.209 miliarde de euro. Asta reiese din ultimele date publicate de Eurostat privind datoriile publice ale statelor comunitare.

joi, 10 februarie 2022

Cum stă treaba, de fapt, cu veniturile BOR

Veniturile BOR în 2020
   În 2020veniturile Bisericii Ortodoxe Româneadunate la nivelul patriarhiei, ale mitropoliilor, arhiepiscopiilor și episcopiilor de pe teritoriul țării, ce și-au depus situațiile financiare la Ministerul Finanțelor Publice, s-au ridicat la valoarea de 563,4 milioane de lei.

joi, 29 octombrie 2020

Ce venituri a avut anul trecut Biserica Ortodoxă Română

   În 2019veniturile totale ale Bisericii Ortodoxe Româneadunate la nivelul patriarhiei, mitropoliilor, arhiepiscopiilor și episcopiilor s-au ridicat la valoarea de 542 milioane de lei.

joi, 15 octombrie 2020

Cine ține în spate bugetul României?

Cât contribuie regiunile la bugetul României
   ANAF-ul nostru e unul dintre cele mai slabe fiscuri din spațiul comunitar, rezultatele acestei instituții ne  înlătură orice dubiu în această privință când analizăm veniturile bugetare colectate raportate la PIB (aproape 31% din PIB). 

joi, 10 septembrie 2020

Cel mai optimist finanțist din lume

   Florin-Vasile Cîțu e cel mai optimist ministru de finanțe pe care l-a avut România vreodată. El e omul pe care mi l-aș lua companion în orice apocalipsă. Vrei să te simți bine când n-ai un ban în buzunar, ești rupt de datorii și fără slujbă? Cheamă-l pe Cîțu să-ți explice perspectivele tale.  

joi, 3 septembrie 2020

joi, 18 iunie 2020

Cât se cheltuie în statele UE cu pensiile

Topul statelor UE după alocările pentru plata pensiilor
   Peste 27% din totalul cheltuielilor bugetare de la nivelul statelor UE se duce pe plata anuală a pensiilor. În această categorie de cheltuieli intră toate formele de pensionare (limită de vârstă, anticipată, pe caz de boală, etc.). Asta ne arată datele Eurostat aferente anului 2017, cele de dată mai recentă, adică  din 2018, fiind doar parțiale.

joi, 19 martie 2020

De ce criza economică ce se anunță va face mai multe victime decât COVID-19

Miroase deja a austeritate, România va trebui să se împrumute din nou la FMI
   În ultimele zile se discută tot mai mult despre criza care e la început, dar care se va dezvolta și va atinge dimensiuni apocaliptice în perioada următoare. Ieri, a doua zi după ce Trump a venit cu propuneri de măsuri menite să calmeze piețele financiare, trendul de scădere de pe piețe a continuat.

marți, 28 ianuarie 2020

La doar trei luni de guvernare, Cîțu își arată limitele

Ce parte a dezastrului de la finanțe n-a fost explicată de Câțu
   Astăzi, actualul ministru de finanțe, Florin Cîțu, a ieșit să ne explice înainte de a publica execuția bugetară, de parcă noi  am fi idioți și n-am înțelege nimic din cifre, ce a realizat la minister în ultimele două luni ale anului trecut.

joi, 9 ianuarie 2020

Ce venituri are Biserica Ortodoxă Română

Cât au adunat eparhiile BOR în 2018
   În 2018veniturile totale ale Bisericii Ortodoxe Româneadunate la nivelul patriarhiei, mitropoliilor, arhiepiscopiilor și episcopiilor s-au ridicat la valoarea de 573,7 milioane de lei

joi, 14 noiembrie 2019

Cum arată dezastrul bugetar al PMB după primele nouă luni anului

Cât de varză e bugetul primăriei generale după execuția la 9 luni
   Prin iunie, Firea ne avertiza că bugetul propus de ea are mai mici șanse de realizare decât trimiterea de către România a unui astronaut pe Marte până la sfârșitul anului curent.