Social Icons

joi, 4 aprilie 2019

Ce venituri au avut patriarhia, mitropoliile, arhiepiscopiile și episcopiile BOR în ultimii ani

Topul eparhiilor BOR după veniturile din 2017
   În 2017, veniturile totale ale Bisericii Ortodoxe Române, adunate la nivelul patriarhiei, mitropoliilor, arhiepiscopiilor și episcopiilor s-au ridicat la valoarea de 486,5 milioane de lei
   Cifrele aferente anului 2018 vor fi publicate de ministerul Finanțelor Publice pe la jumătatea anului curent.
   Suma veniturilor din 2017 e cu 12,2% mai mare decât cea din anul anterior (433,7 milioane lei - vezi tabelul din imagine). Culmea, cu aproximativ același procent au crescut anul trecut și veniturile la bugetul consolidat al României. Putem aprecia că eparhiile BOR sunt la fel de eficiente ca ANAF-ul nostru. Comparația nu e deloc măgulitoare pentru BOR, despre care se crede că e un exemplu de urmat atunci când vine vorba de atragere de resurse financiare, pentru că ANAF-ul nostru e cel mai neperformant Fisc din UE.

   Suma adunată prin asociațiile non-profit administrate de eparhiile BOR mai poate crește, pentru că Episcopia Tulcei și Episcopia Caransebeșului nu și-au publicat rezultatele financiare pentru anul 2017. Ținând cont de datele financiare ale asociațiilor administrate de  aceste episcopii din 2016, putem aprecia că suma veniturilor 
adunate în 2017 de toate  eparhiile BOR va trece ușor de jumătate de miliard de lei. Dacă nu știați, aceste sume sunt adunate prin intermediul unor asociații non-profit gestionate de patriarhie, mitropolii, arhiepiscopii și episcopii.

   Mai trebuie precizat faptul că, pe lângă cele 486,5 milioane (500 milioane lei dacă ținem cont de cele două episcopii), BOR-ul mai primește de la stat un procent cuprins între 80% și 85% din totalul sumelor cheltuite pentru cultele din România. Asta înseamnă circa 350 milioane de lei
   Deci, din ceea ce se adună de către eparhii și din ceea ce primește de la stat, BOR administrează anual venituri de aproximativ 850 milioane lei, sumă puțin mai mare decât veniturile Primăriei Timișoara din 2017 (812 milioane lei).

   Care sunt cele mai bogate eparhii ale Bisericii Ortodoxe Române?

   Înainte de a începe topul, trebuie făcute câteva precizări. Veniturile adunate de asociațiile non-profit administrate de eparhiile BOR pot fi colectate la nivel de patriarhie, mitropolie, arhiepiscopie și episcopie. Nu există o regulă de ierarhie și nu toate eparhiile dintr-o mitropolie administrează asociații non-profit. De exemplu, în Mitropolia Moldovei și Bucovinei veniturile sunt administrate de două asociații: Mitropolia Moldovei și Bucovinei și Arhiepiscopia Romanului și Bacăului. Arhiepiscopia Iașilor, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și Episcopia Hușilor nu au asociații proprii.

   Patriarhia Română - Administrația Patriarhală e asociația non-profit cu cele mai mari venituri încasate anul 2017 (92,4 milioane lei - vezi tabelul din imagine). Față de anul anterior, 2016, veniturile acestei asociații au crescut cu 9,2 milioane lei.
   Pe locul doi se află asociația administrată de Mitropolia Moldovei și Bucovinei, cu venituri totale în 2017 de 88,8 milioane lei, în creștere cu 14,5 milioane lei față de anul 2016.
   Pe locul trei se află asociația administrată de Arhiepiscopia Bucureștilor, cu venituri de  59,3 milioane de lei în 2017, în creștere cu 8,1 milioane lei față de anul anterior (vezi tabelul din imagine).
   Locul patru e ocupat de asociația administrată de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, cu venituri totale de 47,6 milioane lei și o creștere de venituri de 32,7 milioane lei față de anul anterior (14,9 mil. lei - vezi tabelul din imagine), creșterea fiind cea mai mare dintre eparhiile BOR.
   Locul cinci e ocupat de asociația administrată de Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, cu venituri de 23,6 milioane lei în 2017.

   Clasamentul pe mitropolii (aici intrând și eparhiile din subordine) ne arată că cea mai bogată e Mitropolia Munteniei și Dobrogei (144,9 mil. lei). Dacă ținem cont că patriarhul e și mitropolit al Munteniei și Dobrogei, atunci suma poate crește cu cele 92,4 milioane de lei ale Administrației Patriarhale.
  Mitropolia Moldovei și Bucovinei e pe locul doi, cu venituri de 100,5 milioane lei, iar pe locul trei e Mitropolia Ardealului (48,2 mil. lei).

   Cu venituri anuale apropiate de cele ale unui oraș mare, asta fără să punem la socoteală societățile comerciale pe care le deține și care sunt impozitate ca toate societățile comerciale (de exemplu Basilica Travel), Biserica Ortodoxă Română nu se poate plânge de lipsă de resurse, dar ceea ce se vrea a se impozita de către unii, adică veniturile administrate de asociațiile non-profit BOR, nu prea se poate, pentru că atunci ar trebui să impozitezi la fel toate asociațiile non-profit din țară.  


Un comentariu:

  1. Trist ,dar adevărat ! B.O.R. este doar o afacere f profitabila , nici o legătură cu credința sau cu Dumnezeu !

    RăspundețiȘtergere