Un păduche ieșit în frunte, ori e un păduche idiot, fără simț de autoconservare, ori e înțeles cu organismul parazitat și n-o să i se-ntâmple nimic. Odată cu manifestările, au ieșit în frunte păduchii. Unii se văd liderii celor ce nu vor lideri, alții se cațără de pe poziția de O.N.G.-ist pe valul de nemulțumire, nu pentru a se face cunoscut ci, pentru a servi politicul - amantul cu care a păcătuit de prea multe ori. Există și o a treia categorie de paraziți ai mișcării din Piață, aceștia sunt fripturiștii politici. Pentru o ciozvârtă de electorat sunt în stare să facă contorsionism, să-și pupe propriul dos, să se ducă în gura lupului ca să-l pupe lupul în aceeași parte cu bocancii de pe inventarul RMGC, iar la final să pozeze la televiziuni în idioți ce nu se dezmint în nicio situație și de la care te aștepți la orice, numai la lucruri înțelepte nu.
Care-i mecanismul ce conduce la împăunarea unor nulități, mai mici sau mai mari, cu titlul de lider al meu și-al altora ca mine ce vor ca lucrurile să rămână așa cum sunt? Cu ce i-am greșit eu idiotului, astfel încât, el să mi se urce-n cârcă și să apară la minutele televizate de Batista pe Țambal TV, iar pe crolul porcăriei să scrie cu litere de-o șchioapă că el e cel ce dă glas nevoilor mele. Deci, nevoile mele se fac auzite prin gura lui. Da, cred că-mi convine ca nevoile mele să fie în gura lui. Așa îi trebuie, dacă se erijează-n oala de noapte a televiziunilor, pentru că doar noaptea la „și alte știri”, după cele în care Gheorghiță i-a dat lui Vasile una-n rât c-a atentat la pudicitatea Maricicăi, atunci apare și oala de noapte a nevoilor mele.
De ce au nevoie javrele din presă și politrucii de lideri? Pentru a-i controla? Pentru a ne controla prin intermediul lor? Pentru a negocia cu ei în numele străzii și-al meu? Nimic din toate acestea nu e în interesul străzii sau al meu. Nu vreau s-ascult de nimeni și nu-s un anarhist. Nu vreau ca după ce ies în stradă cineva să negocieze prezența mea la protest în spatele unor uși, de prea multe ori închise pentru negocieri de acest tip. Nu vreau să mi se interzică dreptul de a-i cere socoteală omului politic. El, și numai el, e motivul pentru ieșirea mea în stradă. Dacă strada n-are lider, atunci de ce păduchii își fac cărare-n fruntea ei? Se visează călare pe un nou partid? Au ochi albaștri? Au deja carnet de partid? Toate aceste întrebări nu s-ar pune dacă n-ar exista păduchi exhibiționiști.
Cu riscul de-a părea patetic, sfătuiesc pe exhibiționiștii de serviciu, în serviciul cuiva sau ai serviciilor, să se dea la o parte, să ne lase așa, cum suntem, o adunătură fără lideri, fără posibilitatea de a fi controlată și cu dorința de a schimba ceva.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu