Social Icons

marți, 14 iulie 2015

Cât plătește România pentru beneficiile sociale, în comparație cu statele UE

Cât de mult „profită” asistații social de pe urma statului român
   Puțin, atât plătește, anual, statul român pentru plata beneficiilor sociale. În beneficiile sociale sau de asigurări sociale, cum sunt denumite în legislația românească, intră transferurile de la buget către gospodăriile populației pentru a suplini veniturile, în vederea asigurării unui nivel de trai minimal (ajutoare sociale de la bugetul de stat și/sau bugetul local, ajutoare de urgență, ajutoare alimentare și materiale, alocații copii, alocații persoane cu dizabilități, indemnizații de îngrijire, facilități de transport, burse sociale, etc.).
   10,5% din PIB-ul pe anul trecut s-au dus pentru plata acestor beneficii. Suntem pe penultimul loc în UE, după procentul alocat din PIB pentru plata beneficiilor sociale, conform statisticilor Eurostat (vezi tabelul din imagine). De data aceasta, în spatele nostru nu se mai află Bulgaria, ci Letonia, cu 10% din PIB, vecinii din sudul Dunării alocând 12,5% din PIB. Germania, campioana austerității, nu-și permite să aloce mai puțin de 15,5% din PIB. Din 2007 încoace, Germania și-a redus sumele plătite pentru beneficiile sociale, dar, niciodată n-a scăzut sub 15,5% din PIB, în vreme ce noi n-am urcat niciodată mai sus de 12,7% din PIB (vezi tabelul din imagine).

   Anul trecut, în România, s-au plătit beneficii de 15,8 mld. de euro (vezi tabelul din imagine), ceea ce înseamnă o alocare medie pe cap de locuitor de 790 de euro. Suntem tot pe penultimul loc în UE, iar, de această dată, vecinii de la sud nu mai scapă, ei fiind pe ultimul loc, cu 725 euro alocați pentru beneficilei sociale pe cap de locuitor (vezi tabelul din imagine). Nu știu dacă se ne mâhnim că UE ne-au primit pe noi și pe bulgari ca să aibă cine ocupa ultimile locuri sau să ne bucurăm că i-au primit și pe bulgari. Media UE a beneficiilor sociale plătite pe cap de locuitor a fost de 4.532 de euro, deci de 6,25 ori mai mare decât media României. PIB-ul pe cap de locuitor e de 3,64 ori mai mare (7.500 euro în România și 27.300 euro în UE). Deci, nu numai că suntem mai săraci, dar nici măcar nu ne pasă de cei aflați în nevoie.
   Acum câțiva ani ni se spunea că trebuie să tăiem de la cei aflați în nevoie pentru că primesc prea mult. Asta se întâmpla prin 2010. Atunci, odată cu salariile bugetarilor, s-au tăiat și o parte din beneficiile sociale. În 2010, statul român a alocat 16,1 mld. de euro (12,7% din PIB) pentru plata beneficiilor sociale. Suma a scăzut la 15,7 mld. euro în 2011 (11,8% din PIB) și la 15 mld. euro în 2012 (11,2% din PIB), în condițiile în care, în România, efectele crizei se resimțeau din plin, iar nevoia de beneficii sociale era în creștere. De doi ani sumele au crescut, la 15,4 mld. euro, în 2013 (10,7% din PIB) și 15,8 mld. euro, în 2014 (10,5% din PIB). Ca procent deținut în PIB, aceste sume au scăzut încontinu din 2010 încoace, fie că vorbim de guvernare de dreapta, fie că e vorba de una de stânga (vezi tabelul din imagine).
   Suntem departe de media europeană de beneficii alocate pe cap de locuitor (4.532 euro), și mai departe suntem de cea a unor state precum Luxemburg (13.649 euro), Danemarca (8.143 euro), Austria (7.510 euro), dar putem să sperăm ca măcar să ajungem la proporția alocată de Polonia (1.543 euro) sau Ungaria (1.463 euro), țări al căror PIB pe cap de locuitor e mai mare cu aproximativ 40% decât al nostru.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu