Social Icons

vineri, 6 noiembrie 2015

„Reprezentanții” Pieței

Cine reprezintă Piața?!
   Dimineață, în scara blocului, tanti Gina și cu dna Mache țineau ședință. La manifestarea de voință, decizie și determinare ad-hoc, de la parterul blocului 514, de pe strada Leșinatelor, se alătură, timid, dl Sandu, de la etajul 1. Toți trei se văd ca reprezentanți de seamă a scării B și, împreună cu cei de la scara C, au de gând să răstoarne conducerea.

   Așa nu se mai poate! Dl Marian, președintele scărilor B și C, e un tiran. Săptămâna trecută a udat florile din fața scării cu un furtun tras de la subsol, așa, ca să plătească toți. Ieri, a cules un buchet de panseluțe și s-a făcut nevăzut până pe la două după-masă. Azi, a blocat cu mașina trotuarul de pe aleee, că nu are chef să plătească două locuri de parcare, ci doar unul, și ăla îl ocupă mașina lui fii-su`. Mâine, Dumnezeu mai știe ce-o să facă. Ei, nu, că se îngroașă gluma! Trebuie luate măsuri! Manifestație spontană după o îndelungă popularizare în rețeaua de intranet a blocului, reprezentată de interfon - ăsta e planul. Acțiune!

   La revoltă a venit, cu mic cu mare, mai tot parterul de la scările B și C. Cei de la A și D n-au venit pentru că au alte opțiuni politice. Ei ascultă „decât” manele, sunt ignoranți, scuipă semințe, ar vota cu Marian dacă ar candida la ei, și, în plus, par a fi ajutați social cu ajutoare la căldură într-un procent mai mare. Nimeni n-a făcut o statistică, dar așa pare. La B și C, mai ales la parter, găsim lumea bună, frumoasă, ce ascultă jazz și semi-clasică, vorbește în citate filozofice, nu scuipă semințe și nu sunt atât de asistați sociali, pentru că sunt pensionari cu drepturi depline. La etajele superioare de la scările B și C sunt tinerii frumoși, la fel ca și boșorogii de la parter, dar ei sunt mai ocupați cu țara și nu cu flecuștețe cu Mariani și alții ca el. Pe ei îi găsești în Piață. Pe locuitorii de la parter îi găsești la parter, acolo e Piața lor.
   Huuo! Huuuuo! Huoooo! Jos cu dictatorul! Marian se ascunde după perdele o zi, două, iar jos se stârnește iadul. Dna Mache întreține focul protestatar cu zacuscă și dulceață. Dl Sandu era pe baricadă cu o vuvuzelă și o tobă. Era un Gavroche ceva mai cărunt, iar steagul cu gaură, păstrat de la revoluție, se făcea, în sfărșit, util, după un sfert de secol. Prin gaura steagului se vedea cel puțin un vice-președinte de scară.
   Marian demisionează la presiunea parterului cu gospodine campioane la zacuscă cu ciuperci. Victorie! .... Acum ce? ... Trebuie schimbat sistemul! Așa nu se mai poate! Nu plecăm acasă, zacusca nu ne lasă! La parter apare o solie de la Președintele de bloc. Dl Costel, emisarul, intră solemn cu un afiș. Gospodinele îi fac loc. Sandu se uită chiorâș prin gaura steagului. Costel lipește afișul pe ușa de la lift. Pleacă fără un cuvânt. E supărat că acum două săptămâni a fost surprins dormind în fața blocului după ce devorase un bax de bere și o doză se scursese pe pantaloni, cel puțin, așa zice el. Lumea citește afișul.
   Stupoare! La consultări sunt chemați dna Maricica, nevasta lui Marian, dl Teodorescu, fost securist torționar, dna Tina, fostă turnătoare, și alții care nu s-au arătat deloc la manifestație. Tuturor le-a rămas zacusca în gât. Cum  dracu` de i-a chemat pe ăștia? Se sparge piața. În urmă rămâne doar miros de zacuscă. Sandu pleacă, înjurând prin gaură. Dacă nu acum, când?  Peste alt sfert de secol?!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu