Octombrie 2005 - revolte în suburbiile Parisului. Trei săptămâni, Parisul e aprins seară de seară. Presa franceză tace. Rahatul e parfumat și ascuns cu dexteritate sub preș. Lumea își vede de-ale ei, vine criza, Sarkozy iese la interviuri beat comme un cochon, lumea râde, iar Parisul își vede de criza economică. Nimeni nu coboară în suburbii. Focul arde, în continuare, mocnit.
Un deceniu mai târziu, în 2015, Parisul cade sub gloanțele unor fundamentaliști. Hollande amenință terorismul, poluarea, starea vremii, sărăcia, lăcomia, impotența, și încă vreo trei noțiuni abstracte. Lumea e solidară, aduce flori și lumânări și strigă că nu-i este frică. Asta, până la trei părțuri ale unui consumator cronic de fasole. Atunci se dezlănțuie iadul. În câteva minute, neînfricații se calcă în picioare, alergând care încotro, călcând peste cei cu care mărșăluiseră braț la braț. Situația se calmează când cineva le spune că a fost doar un pârț accidental. Mulțimea se regrupează și-și proclamă din nou neînfricarea.
Jihadiștii sunt încolțiți, o femeie se autodetonează, creierul operațiunii e spulberat de gloanțe. Durează vreo trei zile să fie identificat. La o săptămână de la atacuri, aflăm că niciunul dintre jihadiști nu era sirian venit la chemarea dnei Merkel în Europa. Apoi aflăm că jihadista nu s-a detonat, sau se crede că nu s-a detonat, nimic nu e sigur, și, până mai ieri, habar n-avea de Coran și de cele sfinte ale războiului. Fuma, bea, era non-stop pe Facebook și Instagram. Creierul atentatelor, nici el nu prea se încadrează în profilul de jihadist autentic, ci de tânăr cu grave probleme psihice. Atenția se mută de la Statul Islamic la statul vecin - Belgia. Belgienii sunt niște nesimțiți ce nu-și țin islamiștii acasă. Impotența lui Hollande e pusă pe seama belgienilor, a Schengenului, a oricui capabil să știrbească obeliscul fanfaronului de la Elysee.
Trebuie să cirulăm de-acum încolo cu pașaportul prin UE. Trebuie să facem un serviciu secret al UE. Trebuie să ne aliem cu Franța și să atacăm Statul Islamic. Trebuie să ne acceptăm resemnați cotele de refugiați. Trebuie să ne punem steagul Franței peste poza de profil ca să fim solidari. Trebuie să înțelegem că nu mai avem drepturi, odată ce, nicăieri, niciunde, nicidecum, nicicând, oricum, oriunde, peste tot, nu suntem sau suntem în pericol. Suntem în război!
Dacă ți se rupe un picior, nu pui piciorul în gips, ci, conform idiotului de la Elysee, pui tot corpul în gips și lași piciorul rupt negipsat. În mintea lui, corpul e de vină că piciorul s-a rupt, deci el trebuie gipsat. A auzit cineva de vreun program social adresat nepoților celor aduși în suburbiile Parisului prin anii `50 - `60 să curețe veceuri? Dacă bunicul a curățat veceuri, tatăl a curățat și el, dar fără prea multă tragere de inimă, iar nepotul e jihadist ce și-a cumpărat kalașnikov și nu vrea să curețe veceuri, e de vină polonezul pentru asta și e musai să circule cu pașaportul la el prin UE? Nous somme en guerre! Păzea terorism, păzea foamete, păzea cancer, păzea poluare, păzea corupție, păzea birocrație, că venim peste voi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu