Social Icons

joi, 3 mai 2018

Câte locuințe s-au construit la nivel de județe din 1990 încoace

Topul județelor după locuințele construite între 1990 și 2017
   Între 1990 și 2017, la nivel național s-au finalizat 1.094.651 de locuințe. Asta reiese din datele INS privind numărul de locuințe finalizate anual la nivel de județe.

   Cele mai multe locuințe din 1990 încoace s-au finalizat în anul 2008 (67.255 locuințe), iar cele mai puține în anul 2000 (26.376 locuințe), conform datelor INS.

   Anul trecut, la nivel național, s-au finalizat 53.301 locuințe, cele mai multe înregistrându-se în Ilfov (5.848), Cluj (5.844), Timiș (4.020), București (3.685) și Constanța (3.457). Numărul locuințelor finalizate anul trecut e în creștere față de anii anteriori (52.206 în 2016 și 46.982 în 2015), dar încă departe de recordul din anul 2008. Din acest motiv nu putem spune că asistăm la o nouă bulă imobiliară la nivel național. Următoarea bulă imobiliară, dacă va avea loc, va fi locală și se va sparge în județele Cluj, Ilfov și, probabil, Timiș.  
   Mai trebuie precizat faptul că minimul numărului de locuințe terminate anual după vârful din 2008 s-a înregistrat în anul 2013 (43.587), de atunci încoace numărul a crescut de la un an la altul. 
   
   În ce județe s-au finalizat cele mai multe locuințe între 1990 și 2017?

   Ilfovul e județul cu cele mai multe locuințe finalizate din 1990 încoace. Conform datelor INS, 78.066 locuințe s-au terminat în acest județ de la revoluție încoace.
   Capitala e pe locul doi, cu un număr de 75.958 locuințe terminate între 1990 și 2017 (vezi harta din imagine).
   Podiumul e completat de județul Cluj, cu un număr de 61.459 locuințe finalizate. După Cluj, în top 10 urmează Constanța (58.006), Suceava (54.853), Iași (53.535), Argeș (39.735), Timiș (38.523), Prahova (36.534) și Bacău (35.828 - vezi harta din imagine).
   Cele mai puține locuințe terminate în perioada 1990 - 2017 s-au înregistrat în județele Sălaj (9.238), Mehedinți (7.891), Tulcea (7.623), Covasna (6.619) și Caraș-Severin (5.429 - vezi harta din imagine).

   Cu trei județe în top 10, regiunea de Nord-Est e de departe liderul regiunilor de dezvoltare în privința locuințelor finalizate din 1990 încoace. 216.343 de locuințe s-au terminat în această regiune în perioada analizată, asta însemnând 19,8% din totalul locuințelor finalizate la nivel național.
   Pe locul doi, cu 156.151 locuințe (14,3% din total) finalizate, se află regiunea de dezvoltare Sud-Muntenia
   Locul trei e ocupat de regiunea Sud-Est (154.310; 14,1% din total), aceasta depășind cu puțin regiunea capitalei (154.024; 14,1% din total) la numărul de locuințe finalizate între 1990 și 2017.
   Cele mai puține locuințe s-au finalizat în regiunile de dezvoltare Sud-Vest Oltenia (87.339; 8% din total) și Vest (69.858; 6,4%).

   La nivelul celor trei mari regiuni istorice, Țara Românească conduce clasamentul cu 497.017 locuințe terminate între 1990 și 2017 (45,4% din total), urmată de Transilvania (326.484; 29,8% din total) și Moldova (271.150; 24,8% din total).

   Datele din 1990 încoace privind numărul de locuințe finalizate la nivel de județe ne arată două realități ale sectorului imobiliar: una dinamică, ce se înregistrează în capitală și celelalte nouă județe ce alcătuiesc top 10, și care dețin cumulat aproape jumătate din numărul de locuințe terminate (532.497) și alta cu un ritm de dezvoltare lent, în care intră restul celorlalte 32 de județe (562.154 locuințe finalizate).


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu