Social Icons

miercuri, 2 mai 2018

Ce state europene depind cel mai mult de turiștii străini

Topul statelor europene după încasările de pe urma turiștilor străini
   România poate răsufla ușurată, suntem antepenultima țară din UE dependentă de încasările din serviciile turistice, adică ce cheltuie străinii la noi atunci când ne vizitează țara  (1,2% din PIB în 2017). Mai puțin dependente decât noi de încasările de la turiștii străini sunt Finlanda (1,2% din PIB) și Germania (1,1%).

   Asta nu înseamnă că Germania și Finlanda au încasări mai mici decât noi de pe urma turiștilor străini, ci din contră. Dacă Finlanda a încasat anul trecut 2,64 miliarde euro, adică cu 400 de milioane peste ceea ce am încasat noi (vezi tabelul din imaginea 1), Germania a încasat 35,25 miliarde de euro, adică de vreo 17 ori mai mult decât noi
   La nivelul statelor UE, încasările din serviciile turistice, reflectate în balanța de plăți în partea de credit, s-au ridicat la valoarea de 376,37 miliarde de euro, în creștere cu 10% față de anul anterior. În aceste servicii intră cazarea, transportul, mâncarea și alte cheltuieli efectuate de turiștii străini într-o țară.

   Ce state au avut cele mai mari încasări de pe urma turiștilor străini în 2017?

   Spania (60,16 mld. euro), Franța (48,93 mld. euro), Italia (38,97 mld. euro), Marea Britanie (38,78 mld. euro) și Germania (35,25 mld. euro - vezi tabelul din imaginea 1) au avut cele mai mari încasări de pe urma turiștilor străini în 2017.
   Cele trei state baltice, Estonia, Lituania și Letonia au avut cele mai mici încasări de pe urma turiștilor străini.

   România e și ea în coada clasamentului încasărilor provenite de la turiștii străini, cu 2,24 miliarde de euro în 2017. Partea bună e că, față de anul anterior, creșterea încasărilor e semnificativă, aceasta fiind de 43%. Conform Eurostat, în 2016, România a avut încasări de 1,57 miliarde de euro. 

   Datele Eurostatului ne oferă informații și despre unele state non-UE (vezi tabelele din imaginile 1 și 2), iar conform acestora cele mai mari încasări de pe urma turiștilor străini în 2017 le-au înregistrat Turcia (19,64 mld. euro) și Elveția (15,07 mld. euro).

   Care sunt statele cele mai dependente de încasările de la turiștii străini?

   Dacă raportăm încasările de pe urma turiștilor străini la PIB, ne rezultă cele mai dependente state de turiștii străini
   Croația, cu o pondere a încasărilor de la turiștii străini de 19,5% din PIB în 2017, e cea mai dependentă țară din UE și chiar din Europa de circulația turistică internațională. Dacă această țară prinde un an prost în materie de turism, e clar că intră în recesiune.
   Pe locul doi în ceea ce privește dependența de turiștii străini e Cipru, cu o pondere a încasărilor de 14,4% din PIB. Malta, cu o pondere de 13,7% din PIB, e pe locul trei.

   La nivelul statelor UE, ponderea încasărilor de pe urma turiștilor străini în PIB-ul comunitar a fost în 2017 de 2,5%, în creștere față de anul anterior, când a fost de 2,3% (vezi tabelul din imaginea 1).  
   Dintre statele comunitare ex-comuniste, Bulgaria (7,1% din PIB), Estonia (6,2%) și Slovenia (5,5%) sunt cele mai dependente de încasările de la turiștii străini.
   Noi (1,2% din PIB), Finlanda (1,2%) și Germania (1,1%) suntem cei mai puțin dependenți de încasările de la turiștii străini, conform datelor calculate pe baza statisticilor Eurostat.

   Dintre statele non-UE incluse în statistica Eurostat, cele mai dependente de încasările de la turiștii străini erau Muntenegru (21,1% din PIB) și Albania (14,2% din PIB). Datele pentru aceste state sunt din 2016, cele de anul trecut nefiind încă publicate (vezi tabelul din imaginea 1).
Ce state europene depind cel mai mult de turiștii străini

   Cum arată topul beneficiarilor neți de pe urma turismului internațional?

   În afară de încasări de pe urma turiștilor străini, în balanța de plăți a unei țări sunt reflectate și plățile sau cheltuielile efectuate de turiștii din acea țară în străinătate. Diferența dintre încasările de pe urma turiștilor străini și plățile sau cheltuielile efectuate de turiștii din acea țară în străinătate reprezintă rezultatul net sau soldul balanței de servicii turistice

   Germania, de exemplu, a încasat anul trecut de la turiștii străini 35,25 miliarde de euro, dar germanii au cheltuit în străinătate 72,09 miliarde de euro, deci o sumă mai mult decât dublă (vezi tabelul din imaginea 2). În termeni turistici, Germania e o țară emițătoare, cea mai mare din UE, iar soldul balanței turistice pe anul trecut e de - 38,83 miliarde de euro. Asta înseamnă că economia germană a pierdut această sumă anul trecut ca urmare a circulației turistice internaționale.
   Marea Britanie e al doilea emițător din UE în materie de turism internațional, cu 58,4 miliarde de euro cheltuite de britanici în afara țării. Soldul balanței turistice înregistrate în Marea Britanie anul trecut a fost de  -17,25 miliarde de euro (vezi tabelul din imaginea 2).
   Franța e al treilea emițător al spațiului comunitar, cu 36,58 miliarde de euro cheltuite de francezi în afara țării, dar, spre deosebire de ceilalți doi emițători, soldul balanței turistice e pozitiv (12,9 mld. euro).
   
   Cel mai mare beneficiar al circulației turistice internaționale din UE e Spania, diferența între ceea ce a încasat și ce au cheltuit spaniolii în afara țării a fost de 40,56 miliarde euro (vezi tabelul din imagine). Al doilea mare beneficiar e Italia (15,01 mld. euro), iar al treilea e Franța (12,9 mld. euro - vezi tabelul din imaginea 2).

   România a încasat 2,24 miliarde de euro de la turiștii străini în 2017, iar românii au cheltuit în străinătate 3,08 miliarde de euro, cu mai mult de un miliard în plus față de anul 2016. Asta a condus la un sold negativ al balanței turistice de 0,84 miliarde euro. Ne-au crescut încasările de la turiștii străini cu 43%, dar și cheltuielile turistice ale românilor peste hotare au crescut cu peste 59%.

   Datele Eurostatului ne arată că cele mai dependente state de încasările de la turiștii străini sunt de mici dimensiuni, localizate în zona mediteraneană, și cu o economie axată pe sectorul turistic
   România are, de departe, cel mai slab sector al turismului, cu mult sub toate statele ex-comuniste, dacă ne raportăm la ponderea încasărilor de la turiștii străini raportate la PIB. Creșterea de 43% de anul trecut a încasărilor e de departe cea mai mare din UE (Portugalia a fost pe locul doi cu 19,5%), dar nivelul de la care am plecat a fost foarte jos.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu