Moș cătrănit, caut să scap de vecin

   Statul de Drept s-a dus dracului! E pe undeva între boarea de parfum lăsată în urmă de Nuți și privirea umedă, oacheșă și peltică  a maestrului Cristoiu. Când telecomanda nu mai merge, încerci să schimbi bateriile.

Când nu mai ai baterii, că le-ai consumat, fie cumperi alte baterii, fie ar trebui să-ți cumperi o altă telecomantă cu baterii noi, fie pui un nepot langă televizor să-ți schimbe canalele, iar tu, în acest timp, îi arunci bombonele drept răsplată. Baterii și telecomandă nu mai ai cum să cumperi, așa că a rămas doar varianta nepotului.

   Dacă ți s-au terminat bombonelele, e nașpa, trebuie să fugi la chioșc pentru a mai cumpăra. Nașpa e că trebuie să te duci și la chioșc. Patronul chioșcului e cel pe care l-ai gratulat c-un cap în gură și căruia nu i-ai achitat datoria de pe caiet de vreun an de zile. În tot acest an, dobânda a trecut și, de la trei lăzi de whisky, ai ajuns să-i datorezi vreo zece. Ce ți-e și cu cămătarii ăștia cu caiet! Deci n-ai bomboane, nepotul s-a dus să se joace cu capacele de la damingenele golite și tu trebuie să te ridici din pat la fiecare amintire că feblețea ta dinainte de pensionare e reținută cu treburi la vecinul cu telecomandă, astăzi ajuns cenzorul administrației blocului cu drepturi depline.

   Viața e nasoală, nimeni nu te ascultă și te simți învins. Unde mai pui că și ginere-tu` e pus să dea zilnic semnături la vecinu` cu telecomanda că e pe acasă și n-a fugit. Odată sărit din centrifuga puterii, vei sări dintr-o orbită pe alta, până la prostu` cartierului, cel care nu mai primește pe caiet de când l-a părăsit nevastă-sa, adică de când tu te chinuiai să-ți aranjezi șuvița în vânt. Ești deprimat și cauți să faci ceva, dar ce? Ai convocat o ședință pe etaj și, în afară de femeia de serviciu, baba senilă de vis-a-vis și cățelul ei, nimeni nu te-a băgat în seamă. Nu merge așa. Ți-ai luat portavocea din dulapul de pe balcon, placa dentară cea bună din paharul băii mari și ai ieșit în fața blocului să te audă cartierul. Zi-le Loredana!

   Afară însă, surpriză, e coadă cu noua administrație să dea cu subsemnatul la vecinu` cenzor. Vezi un șir lung, de la casieră, femeia de serviciu, administrator și vreo doi amici de caiet la ăla cu capu`în gură, cum toarnă pe rupte pe oricine și orice numai să scape. Acum un an, când te durea în pix de înscrisurile de pe caiet și aveai telecomanda încă funcțională, aplaudai de făceai bășici cozile, pe atunci ceva mai timide, la dat cu subsemnatul. Mai timide erau și denunțurile - mai un bec de pe casa scării, mai un preș de la intrare - cam atât, nu mai mult. Acum, frate, e belea, subsemanții dau în gât pe cei ce-au furat caloriferele de pe casa scării pentru a mai scădea din sumele de pa caiet, sau, doar pentru că aveau cheile pentru șuruburi potrivite. E belea, și-n mintea lui răsar calorifere.

   Strigă, țipă de i se cutremură placa, în portavoce. Nu-l aude nimeni, toți stau să dea cu subsemnatul. El țipă, își găsește aliați între foștii dușmani și țipă împreună. Între timp, foile cu subsemnați curg, țipetele sunt doar zgomot de fond. Seara, acasă, în pat, transpiră, nu de căldura degajată de toate caloriferele în plus instalate, ci de ce-ar putea fi scris sub subsemnatul sau dacă Nuți își sufla nasul sau făcea biluțe, că ultimile dăți n-a părut c-ar face de niciunele.