Social Icons

sâmbătă, 11 noiembrie 2017

Cât vor pierde principalele primării din țară după aplicarea reducerii impozitului pe venit

Topul pierderilor la bugetele reședințelor de județ după reducerea impozitului pe venit
   Revoluția Fiscală i-a pus pe jar pe primarii țării când aceștia și-au dat seama că reducerea impozitului pe venit cu 37,5% (de la 16% la 10%) le va tăia și lor din venituri. 

   Firea, cea care revoluționa traficul în capitală, și-a dat seama târziu („sclipitori consilieri”) că revoluția fiscală îi pune pe butuci bugetul. Brusc, în urma acestei revelații, nevasta lui Pandele a căpătat glas și, pentru prima dată în cariera sa de ghiocel de partid, a răbufnit la adresa șefilor, iar șeful cel mare, ca de obicei, când se împute treaba, a plecat la pescuit. Peste câteva zile, când se va întoarce, va fi „foarte mirat” de ce năzdrăvănii au putut să facă plângăciosul de Mișa și aproape maestrul la barbut economic - Tudose.

    Dintre toate primăriile din țară, cea mai afectată în urma reducerii impozitului pe venit va fi cea condusă de revoluționara Firea. Din datele execuției bugetare din 2016, reiese că Primăria Municipiului București (primăria generală) va pierde peste o treime din buget. Dacă în 2016, veniturile totale ale PMB erau 3,72 miliarde de lei, circa 3,34 miliarde de lei reprezentau cotele defalcate din impozitul pe venit (vezi tabelul din imagine). Aplicând reducerea de 37,5% a impozitului pe venit, rezultă că impactul asupra veniturilor e de 1,25 miliarde de lei (- 34% din venituri). Nicio altă primărie din țară nu are un impact procentual atât de mare

   Discutăm pe cifrele definitive din anul 2016, pentru că 2017 încă nu s-a încheiat, iar dacă discutăm pe proiectele de buget, nu obținem o imagine corectă, pentru că cele multe din proiectele de bugete sunt prea optimiste, realitatea execuției confirmând acest optimism.

   Ca Firea sunt mai mulți primari PSD care vor regreta faptul că au tăcut la punerea la cale a revoluției fiscale a lui pește pescuit în vacanțe exotice de Dragnea. Compensarea veniturilor de către guvern va deveni o armă politică.  Acum e PSD-ul la putere și să presupunem că guvernul va compensa pierderile bugetelor, mai ales pentru primăriile conduse de psd-iști. Totuși, e posibil ca, începând de anul viitor, să asistăm la răfuieli politice atunci când se va pune problema compensării primăriilor, mai ales ale celor ce n-au aceeași coloratură politică.

   Care sunt primăriile reședință de  județ  și din capitală care vor pierde cele mai mari sume de bani în urma aplicării reducerii impozitului pe venit?

   Datele privind execuția bugetară din anul 2016 preluate de la Direcția pentru Politici Fiscale și Bugetare Locale din cadrul MDRAPFE ne arată că toate cele șapte primării din București vor pierde circa 1,92 miliarde de lei (- 23% din venituri - vezi tabelul din imagine) în urma aplicării reducerii de impozit pe venit. Binențeles, anul viitor, pierderile vor fi mai mari decât această sumă, pentru că se presupune că și veniturile acestor primării vor fi mai mari, dar procentul pierderilor probabile se va păstra

   După PMB-ul condus de Firea, a doua primărie ce va înregistra o pierdere mare e cea a sectorului 1 (206 mil. lei, reprezentând 18% din veniturile totale). Primăria Sector 5 e cea care va pierde cel mai puțin, conform execuției pe anul 2016 (55 mil. lei; 11% din veniturile totale - vezi tabelul din imagine).

   În restul țării, cea mai afectată primărie de municipiu reședință de județ va fi cea condusă de Emil Boc. Conform execuției bugetare din anul 2016, circa 147 milioane lei din veniturile Primăriei Municipiului Cluj-Napoca (16% din totalul veniturilor) sunt în pericol de a se evapora din buget. Emil Boc nu e pesedist, iar treaba cu compensarea de la buget  s-ar putea să nu se aplice. 
   Primăria Municipiului Timișoara, condusă de un alt non-psd-ist, Nicolae Robu, e a doua pe lista pierzătorilor din rândul primăriilor de reședință de județ, cu o diminuare de 125 milioane lei din venituri (15% din totalul veniturilor -  vezi tabelul din imagine). Sumele, așa cum am spus, vor fi mai mari anul viitor, dar procentele se vor păstra în cea mai mare parte.
   Primăriile municipiilor Constanța (- 97 mil. lei), Brașov (- 86 mil. lei) și Iași (- 85 mil. lei) sunt cele care completează top 5 al pierzătorilor în sume absolute din afara capitalei. 

   Dacă ne referim la pierderile procentuale, atunci clasamentul se schimbă. După primăria Cluj-Napoca, cu o pierdere de 16% din venituri, urmează primăriile municipiilor Sibiu (- 16% din venituri), Timișoara (-15%), Alba Iulia (- 14%) și Brașov (- 14% - vezi tabelul din imagine).
   Cele mai mici pierderi procentuale le vor înregistra, conform datelor execuțiilor bugetare din 2016, primăriile municipiilor Oradea (- 10% din venituri), Vaslui (- 9%) și Drobeta-Turnu Severin (- 8%). În cazul Primăriei Municipiului Oradea, impactul negativ e posibil să fie mai mare, pentru că veniturile totale din 2016 au fost crescute semnificativ de sumele primite de de la UE, deci ponderea cotelor defalcate din impozitul pe venit în veniturile proprii e mai mare.
   
   Pentru administrațiile locale urmează o legare de glia puterii politice, nu doar de glia PSD-ului, pentru că acest partid nu cred că va prinde alegerile din 2020 tot la putere. Firea, care și-a dat seama că e nasol abia în ultimul ceas, va conduce o primărie care depinde de puterea politică centrală cu peste o treime din buget, cel mai mare procent din țară. Deocamdată e PSD-ul la putere și, cel mai probabil, va primi compensarea anul viitor, dar când acest partid nu va mai fi la putere, primarul Bucureștiului va trebui să stea cu mâna întinsă la bugetul central într-o mai mare măsură decât primarul Vasluiului.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu