Chirițoi și bona filipineză

   Atenție!!! Acest articol nu e o declarație de susținere a luptei de clasă, e doar o constatare a fracturilor din societatea românească.

   Lui Vanghelie i-au dispărut câteva inele cu diamant, subtilizate, după spusele lui, de bona filipineză. Da, „aristocrații” din preajma grătarului de mici și a râgâielilor de rigoare au pus la punct de mai mulți ani importul de bone filipineze. Și nu pe puțini bani cum ai putea crede. Ca s-o aduci în România te costă cam 3.500 euro (pentru transport și agenția de recrutare), și apoi, lunar, pe lângă masă și cazare, te mai costă un salariu net de 2.000 lei, deci cam 3.500 de lei lunar cu toate taxele. 

   Ca Vanghelie și soția sa mai sunt încă câteva sute de familii de „lume bună” care nu se încurcă cu bone românce sau basarabence. E o modă. Vrei să fii și tu în rândul lumii bune, atunci, după viloi în Pipera cu fosă septică sub geam la vecinu`, două  jeepane de neam prost, și două barbuturi sau table pe plajă la Saint-Tropez, e musai să ai și o bonă filipineză pentru ăla micu`. Faci rabat de la una dintre acestea, te-ai ars, ai trecut în rândul sărăcanilor, ăia pe care, până mai ieri, și tu și nevastă-ta cică îi reprezentați, făcând parte dintr-un partid de stânga. 

   Stânga românească își face vacanțele în Brazilia, în Madagascar, joacă golf adesea în Dubai, angajează bone filipineze, primește moșteniri de milioane de euro de la mătuși foarte discrete, defilează pentru familia normală, rupe bugetul primăriilor pentru ctitoriile locale bisericești. O mare parte din cei 37,1% din populație (circa 7,3 milioane) care se află în risc de sărăcie sau excluziune socială se regăsesc în această stângă de fiecare dată la alegeri. Dreapta românească face aceleași lucruri, doar că ei nu câștigă alegerile decât dacă stânga dă grav cu mucii în fasole cu câteva zile înainte de alegeri.

   România de dincolo de Chitila nu are nevoie de bone filipineze sau, mai nou, de bone nepaleze. În câteva orașe, „lumea bună” are nevoi speciale, dar la un nivel net inferior lui Vanghelie. În restul țării e tăcere. Acolo regăsim o mare parte din cei 27,8% din populația ocupată, deci cam 2,3 milioane în risc de sărăcie și excluziune socială. Vorbim de oameni care muncesc, fac ceva pentru a-și asigura traiul zilnic, și care sunt în pericol de sărăcie. Dacă ne uităm mai bine, mai vedem că 15,5% din salariați (aproape 800 de mii) sunt și ei în pericol de sărăcie și excluziune socială, iar 69,5% din familiile formate din doi adulți și trei sau mai mulți copii sunt sub pragul sărăciei relative. Cei care intră în cei 69,5% sigur nu-și caută bone prin Filipine sau Nepal. 

   Toate aceste date sunt disponibile oricui are curiozitatea să se uite pe statisticile INS-ului. Credeți că s-au îmbunătățit față de acum un deceniu. Nu în toate cazurile și, din contră, în unele chiar s-au înrăutățit. De exemplu, în 2007, procentul familiilor formate din doi adulți și trei sau mai mulți copii aflați sub pragul sărăciei era de 51,2%. Indicele inegalității, care măsoară diferența dintre veniturile celor mai bogați 20% dintre români și celor mai săraci 20% dintre români, e de 8,3. Adică cei cu bone filipineze câștigă în medie de 8,3 ori mai mult decât familia cu trei copii aflată sub pragul sărăciei relative. În 2007, acest indice avea valoarea de 8,1, iar în 2010, când s-a înregistrat cel mai scăzut nivel de când e măsurat de INS, avea valoarea de 6,1. 

   România devine țara celor cu bone filipineze și a celor care ar vrea să fie și ei bone filipineze. Se pare că viitoarea clasă de mijloc va fi formată exclusiv din bone filipineze.