Descentralizarea - o gargară contrazisă de cifre

   La nivel de discurs, asistăm la o gargară despre descentralizare de vreo zece ani încoace, sau chiar mai mult. La nivel de fapte, statul e mai centralizat economic acum decât în urmă cu unsprezece sau douăzeci și unu de ani. De ce mă refer la situația din 2003 și 1993?

Pentru că din 1993 avem, de la INS, primele date ale economiilor din regiunile statistice ale României, iar din 2003 avem, de la BNR, datele investițiilor străine directe de la nivel de regiuni.

   Datele PIB-ului regional din 1993 ne arată o economie mult mai echilibrată teritorial decât cea de anul trecut. La data respectivă, regiunea București-Ilfov deținea circa 14% din PIB-ul național, față de 25% cât deține astăzi. Cea mai mare reducere a cotei deținute în PIB din 1993 încoace au înregistrat-o regiunea Sud-Muntenia (-3,54 puncte procentuale) și regiunea Nord-Est (-2,53 puncte procentuale). Singurele regiuni care și-au sporit cota sunt București-Ilfov (+10,9 puncte procentuale) și regiunea Vest (+0,41 puncte procentuale). Așadar, cu excepția regiunii Vest, și ea, într-o mică măsură, toate regiunile au pierdut din cota deținută în economia națională în defavorea, în cea mai mare parte, a  Bucureștiului. Acest fenomen a continuat și după anul 2003, când doar regiunile București, Vest și Sud și-au crescut cota deținută în economia națională. Sporul celor două regiuni este de zece ori mai mic decât sporul înregistrat de regiunea București-Ilfov (0,42 puncte procentuale față de 4,6 puncte procentuale).

   Conform datelor furnizate de BNR începând cu anul 2003, investițiile străine în Regiunea București-Ilfov au reprezentat, în medie, circa peste 60% din totalul investițiilor străine directe din România, ajungând anul trecut la procentul de 61,4%. La polul opus se află regiunile Nord-Est şi Sud-Vest, cu un procent al investițiilor străine de 2,8%, respectiv 3,2%. În privința investițiilor străine greenfield, procentul deținut de București-Ilfov se diminuează puțin, până la 56,5%, iar la nivelul celorlalte regiuni, ultimul loc ocupat revine regiunii de Sud-Est (1,5%). Concentrarea investițiilor în zona București-Ilfov este mai mult decât evidentă, iar impactul acesteia asupra creșterii discrepanțelor între regiuni e semnificativ la distanță de un deceniu.

   Creșterea cotei deținute în PIB-ul național a regiunilor Sud și Vest are explicații ce țin de investițiile la Dacia în Argeș, mai ales, și de cele din Timiș, dar trebuie ținut cont de faptul că decalajul acestor regiuni față de București s-a mărit. Aceste regiuni și-au crescut cota față de restul țării, față de București-Ilfov au pierdut teren. Așadar, niciuna dintre regiunile țării nu a câștigat teren în competiția economică față de București. Discursurile despre descentralizare sunt flagrant contrazise de situația din teren.

   Atâta timp cât infrastructura va fi deficitară, concentrarea economică din București-Ilfov va continua, deoarece zona reprezintă cea mai mare piață a țării. E mult mai simplu să investești în București și să câștigi mai apoi țara, dacă se poate, decât să investești la Iași, Vaslui sau în Maramureș și să te gândești apoi cum transporți bunurile de acolo în restul țării, în lipsa unei infrastructuri decente, sau cum să exporți bunurile de acolo. Timișul și Aradul au șansa de a se afla lângă graniță, iar investițiile de acolo au urmărit mai ales exportul, restul țării nu are această șansă. Cea mai dezamăgitoare evoluție a cotei PIB o are regiunea de Sud-Est. E incredibil ce pot să facă niște baroni într-un deceniu dintr-o zonă cu acces la mare și la Dunăre.

   Accentuarea discrepanțelor între regiuni ne va costa și chiar ne costă. Zona București-Ilfov nu doar produce un sfert din PIB, ci și concentrează cea mai mare parte din contribuțiile la buget. Deși statul a creat Direcția Marilor Contribuabili în cadrul ANAF ce concentrează, anul acesta, primele 2.500 de companii mari ale țării (1.168 dintre acestea au sediul în București) pentru a plăti separat de administrațiile teritoriale, totuși, anul trecut, circa 17,5% din veniturile totale ale ANAF proveneau din București. Bucureștiul împreună cu Direcția Marilor Contribuabili dețineau circa 63% din veniturile ANAF. Dacă plecăm de la ideea teoretică că toți Marii Contribuabili au cote egale, în cazul unei autonomii financiare, regiunii București-Ilfov i-ar reveni o contribuție la bugetul colectat de ANAF de circa 21% cotă din Mari Contribuabili, la care se adaugă 17,5% cotă separată, deci un total de 38,5%. Acesta e un calcul ipotetic, în realitate cota din Mari Contribuabili este mai mare deoarece majoritatea sediilor companiilor puternice de la nivel național se află în această regiune.

   Concluzia ar fi  că, atâta timp cât nu vom reduce discrepanțele teritoriale, nu putem vorbi de o descentralizare reală.