Social Icons

joi, 22 mai 2014

Ce ne-a adus Moș Biden?

Mesajul lui Biden la București
    Bla-bla-bla, garantăm securitatea, bla-bla-bla, articolul 5 din tratatul NATO, bla-bla-bla, noi, dar, și voi, Chevron. Care, bă, nu înțelegeți? Ce nu vă e clar? Da, vă garantăm, dă-vă dracu`, dar, și voi, dacă mă înțelegeți?! Altfel nu, nici noi. Aaaa, da, că era să uit, și statul de drept, justiția, corupția, etc. și ... ce-ai mai zis tu Traiane?
Stai așa, că mi-ai notat, dar am pierdut foaia printre contractele lui fii-miu din Ucraina și cele de lobby ale Chevronului. E pe-acolo pe undeva, dar oricum am reținut că nu-i mare polologhie. Da, deci corupția d-le președinte Ponta, dacă da Chevron, dacă nu, viitor ex-prim-ministru. Și ... cam atât, bla-bla-bla vă garantăm securitatea cu avionele pe care le veți cumpăra, dacă nu, nu.
   Eu cam atât am înțeles din discursurile lui badea Biden. Poate că sunt eu mai greu de cap sau neînțelegător, dar nu cred să fi spus alceva între cele două întâlniri și bruschetele la ceaun degustate în centrul vechi. Buuun, care va să zică nenea Biden ne aduce solie de la Obama că ne apără de ruși dacă prestăm, dacă nu, nu. În contextul actual de vârf asumat de pioneză secundară în fundul lui Putin, cea principală e antamată deja de Polonia odată cu descălecarea lui Obama himself, celor ce cârcoteau vis-a-vis de gardul de la Pungești li se rezervă soarta dușmanilor de țară în slujba Kremlinului. Și culmea e că, de data aceasta, nimeni din cei de pe margine nu se va revolta, pentru că orice e mai bine decât să negociezi cu făuritorii de kalașnikoave, katiușe, olimpiade extravagante și prețuri după cum vor mușchii lor la gaze.
   Adio siluetă că mi-am luat verighetă - acesta e titlul unei capodopere marca Carmen Șerban. Nu cer scuze pentru cacafonie întrucât e intenționată și se potrivește cu personajul. Și totuși, cât adevăr se ascunde în acet titlu transcedental! După rasolirea treburilor în Ucraina și vizita licuriciului secund, măsurile bugetului pentru apărare vor crește cu aceeași nesimțire cu care cresc șuncile din viersurile marca Carmen Șerban. Și la ce se va renunța, ghici gicitoarea mea? .... Bingo, ați ghicit, la infrastructură! Păi, la ce e bună? Să vină tancul rusesc și să facă record de viteză până la Palatul Victoria? Nu, mai bine nu, nu nimic. Avioane. Cu ele îl deturnăm pe Rogozin, cu ele ne apărăm spațiul aerian și, uite-așa, nu mai avem nevoie de autostrăzi, că ele zboară.
   Deci, să recapitulăm, cu ce ne-am ales de pe urma lui Moș Biden: una bucată garantată de Chevron în acțiune, câteva zeci de F16 făurite pe vremea vechiului război rece, mai puțini km de infrastructură pe care oricum nu-i făceam și uite așa ne-am luat de-o grijă, aaa da, și garanții de securitate dacă suntem cuminți și prestăm, dacă nu, nu, de noi depinde. Mulțumim, unchiule Sam!
   

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu