Social Icons

vineri, 30 septembrie 2016

Sfârșit de Binom sau resetare?

Dacă binomul SRI-DNA se resetează?
   Binomul (SRI-DNA) e un nume inventat de Cristoiu, prin care Băsescu și Udrea justifică dosarele penale ale lor și ale personajelor ce-au gravitat în jurul lor. 

   N-am furat pentru mine, ci-am furat pentru partid, și-am furat pentru că așa furau toți - așa ne zice dna Udrea. După placa cu furatul pentru partid, urmează, invariabil, o zicere despre Binom. N-am înțeles dacă gentuțele alea de mii de euro sunt materiale promoționale din banii cărați ce Cocoș la partid, sunt din banii de la partaj sau cât din banii de la partaj sunt din furturile pentru partid.

   Băsescu, în schimb, intră direct la rupere la Binom. Eu v-am făcut, voi mă omorâți - așa sună partitura lui Băsescu. La final, nici Udrea, și nici Băsescu nu uită să ne amintească numele conducătorilor Binomului: Codruța Kovesi și Florian Coldea.

   Ieri a apărut știrea că generalul Florian Coldea s-a plictisit să le tot facă zile fripte lui Băsescu și Udrea și s-a pensionat. Știrea a fost infirmată mai târziu de un băiețaș care-o făcea pe ziaristul de investigație până mai ieri, povestindu-ne cam ce tunuri trag serviciile pe la Loterie și prin alte companii. Acum e purtător de cuvânt la SRI, că, așa-i în tenis.
    Băsescu, Udrea și, mai ales, Cristoiu au răsuflat ușurați. Vă închipuiți cum ar fi bătut vântul pe blogul lui Cristoiu dacă generalul Coldea, capul din umbră a Binomului, se pensiona? 90% din articolele de pe blogul său sunt despre Binom, restul de 10% se împart între „rața mecanică” Iohannis adusă la putere, binențeles, de Binom, vreun coleg de breaslă ce l-a enervat în ziua anterioară și care e slujbaș, ați ghicit!, al Binomului și, mai nou, despre Cioloș, de parcă Cioloș ar avea voință proprie și n-ar fi și el un produs al ... ,din nou ați ghicit!, al Binomului. 

   Mai gravă era situația în cazul celorlați doi mechandiseri ai mărcii Binomului. Ei n-au un back-up plan. Dacă pleacă Florian Coldea, SRI-ul rămâne fără un sforar cunoscut de toată lumea, iar problema e că, niciun general tenebros n-a fost promovat atât de intens ca să-l cunoască lumea. Rămâne Hellvig, dar Hellvig e un păcălici de genul lui Maior, cu mențiunea că el nu ne asasinează deocamdată cu ceasloave despre strategii de securitate inutile, atâta timp cât esența securității noastre a fost deja rezumată de Băsescu atunci când ne povestea ce-i face el licuriciului. 

   Dar dacă știrea despre pensionarea lui Coldea n-a fost o întâmplare și respectivului i se transmit semnale c-ar fi bine să-și vadă de nepoței, dacă-i are? Interesant e că pe Digi 24, aseară, au răsărit ceva cârcoteli la adresa  Maiestății Sale Codruța, timide, dar cârcoteli. Ba că nu lămurește situația plagiatului, ba că site-urile ce ne arătau paginile presupus a fi plagiate din doctorat au fost atacate de hackerii SRI - acestea, fie sunt cârcoteli, fie deviații de la linia postului. Ambele situații nu sună promițător pentru șefa DNA. Înclin să cred că sunt cârcoteli și, luate împreună cu zvonul pensionării, pot semnaliza o resetare a Binomului.

   Dacă Florian Coldea se pensionează și Codruța Kovesi e obligată să-și dea demisia în urma scandalului cu plagiatul, Cristoiul rămâne fără subiecte, iar Băsescu cu Udrea rămân fără idei

   Să zicem că cei doi sunt înlăturați, dar Binomul merge mai departe. Asta ar demonstra că cele două instituții, SRI și DNA, nu depind de doi oameni și sunt funcționale. Noul șef DNA nu va mai fi o țintă precum Codruța, iar noul director adjunct al SRI-ului ar fi un necunoscut publicului larg. Orice detractor al Binomului ar rămâne, pentru o perioadă, fără obiectul muncii. Dacă această mișcare se face, va trece o bună perioadă de timp până Binomului i se vor putea atașa din nou figuri. Mișcarea ar fi genială, dar și înspăimântătoare, pentru că nu vom ști cine e în spatele ei.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu