România anului 2017 arată ca o țară fracturată din punct de vedere economic. Între dezvoltarea economică din urban și rural și între cea existentă în capitală, câteva orașe mari și cea restul țării apar o serie de falii ce cresc în dimensiuni pe măsură ce nu se face nimic pentru a le suda.
Cea mai importantă fractură e cea dintre dezvoltarea urbanului și ruralui
Populația rurală reprezintă, conform INS, circa 46,2% din totalul populației rezidente. În afară de Irlanda, suntem țara din UE cu cea mai mare pondere a populației rurale.
Datele INS privind populația ocupată pe medii ne permit estimarea productivității per total mediu rural. Conform acestor date (vezi aici cu cât contribuie mediul rural la PIB), circa 31% din PIB-ul național reprezintă contribuția locuitorilor din mediu rural. Așadar, 46% din populație produce 31% din PIB. Totuși, cea mai mare parte din ceea ce produc locuitorii din mediu rural e localizată în zonele urbane sau periurbane. În satele mai depărtate de orașe media productivității pe locuitor e apropiată de cea din agricultură.
Pe lângă productivitatea scăzută și condițiile de trai sunt mult sub cele din mediul urban. Anul trecut, conform Eurostat, 30,5% din români n-aveau baie în locuință, iar 32,6% aveau wc-ul în fundul curții (accesează datele Eurostat aici și aici). Majoritatea acestor locuitori țineau de mediul rural.
În 27 de ani, cât au trecut de la revoluție, procentul populației din mediul urban a rămas la fel (în jur de 46%), dar accesul acestui segment de populație la serviciile de sănătate publică și învățământ s-a deteriorat. N-a existat și nu există niciun plan de aducere a satului și, mai ales, a satului aflat la distanță mare de oraș, în secolul XXI. Mediile statistice ar arăta mul mai dramatic dacă comunele periurbane n-ar intra în calcul.
O a doua fractură e reprezentată de diferența mare de dezvoltare între capitală și restul țării
Acum aproape două luni, Eurostatul ne-a anunțat că regiunea București-Ilfov are un nivel al PIB-ului pe cap de locuitor la puterea standard de cumpărare de 136% din media UE (accesează aici studiul Eurostat). Următoarea regiune din România după cea a capitalei e regiunea Vest, iar nivelul PIB-ului pe cap de locuitor la puterea standard de cumpărare e de 57% din media UE. Ultima regiune de la noi, Nord - Est e la un nivel al PIB-ului pe cap de locuitor de 34% din media UE.
Nici la nivel de județe lucrurile nu stau mai bine. Dacă în 1995, conform datelor INS, ponderea Bucureștiului în PIB era de 13,6%, în 2005 ajunsese la 21,6%, iar anul acesta va ajunge la aproape 24,8% (vezi aici datele pentru 1995 și 2005 și aici pentru 2017). Vorbim doar despre București, dacă includem și Ilfovul, atunci ponderea crește. Conform BNR, peste 59% din investițiile străine directe din România erau localizate în regiunea capitalei (accesează aici datele BNR).
În loc de descentralizare, în România asistăm la un proces de centralizare economică. Bucureștiul de astăzi are o pondere dublă în economie decât cel de pe timpul lui Ceaușescu (vezi aici PIB-ul estimat pe județe în anul 1985). România devine tot mai dependentă economic de capitala ei, iar acest lucru se vede și din taxele colectate anul trecut (vezi aici ce taxe s-au colectat anul trecut la nivel local).
A treia fractură de dezvoltare este cea dintre județele cu orașe mari și restul județelor
După capitală, anul acesta, conform ultimei prognoze a Comisiei Naționale de Prognoză, cele mai grele județe după ponderea deținută în PIB sunt Constanța (4,93%), Prahova (4,67%), Cluj (4,57%), Timiș (4,44%), Brașov (3,34%) și Iași (3,12% - vezi aici datele pentru toate județele).
Trebuie spus că, datele definitive de la INS de la nivel de județe sunt doar până în anul 2014, iar CNP-ul a realizat această prognoză pe baza evoluției economiei județelor din ultimii ani, conform datelor definitive ale INS.
Împreună cu Bucureștiul, aceste județe contribuie cu 50% din PIB-ul național. Populația rezidentă din aceste județe și din capitală are o pondere de 30% din totalul național. Toate aceste județe au înregistrat creșteri ale ponderilor deținute în economia națioanală în ultimul deceniu (vezi aici). Asta înseamnă că o parte însemnată din celelalte județe au înregistrat diminuări ale ponderilor deținute în economia națională (au înregistrat ritmuri mai mici de creștere economică).
Dezvoltarea economiei din ultimul deceniu ne arată o dezvoltare de model insular, iar insulele de prosperitate, deocamdată, nu iradiază și în județele vecine.
Excepție de la acest model insular fără iradiere pare a fi regiunea capitalei. Județele Giurgiu, Călărași și Ialomița au înregistrat în ultimul deceniu creșteri economice superioare mediei naționale (vezi aici).
În cazul celorlalte județe, acest fenomen nu există, ci, din contră, are loc un fenomen de gaură neagră. Resursele umane importante și investițiile sunt atrase de marile orașe în detrimentul județelor din jur care nu au ca reședință un oraș important. Orașele mari, chiar dacă nu sunt conectate la autostrăzi, cum e cazul Iașului și al Brașovului, prin mărimea lor, constituie o suficientă forță de atracție pentru investitori.
Aceste trei fracturi definesc un mod haotic de dezvoltare economică. Lipsa infrastructurii e principala cauză pentru agravarea situației, iar prin infrastructură nu mă refer doar la autostrăzi, ci și la infrastructură utiltară și educațională, care ar scoate ruralul din evul mediu. La modul cum e structurată astăzi economia între rural și urban și la nivel de teritoriu, aceste fracturi nu pot decât să se mărească în viitor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu