Social Icons

luni, 23 octombrie 2017

Doar epoca fanariotă e demnă de o comparație cu prezentul cuprins de febra inovațiilor în domeniul fiscal

Haosul fiscal din prezent ne va costa în viitor
   Unui istoric de peste câteva decenii, care s-ar obosi să dezlege politica actuală de la noi, i-ar veni foarte greu să înțeleagă ceva din abrambureala fiscală din prezent.

   Acum aproape un an, PSD-ul câștiga en fanfare alegerile, după un an de guvernare modestă a tehnocraților. Lumea se aștepta ca după ciorba tehnocrată să primească un fel principal sățios. A primit în schimb un ghiveci de măsuri zurlii și defilări cu promisiuni ale unor presonaje pe la televiziunile de partid. Nimic. A trecut aproape un an de zile și, în afară că și-au mărit salariile lor și clicii de partid, PSD-ul a livrat doar stres. 

   Desființăm pilonul II. Fugi de-aici, domnule, că nu desființăm nimic, îl facem opțional.  Dacă până acum aveam opțiunea de a fi obligatoriu, de acum încolo vom avea opțiunea dacă îl mai păstrăm.

   Trecem contribuțiile sociale doar în seama angajaților și creăm vreo treizeci de mii de  posturi pentru consultanți fiscali cu salarii cât un parlamentar. Ho, bă, nu dați năvală, că treaba cu consultanții nu mai e de actualitate, am cheltuit toți banii pe salariile noastre. Trecem toate contribuțiile la angajați, că doar suntem de stânga, dar le plătesc patronii. Dacă scad veniturile, asta e, măcar nu scad salariile. Dacă angajatorii nu măresc salariile brute, și îți va scădea salariul, ghinion, noi am fost bine intenționați, vezi cum te descurci cu patronul. 

   Facem split TVA pentru toată lumea. Nu mai facem split TVA pentru toată lumea, ci doar pentru cei care vor și alte categorii de fraieri, vedem noi mai încolo care anume. 

   Băgăm taxă de solidaritate pentru companii pentru că așa ne cere UE, doar că la noi o să fie ceva mai mare și se va duce direct la buget și nu la vreun fond de garantare. În caz de faliment al unei companii, solidaritatea pentru angajați vine doar dacă mai sunt bani la buget și nu s-au dus pe salariile primarilor și parlamentarilor. Nu e cum vrea UE, e cum vrem noi, dar important e că taxarea nu crește, pentru că taxa era deja, chiar dacă era mai mică.

   Băgăm supraacciza la carburanți pentru că oricum atunci când am scos-o prețurile n-au scăzut semnificativ. Au crescut prețurile? Nu știu, eu nu sunt de aici din localitate, nevasta îmi face plinul la mașină, că de asta m-am și însurat, ca să am pe cineva să-mi facă plinul la mașină, mai ales atunci când se introduc accize la carburanți. 

   Dacă adăugăm la aceste volte fiscale schimbarea guvernului Grindeanu și remanierea cu scântei a guvernului Tudose, ghiveciul de habarnism fiscal și impotență politică va duce la o indigestie severă pentru populație în cel mai scurt timp. Tot programul de guvernare e o poveste de groază în care hoardele de zombi de partid sunt mânate la televiziuni și repetă ca o placă stricată că vor crește creșterile și scăderile de tot felul pentru că așa scrie în program. 
   PSD-ul lui Dragnea e o adunătură de pigmei politici incompetenți, cu limbi moi și calde, dedicate conducătorului iubit, atunci când nu cutreieră oceanele lumii în căutare de cașaloți offshore.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu