În weekend reapare frunza

   Pe islazul Suukkurisikko din Kittila laponă, nu cea de lângă București, acolo se vedea ajuns Victoraș, asemenea lui Nils Holgersson, tot pe calea aerului, nu călare pe Martin, gânsacul din poveste, ci pe-un fotoliu de la business class, plătit de cei ce vor să facă la Roșia ceea ce-au făcut unii de teapa lor în locurile de vărat ale gâștelor lapone, adică un iad. Ponta n-ajuns acolo, probabil i-a șoptit cineva că nu-i bine pentru sănătatea sa și că nici cel mai tare cameraman nu poate lua cadre fără să se vadă dezastrul de la fața locului. Așa că s-a dat de trei ori cu capul de ușa de la baie, neputând să se dea de trei ori peste cap ca-n povești, face și el ce poate, se adaptează, deci, după ce a caftit ușa WC-ului cu capul, s-a transformat în translator de finlandeză.

Toamna frunzele cad

   Alergiile de toamnă, spre deosebire de cele de primăvară, au  o cauzalitate preponderent bazată pe vegetație forestieră. Dacă în primăvară polenul și praful sunt principalii alergeni ce cauzează disconfort unora și reacții violente altora, cei drept mai puțini la număr, toamna, în schimb, mucegaiul și putreziciunea sunt suspecții de serviciu pentru alergicii la frunze. În Flori de mucigai Arghezi spunea ceva de scrijelit pe tencuială, de unul singur, fără de ajutor de la leu, vultur sau taur, de-o unghie îngerească ce n-a mai crescut, de evocarea evangheliștilor și, la final, de durerea mâinii drepte ce-l obligă să scrie sau să scrijelească cu mâna stângă. Dacă îi cădea această poezie la bacalaureat d-lui aciuat la palatul Victoria ce poartă falnic salopeta RMGC, sigur acest personaj cu obrazul gros cât ceafa colegului Nicușor de la Constanța ne făcea creierii muci cu o serie de citate de prin cărțile d-nei Badea pe care și le aroga drept creație proprie cu aceeași nonșalanță cu care și-a arogat opera altora la momentul „creării” tezei de doctorat.