Acum o săptămână și o zi scriam că listarea Digi va frânge multe inimi și, mai ales, buzunare.
Fiindcă sunt atât de Mama Omida, mă autocitez:
„Deci, datoriile mari și profiturile mici nu prea dau șanse viitorilor acționari la dividente consistente. Dacă nu sunt dividente, singura variantă pentru care s-au îmbulzit toți investitorii la subscriere e cea a speculației. Doar că, atunci când toată lumea trage într-o direcție, mizând pe creștere, cel mai bine e să fii contrapartida, adică cel ce mizează pe scădere, pentru că unde e lume multă e și panică multă, iar dacă prețul n-o ia în sus cum visează cei mulți sau în timingul dorit de ei, se declanșează avalanșa vânzărilor. Deocamdată, potențialii investitori nu s-au speriat de anchetele DNA, dar se pare că cineva din această instituție face jocurile pentru o poziție short după începerea tranzacționării acțiunilor pe bursă.” (accesează aici articolul).
Marți, în prima zi de tranzacționare, presa economică ne ținea live-texte cu evoluția prețului DIGI. Cei de la Ziarul Financiar, mai surescitați ca oricând, de parcă la BVB s-ar fi listat Apple și nu o companie plină de datorii, ne textuiau cu emoție în tastatură: Oau, acțiunile DIGI au la 41,5 față de oferta ințială de 40! Oauu, acțiunile au ajuns la 43,6! După aceasta, ... tăcere. Dacă te uitai pe cotația acțiunilor, puteai continua live-textul cu: „Fâss, acțiunile au închis la 41,2”, adică, sub prețul de la începerea zilei de tranzacționare. Spre seară, cei de la Digi 24 au prezentat evoluția ca pe un real succes. La final au amintit în treacăt de prețul de închidere, care era mai mic decât cel de deschidere. Penibil.
Era previzibil că miercuri prețul acțiunilor DIGI se va duce în cap. Anunțul DNA că îl pune sub urmărire penală pe directorul DIGI a precipitat puțin lucrurile, dar mișcările de săptămâna trecută ale instituției conduse de Kovesi prevesteau această mutare.
Dacă aș fi răutăcios, aș spune că cineva de la DNA face acum jocurile pentru o poziție long, după ce inițial au făcut jocurile pentru o poziție short. Dacă prețul se duce în cap mai mult, devine tentant să cumperi, sau, poate, în cazul DIGI, vorbim de o răscumpărare a celui ce a făcut oferta inițială.
Zilele acestea, micii investitori amenințau cu reclamații la ASF pentru că n-au primit câte acțiuni au vrut ei la DIGI. Cereau să se ancheteze supra-subscrierea umflată artificial de băncile ce jucau, în același timp, rolurile de creditor pentru cumpărarea acțiunilor și de intermediar al ofertei de acțiuni. Cred că acum, după ce văd că prețul acțiunilor o ia la vale, vor renunța bucuroși la reclamații.
La final, după aceste mișcări sus-jos pe bursă, cineva va face mulți bani, iar cei mai mulți se vor frige, pentru că nu și-au pus întrebarea, și aici, iarăși, mă autocitez din articolul de săptămâna trecută: „Ce investitor întreg la cap ar dori să cumpere o bucată dintr-o companie al cărei patron e numit Zoltan Cel Fără Chip?” (accesează aici articolul).

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu