Ziua 1
Mi-a zis zeflemitor, de parcă era Radu când m-am dus să mă sprijine la congres, că cică așa e procedura. Pe nevastă-mea și pe copii i-a lăsat fără mirosit de picioare. După episodul cu descălțatul am debarcat în orașul lui Dexter, eroul din serialul meu favorit. Ce-aș mai pune și eu pe câțiva pe masă, înfășurați în folie de seră și cu ceva poze prin jur, așa, ca să le amintească păcatele! Și să-i întreb: „ N-ai zis mă, c-o să coabitam ? Aaa, nu-ți mai amintești! Da-ți amintești că eram șeful Corpului de Control, nu? Jap! Jap! îi trag două palme ăluia de pe masă. Și el plânge mai ceva ca la debarcarea lui Stolo! Hi! Hi! ... Ar fi tare asta!”
După ce m-am oprit în primul Mac, și-am atacat un meniu a la unchiul Sam, am pornit spre hotel. La hotel n-au vrut să-mi accepte plata cu cardul, pe motiv de România. Noroc c-am avut cash, că mi-a dat Liviu o sacoșă de verzișori să-i pun la bancă în Miami, că în Cipru s-a fript rău și nu mai vrea. Oricum la zece la sută cât e comisionul pentru efort pot să-mi fac juma`de an de concediu pe-aici. După cazare au început telefoanele. Tata-socru voia nuș` ce secretari pe la economie, la transporturi și mari proiecte să-i am în vedere pentru remaniere, dacă se mai face. Liviu voia să știe dacă au ajuns banii ok. „Banii sunt ok, merci c-ai întrebat de noi cum am ajuns, i-am răspuns eu ironic.” Nu s-a prins c-a tot continuat cu ale lui, de mă doare capul ca dup-o insolație. „Hoo, bre, gata, mai slăbește-mă cu astea, că-s în vacanță, și, dacă tot vrei să știi părerea mea despre descentralizarea ta, uită-te la degetul tău mijlociu după ce le-ai strâns pe celelalte în prealabil.” Și i-am închis. Și-am închis toate telefoanele să nu mă mai sune nimeni. Cam așa s-a desfășurat prima zi.
Ziua 2
Auuu! Mă doare capu` de la tequila. Prea am sorbit la grade aseară! M-a cărat nevasta și cu ăla micu în cameră. Noaptea am petrecut-o cu capul pe capacul de closet. Nevasta nu vorbește cu mine și-mi aruncă priviri răutăcioase. De parcă eu am vrut să mă carmolesc așa. Las` că mă duc jos să-i iau niște flori, și-i trece. Mă uit la telefon și văd că m-a sunat Crin. E cu bunica lui în concediu. Doar că el e tot timpu` în concediu. Vorbesc cu el și-mi transmite că ăla de visam sa-l văd pe masa lui Dexter, iar Dexter să fiu eu, face scheme de kung-fu politic. Păi, să nu te ia zbenga și să-i dau una-n freza ce n-o are, hi!hi!, cu teza mea de doctorat?! Cinci kilograme are, c-au, scuze, c-am transcris la ea cam un an. Îi urez și eu lui Crin concediu fericit pân` la sărbătorile de iarnă și după, alături de bunica sa, scuze, soția sa. Mai târziu mă sună Radu, și-mi zice că-s nașpa că n-am mers la Mamaia că poate doar așa îl putea potoli pe Bănicoiu, scuze, Bănicioiu, că e de la începutul verii pe litoral și-i cere întru-una fetițe lui de parcă e un bizon în perioada rutului. După încă un telefon cu Liviu, ocazie cu care îi spun să împartă Constanța în două, la regionalizare, că vrea și Nicușor o halcă. După care le transmit să nu mă mai sune c-am treabă, eu zicându-le așa, la vrăjeală, că vin aici să mă întâlnesc cu niște licurici hotărâtori. Acum fug spre plajă c-a uitat Daciana crema solară și n-are nici bani la ea.
Ziua 3
Afară-i cald și soare și soare vă doresc și vouă, celor din guvern, în concediile pe care le faceți pe oriunde doriți. Că vă permiteți, datorită mie, să nu uitați! Ieri după masă am jucat un baschet cu unii localnici. Ăștia chiar știu să joace, nu ca Badea sau Ciutacu! Au jucat cu mine măgărușul cam juma` de oră, apoi s-au plictisit și mi-au zis : Go home fatty! Am plecat cu lacrimi în ochi, retrăind umilințele copilăriei când la fotbal mă strigau Mickey Aragazul. De asta m-am apucat de baschet și raliuri, cu roțile în sus mai mult, că nu mă prea pricep la citit de hărți de traseu. După-amiază m-au sunat Voinea și cu ăla de la liberali să arbitrez fripta ce-o joacă cei doi, Voinea fiind în avantaj, din câte se vede, săracul celălalt tot își ia peste palme când vrea să întindă bugetul. Le-am zis să se maturizeze și să treacă la lucruri serioase, așa cum fac eu. Voinea ăsta, ... părea mai competent, ... dar așa-s toți în opoziție. Liviu m-a sunat să vadă de i-am depus banii. I-am răspuns că-mi ajung, hi!hi!, și i-am închis. Seara, Daciana a rămas în cameră cu copii c-a făcut insolație. Eu am venit dimineață. It happened again!
Ziua 4
Mă trezește Liviu pe la amiază, speriat de conversația avută în ziua precedentă. Îl liniștesc spunându-i că i-am depus, eu căutând în același timp în sacoșă ceva bancnote mai mici. Capul meu e o agavă îmbibată cu tequila. Daciana e cu copii la plajă, nu vorbește cu mine că beau. Și nu că beau, că la drept cuvânt nu beau mult că nu duc la băutură, ci pentru că deși nu sunt bețiv, mă comport ca și cum aș fi. Eu am vrut să-i replic ceva dar limba a scos doar: Blam, blo, băi,....și-am adormit. Pe plajă când m-am dus era agitație mare. Beaver!Beaver!Where!Where! Fetele fugeau spre nicăieri sperând să dea de Justin. Mi-am zis că dacă-l văd, mă prezint și fac o poză s-o postez pe facebook. De fapt, ce s-a-ntâmplat am înțeles mai târziu. Daciana s-a înnegrit puternic în ultimile zile și cum vorbea cu copii, prin apropiere trecea un alt copil și când a văzut-o așa de maronie și cu dinții ei de castor a strigat: Beaver!Beaver! arătând spre ea cu degetul. Atât a trebuit ca să se dea alarma că e o vedetă prin preajmă și lumea a luat-o razna. I-am explicat vreo jumătate de oră unui american situația și la final mi-a zis: „No senor no comprender.” M-am lăsat păgubaș, mi-am luat castorul, scuze, pe Daciana, și-am plecat la Mac.
Ziua 5
Dimineață am aflat că ăla de pe masă are meci cu ungurii, am rîs singur, mi-am băut cafeaua și-am luat-o spre plajă. Ăla micu a încurcat sacoșele și-a luat-o pe-a lui Liviu. Peste bani a pus ceva ustensile de săpat în nisip. La întoarcere am uitat sacoșa pe plajă. Seara ne-am dat seama când am vrut să luăm bani din ea. Și uite-așa după Cipru, pentru Liviu, urmă Miami. La telefon i-am zis c-au venit doi agenți de la IRS și m-au întrebat de bani. Nu l-am văzut cum arăta, dar după voce părea că-i alb ca varul, săracul. L-am liniștit și i-am zis că banii sunt blocați dar că n-o să fie alte complicații, c-am rezolvat eu. Mi-a mulțumit că l-am salvat și văzându-l atât de îndatorat l-am rugat să-mi trimită prin transfer niște bani cash că aștia nu primesc carduri românești. S-a conformat imediat, dar m-a anunțat că mai durează că-i weekend.
Ziua 6
Aiurea, să mă ... pe capul lor de americani idioți! Toată ziua am mâncat niște biscuiți pe care-i mai avea copilul prin bagaje. Acum am atacat mini-barul. E aiurea, mi-e foame, mâncarea și sucurile le-a oprit Daciana pentru copii, mie mi-a rămas să mă carmolesc și să aștept să intre banii în cont. Noapte bună!
Ziua 7
Am capul greu din nou. N-am ieșit de două zile din cameră ca să nu dorească copii ceva că n-am bani să le iau. Mai am de așteptat până mâine. După un somn de trei ore indus de ultimile sticluțe de gin, m-a trăznit o ideee: aștia, americanii nu primesc carduri românești la hotel, dar poate pot scoate bani de la bancomat. Am ieșit în goană fără să mai închid ușa sau să spun unde mă duc. EEEEE!!! Evrika! Am bani! O sun pe Daciana de la Mac, am comandat deja meniuri extra-large. Poftă bună!
Zilele ce au urmat
Am dus-o pe Daciana în barul de cubanezi în care m-am făcut criță de două ori. Che peste tot în tablouri, așa că m-am comformat și mi-am luat salopeta socialistă. Dacianei i-a plăcut tare. Era cea mai blondă la păr de acolo și cea mai închisă la ten, cuceritor contrast. Eu eram, tot un contrast, fiind cel mai înalt din bar și cel ce ducea mai puțin băutură și cu fundul mai lat decât a două cubaneze alăturate. Dimineață, Daciana m-a descălțat, eu nefiind în stare. În zilele ce-au urmat m-a mai sunat Crin pe Skype, le-am urat lui și bunicuței concedii plăcute. Am mai fost sunat de Dan care m-a anunțat că a mai dat în folosință doi km de autostradă. M-am supărat că i-a inaugurat fără mine și mi-a zis că mai face jumătate de kilometru în prelungirea celor doi și îi mai inaugurăm odată. Mai târziu m-a sunat din nou și mi-a zis că nu poate face jumătate de kilometru și că va face doar 100 de metri. Azi m-a sunat și mi-a zis că nu-i face nici pe ăia și c-o să numeroteze cei doi kilometri făcuți deja ca să pară trei sau poate patru. Liviu nu m-a mai sunat, e speriat că-l ascultă Fiscul american, hi!,hi!, măcar am scăpat de el. Radu mi-a dat niște ponturi prin telefon despre tratamentele anti-mahmureală. Acum mă duc la plajă, Daciana mă așteaptă acolo, faza cu castorul-beaver s-a mai repetat de două ori. Când vin în țară deschid la guvern, la subsol, un bar cubanez .... EEEE!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu