Social Icons

joi, 18 iunie 2015

Extinderea agresivă a supermarketurilor de cartier va fi decontată de clienți

Clienții vor plăti pentru extinderea rețelei de supermarketuri în cartiere
   Profi și Mega Image sunt două rețele de magazine ce ne sufocă la tot pasul. În București, Mega Image-ul se extinde după dictonul „oriunde e un loc liber”. Cele două lanțuri au o filozofie diferită de creștere. Polonezii de la Profi au o strategie de extindere a rețelei în toate județele. Belgienii de la Mega Image se concentrează pe București, Proahova, Brașov, Constanța, Argeș, Giurgiu și Dâmbovița.
   Ținta extinderii e, mai ales, Bucureștiul, în cazul Mega Image, iar ocuparea oricărui spațiu rămas liber duce la aberații de genul intersecției Dimitrov, unde, la o distanță de 50 de metri, există două supermarketuri cu o suprafață de peste 600 metri pătrați. Profi își dă în petec puțin mai încolo, pe șoseaua Pantelimon, unde, pe o distanță de nici 500 de metri, există trei supermarketuri. Deci 1% din magazinele de la nivel național ale rețelei Profi (300 magazine în 2015) sunt așezate între două stații de tramvai. Sigur mai există situații de genul acesta prin toată țara și în ceea ce privește Profi, și în județele unde operează cei de la Mega Image. Mega Image s-a extins mult și pe segmentul magazinelor de proximitate (Shop&Go). Numărul acestora l-a depășit pe cel al supermarketurilor (208 față de 200). Teoretic, aceste magazine ar trebui să fie pe străduțe lăturalnice, practic, ele se interpun între două supermarketuri Mega. E greu de înțeles acest tip de strategie de canibalizare, dar cifrele de afaceri în creștere (vezi tabelele din imagine) par a fi rețeta în lupta cu Hipermarketurile, magazinele de discount și tot mai puținele magazine de cartier ce aveau avantajul de a da marfă pe credit.
   Extinderea celor două rețele, mult mai agresivă decât a rețelelor Carrefour Express și Billa, le-au adus, din 2009 încoace, creșteri semnificative ale cifrelor ade afaceri, ale profiturilor, dar și ale datoriilor. În cazul rețetelei Mega Image, cifra de afaceri a crescut de 4,6 ori din 2009 până în 2014 (de la 600 mil. lei la 2,8 mld. lei - vezi tabelul din imagine), numărul de magazine a crescut de la 51 la 410, numărul de angajați s-a triplat, iar datoriile au crecut de 6,2 ori (vezi tabelul din imagine). Profi a intrat pe piață în 2009, prin achiziția a 67 de magazine. În 2014, rețeaua avea 275 de magazine, o cifră de afaceri de 3,8 ori mai mare (de la 490 mil. lei în 2009, la 1,84 mld. lei în 2014), de cinci ori mai mulți angajați, dar și 6,1 ori mai multe datorii. Ambele rețele au obținut profit, cu excepția lui 2009, când Mega Image a înregistrat pierdere. Ambele rețele au datorii de peste șase ori mai mari decât în 2009. Ăsta e prețul extinderii. Profiturile din ultimii doi ani s-au stabilizat (55-56 mil. lei pentru Mega Image și 27 mil. lei pentru Profi - vezi tabelul din imagine), dar e nevoie de 10 ani cu asemenea profituri pentru ca datoriile actuale ale Mega Image să fie achitate și de 18 ani în cazul rețelei Profi.
   Credeți că cele două rețele vor aștepta cuminți cu actualele marje de profit, ca după 10 sau 18 ani să-și achite datoriile, sau vor da cu prețul în consumatori imediat ce vor simți că prin cartiere nu mai există concurență?


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu