Se afișează postările cu eticheta Europa. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Europa. Afișați toate postările
luni, 20 iulie 2015
duminică, 24 mai 2015
De la anul, de la capăt
Voltaj s-a prezentat la Eurovision precum Ucraina în 2005. Atunci, unul îmbrăcat în portocaliu ne explica cum au făcut ei revoluție portocalie (piesa se numea Razom Nas Bahato), dându-l jos pe Ianukovici și înlocuindu-l cu Iușcenko. N-a interesat pe nimeni.
joi, 8 ianuarie 2015
Multiculturalism
Slavă Domnului că erau musulmani! M-am liniștit. Ieri, pe toate canalele de la noi apărea, din cinci în cinci minute, câte o cugetare deontologică de genul „încă nu știm dacă sunt”, „s-ar putea să nu fie” și că „ar fi bine să așteptăm”. Pe forumuri s-a dat drumul la conspirații.
joi, 18 septembrie 2014
McMerkel
Referendumul din Scoția, indiferent de rezultat, dă naștere la acutizarea conflictelor etnice în toată Europa. Nu contează rezultatul de astăzi, contează doar precedentul stabilit odată cu susținerea acestuia. David Cameron, locatarul de la 10 Downing Street, și-a dat seama cam târziu că treaba e serioasă și, prin urmare, și-a ajustat discursul, abandonându-l pe cel despre români și bulgari.
vineri, 5 septembrie 2014
Un summit ca o șezătoare de babe bârfitoare
La summitul NATO s-au adunat „n” șefi de stat, „n” miniștri de externe și tot „n” de-ai apărării și peste 2000 de ziariști. Oaau! Câtă frunză, câtă iarbă, ai zice. Tot ca niște frunze și iarbă au stat de la debarcarea crizei lideroii NATO și ... și nimic. Absolut nimic n-au făcut ca să prevină situația de față.
joi, 24 iulie 2014
Diferențele între stelele și facilitățile oferite de hoteluri în Europa
„Hotelul în care eram cazați era de trei stele, dar nu merita nici măcar o stea.” De câte ori n-ați citit fraza aceasta în comentariile de pe net despre diverse hoteluri din diferite stațiuni sau țări?
luni, 26 mai 2014
La Sâmbra Bruxelles-ului
-Bă, deci, vă aliniați! Tu, aia de după Farage, cum te cheamă?
-Țapardel Claudia, Măria Ta Herr Juncker.
-Aha, deci Țapardel, dă-te mai cea, că nu-l vad pe Farage cum aplică pentru pensia de europarlamentar! Buuun, să continuăm. Siegfried ... Mureșan e prezent?
joi, 16 ianuarie 2014
Ce urmărește Chevron în România
Rezervorul de combustibil al Unchiului Sam n-a venit la poarta babei Dochia să cerce tina așa în doru` lelii. Datul cu fracturările sub osemintele otomane de la Podul Înalt n-au de-a face decât cu dorința de a menține un anumit nivel al activității și poziționarea strategică pe o piață cu potențial cum e cea europeană.
marți, 14 ianuarie 2014
„Marșul economic” al tigrului carpatin din `90 încoace
Precum un Panzer cu motor de Trabant s-a avântat brava noastră economie în anul 1990 spre bunăstarea consumismului, scăpată din lațul comunismului. N-a pornit bine la drum arma noastră economică, c-a început să dea rateuri precum Daciile strămoșești în diminețile friguroase de iarnă.
miercuri, 4 septembrie 2013
Abonați-vă la:
Postări (Atom)










