Social Icons

miercuri, 27 aprilie 2016

De lângă Cristina Guseth, Codruța intră la rupere în SIE

În scandalul Black Cube, cei doi arestați au fost trimiși să facă zgomot post-factum
   Pe Cristina Guseth o mai știți? Ea a fost o propunere tehnocrată pentru justiție. Lumea s-a oripilat atunci din ce plămadă e făcută „societatea civilă”, cea care ne tot bate la cap cu statul de drepți. La șase luni distanță, Laura Codruța Kovesi, alături de dna Guseth, tot șefă la Freedom House, atacă Serviciul de Informații Externe pe motiv de necolaboraționism cu statul de drepți. 

   Incompetența crasă în materie de justiție demonstrată la audierile din Comisia juridică a dnei Guseth e istorie, e ștearsă cu buretele, c-așa-i în tenis, dacă ești la serviciu sau, mai bine zis, la servicii. Ieri, la Freedom House, se discuta despre recuperarea prejudiciilor și confiscarea bunurilor dobândite prin infracțiuni. Cred că dna Kovesi era numai ochi și urechi la sfaturile date de dna Guseth, din nou, o „mare autoritate în domeniu”. După ce și-a luat porția de înțelepciune juridică de la șefa Freedom House, Codruța a cășunat pe SIE.

   Lui Ungureanu, Mihai Răzvan Ungureanu, acest 0018 al spionajului românesc, era să-i sară whisky-ul de 18 ani din pahar de spaimă, de unde și nickname-ul de 0018. Cum, ce, unde, când? Bă, ascunde dracu` cutia aia neagră, c-o vede baschetbalista! După ce și-a venit în fire, 0018 al nostru a dat un comunicat, care, în mare, suna ca o cutiuță neagră plină cu mesaje, rostogolită pe scări, taman până la picioarele presei. 

   SIE pare că s-a trezit din somn și și-a dat seama că violul SRI-ului și DNA-ului a durat prea mult. Acum răspunde. Puștii ăia de la Black Cube au fost un fel de momeală post-factum, trimiși să facă zgomot ca să știe poporul că s-au spart emailuri. Acum poporul știe și așteaptă curios. Dacă emailurile erau sparte, dar nu știau decât Codruța și SRI-ul, orice ar fi apărut în presă era ciudat și ușor de bagatelizat. Acum, când toată lumea știe, treaba e mai complicată. DIICOT-ul a căzut de fraier prin faptul că i-a săltat pe cei doi puști cu zgomot mare. A făcut exact ce se bazau angajatorii Black Cube că vor face, adică zgomot, pentru ca lumea să afle că s-au spart emailuri, iar în momentul în care vor apărea aceste emailuri, lumea să nu le pună la îndoială.

   Kovesi, prin acest atac la SIE, face un joc penibil de intimidare. Asta ne semnalează că în emailuri chiar sunt chestiuni delicate. Când s-a aflat de emailurile sparte, mulți au fost tentați să creadă că Beny Steinmetz a a pus la cale tărășenia. Cu acest atac la rupere, Codruța ne arată că Beny e o țintă falsă sau e doar cel trimis la înaintare. Eu nu cred că în ecuația aceasta sunt doar SIE și 0018, ci a pus umărul, chiar dacă proaspăt operat, și un proaspăt deposedat de o casă. Mai e și DIICOT-ul care joacă la dublu, pe de o parte o susține pe Codruța, și pe de cealaltă parte îi arestează zgomotos pe cei doi puști și astăzi, tot zgomotos, îl saltă pe Burci - punguța cu bani a iubitorilor de stat de drepți de la Adevărul. Unii ar zice „întărâtă-i, drace!”, problema e că ei sunt întărâtați de mult, iar acum dă în clocot fiertura.

   Prezența la Freedom House a fost un fel de apel al bocancilor. S-a strigat prezența și s-a dat ordinul de luptă primit de societatea „civilă”. Dacă apar emailurile, ele trebuie desființate. Între timp, trebuie desființat și decredibilizat angajatorul cutiuței negre. Dacă aș fi fost și eu un „civil” din societate, așa fi bătut din călcâie și aș fi strigat, întocmai ca un civil - „Să trăiți! Am înțeles!”


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu