Pe fotoliul de la biroul înaltei demnități vremelnic ocupate, sper eu, și, din ce în ce mai mulți odată cu mine, stătea Viorel înfundat în gândurile proprii, de această dată ale lui, și nu plagiate. Viața-i până la momentul actual a curs ca nesimțirea unui Dom Perignon vărsat de vreo beizadea prin Bamboo într-o seară obișnuită.
Pe ici, pe colo, i-a fost presărată cu paradoxuri de genul celui născocit de Schrodinger în care o pisică pusă într-o cutie cu otravă poate fi moartă și vie în același timp până la momentul deschiderii cutiei. N-a fost pasionat de cuantică, Viorel al nostru, cariera aleasă dovedind acest fapt, dar superlocalizarea subparticulelor atomice s-a reflectat permanent la nivelul microcosmosului său.
Pe ici, pe colo, i-a fost presărată cu paradoxuri de genul celui născocit de Schrodinger în care o pisică pusă într-o cutie cu otravă poate fi moartă și vie în același timp până la momentul deschiderii cutiei. N-a fost pasionat de cuantică, Viorel al nostru, cariera aleasă dovedind acest fapt, dar superlocalizarea subparticulelor atomice s-a reflectat permanent la nivelul microcosmosului său.
A fost deopotrivă, doctor în drept și xerox de lucrări ale altora, acum nu mai e, sau e, dar nu-și mai trece în CV. A fost un adversar al regimului impus de „nobilul bunic” și, în același timp coabitant. A aprobat exploatarea de la Roșia Montană, dar a zis că se duce în parlament să voteze contra. Ce mai, Viorel e un paradox îmbrăcat la costum.
De câteva zile, de la ultimul paradox, de când a zis că se duce să voteze contra a ceea ce tot el a propus, pe Viorel îl jenează un zgomot nemaiauzit de restul. Și-a pus vată în urechi, s-a închis în birou și a zis că zgomotul o să treacă, dar n-a trecut. A întrebat apropiații dacă aud și ei, și aceștia au ridicat din umeri. S-a uitat pe televiziuni poate dau ceva, și, nimic, subiectul principal era pe bază de căței. Prin ziare, tot nimic, tot căței, nicio vorbuliță despre zgomot. S-a apucat să citească pe goagăl despre auzenii și-a înțeles că nu-i a glumă, că treaba-i serioasă și poate fi un indiciu al schizofreniei tardive.
Într-un târziu, după ce a rugat doi băieți cu ochi albaștri să se intereseze, a aflat că pe jucăria lui Munte de Zahăr (Zuckerberg) s-au stârnit like-oșii și-au ieșit în stradă, contrar a ceea ce-i ziseseră băieții, că starea existențială a celor revoltați pe rețele se manifestă în majoritatea cazurilor prin like-uri. Acum a luat-o razna lumea și, la nivel de masă, paradoxul pisicii moarte ce dă like-uri e completat de pisica life&kiking ce face zgomot deranjant pentru niște urechi cu auz selectiv.
Speriat de paradoxul ce stă să-i curme cariera de ocupant al unui fotoliu făcut pentru cei cu fundul mare și obraz gros, Viorel a ales să ignore zgomotul și să se focuseze ca și toți „gazetarii” pe cățeluși. Slavă Domnului că nu i-a căsăpit nimeni până acum și că au cu ce acoperi cianurarea munților! A picat tragedia la țanc, de zici că s-au înțeles haitele între ele, pe de o parte cea a câinilor să-l sfâșie pe copil și, pe de alta, cea a politicienilor să sfâșie cea mai rămas din țară. Haita a treia, cea a „jurnaliștilor” a ales liniștea, liniștea cu privire la subiect și liniștea zilei de mâine, de vreme ce buzunarele sunt pline.
Pe Viorel toată tărășenia l-a învățat câteva adevăruri esențiale pentru păstrarea fundului pe fotolii înalte și anume: zgomotul neauzit de nimeni nu e zgomot, o conștiință cumpărată odată poate fi cumpărată mai apoi de oricâte ori vrei și că hipsterii fără de hipstership nu produc deocamdată suficient zgomot pentru a se face auziți.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu