România e economia comunitară cu cea mai mică pondere a persoanelor ocupate ce au funcții de conducere în totalul populației ocupate. În 2017, conform datelor Eurostat, doar 2,2% din populația ocupată în economie (sector public și privat) avea funcții de conducere, adică, pe românește, erau șefi.
În cifre absolute, asta înseamnă că la o populație ocupată de 8,67 milioane, doar 189 de mii dețineau funcții de conducere. Cu 2,2% populație ocupată în funcții de conducere, România e pe ultimul loc în UE (vezi tabelul din imagine). La nivelul UE, ponderea celor cu funcții de conducere în totalul populației ocupate era de 6,1%.
Putem da vina pe structura populației ocupate de la noi, în sensul că noi avem 1,7 milioane de persoane ocupate în agricultură, iar ocuparea din agricultură de la noi are mai multe în comun cu subzistența decât cu o activitate economică sustenabilă, dar și dacă ne raportăm la totalul salariaților din economie, conform datelor Eurostat, ne rezultă o pondere a salariaților cu funcții de conducere de doar 1,8%, media în UE fiind de 4,9%.
Am optat totuși pentru populația ocupată, și nu pentru numărul total de salariați din economie, pentru că datele Eurostat sunt mai complete.
Cum arată topul statelor comunitare după ponderea persoanelor cu funcții de conducere în totalul populației ocupate?
Cea mai împănată economie cu șefi e cea a Estoniei, 12,3% din populația ocupată din această țară ocupând funcții de conducere. Locul secund e ocupat de Marea Britanie, numărul persoanelor cu funcții de conducere în totalul populației ocupate din acest stat comunitar fiind 11,6%. Podiumul e completat de Letonia, cu o pondere a șefilor în populația ocupată de 10,7% (vezi tabelul din imagine).
După cum arată ierarhia, nu putem spune că există o regulă clară după care o economie are o pondere mai mare sau mai mică a persoanelor aflate în funcții de conducere, în top situându-se atât economii mari, cum e cea a Marii Britanii, dar și economii mici, precum cele ale statelor baltice, Maltei și Sloveniei.
Cele mai mici ponderi ale persoanelor aflate în funcții de conducere în totalul populației ocupate se înregistrau anul trecut în Danemarca (2,6%), Luxemburg (2,3%) și România (2,2% - vezi tabelul din imagine).
Dintre statele ex-comuniste din UE, cea mai apropiată valoare de a noastră e cea a Slovaciei (4,5%), vecinii maghiari și bulgari situându-se la o distanță mai mare decât noi în privința ponderii șefilor în populația ocupată din economie (4,7% și 5,8%).
Datele Eurostat ne arată că economia României are o problemă în ceea ce privește personalul de conducere, în sensul că avem prea puțini șefi raportat la populația ocupată. Marea problemă care apare atunci când ai prea puțini șefi la nivelul unei economii e managementul defectuos. Prea mulți subalterni la un șef înseamnă o insuficientă delegare a sarcinilor, un control ineficient și capacitate redusă de comunicare între șef și subaltern. Toate aceste probleme sunt des întâlnite în tagma managerilor români, iar cauza e evidentă și dacă ne raportăm la numărul total de salariați, nu doar la populația ocupată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu