O bună parte din istoria modernă a României, economiile aferente perioadelor Principatelor Unite, Vechiului Regat, a României Mari și a României în granițele actuale au avut un grad de dezvoltare sub cel din statele vecine, iar despre statele occidentale nici nu mai vorbim.
miercuri, 29 ianuarie 2020
marți, 28 ianuarie 2020
La doar trei luni de guvernare, Cîțu își arată limitele
Astăzi, actualul ministru de finanțe, Florin Cîțu, a ieșit să ne explice înainte de a publica execuția bugetară, de parcă noi am fi idioți și n-am înțelege nimic din cifre, ce a realizat la minister în ultimele două luni ale anului trecut.
luni, 27 ianuarie 2020
Cât ar valora astăzi un leu din 1989
Leul din prezent e de 2,1 ori mai puternic decât cel din anul 1989. Asta rezultă dacă calculăm devalorizarea monedei naționale din 1989 până în luna decembrie a anului ce tocmai s-a încheiat.
duminică, 26 ianuarie 2020
S-au împlinit un secol şi doi ani de la nașterea lui Ceaușescu
Un secol și doi ani, sau, mai exact, un secol doi ani și o trei zile, atât a trecut de la nașterea Marelui Cârmaci. Deși își sărbătorea ziua de naștere pe 26 ianuarie, data reală a nașterii lui Nicolae Ceaușescu era pe 23 ianuarie, conform Registrului Stăriii Civile din Scornicești.
joi, 23 ianuarie 2020
Domnia lui Cuza a avut suișuri și coborâșuri la propriu din punct de vedere economic
Mica Unire din 1859 a dus la apariția pe harta Europei a unui stat mic (124,5 mii km pătrați), cu 3,9 milioane de locuitori, cu două capitale, doua parlamente și un domn.
miercuri, 22 ianuarie 2020
Cum a evoluat PIB-ul pe cap de locuitor din România în ultimul secol
România din anul 2018 a înregistrat un PIB pe cap de locuitor de aproape 23 ori mai mare în valori reale decât cel existent imediat după unirea din 1918.
marți, 21 ianuarie 2020
Care erau cele mai urbanizate provincii din România Mare în 1930
România Mare era o țară predominant rurală, doar 20,2% din populația țării din 1930 fiind urbană (3,56 din 18,06 mil. locuitori). Asta rezultă din datele recensământului efectuat în anul 1930.
luni, 20 ianuarie 2020
Cât de mult s-a îmbogățit vistieria statului după Marea Unire
Deși am putea crede că finanțele României Mari au cunoscut o creștere semnificativă față de cele ale Vechiului Regat, datele statistice privind execuția bugetului de stat din perioada interbelică ne contrazic.
joi, 16 ianuarie 2020
În perioada interbelică, PIB-ul pe cap de locuitor din România a crescut mult mai lent decât în statele vecine
Acum ceva vreme am abordat evoluția economică a României (Vechiul Regat) între 1880 și 1914 (accesează aici analiza).
marți, 14 ianuarie 2020
Cât ar echivala astăzi tributul plătit Înaltei Porți de Țările Române în Evul Mediu
Obligațiile Țărilor Române către Înalta Poartă sunt o adiere de primăvară față de ceea ca am plătit pentru contractul cu Bechtel, pentru a ne pune bine cu Înalta Poartă de astăzi, America.
luni, 13 ianuarie 2020
joi, 9 ianuarie 2020
Ce venituri are Biserica Ortodoxă Română
În 2018, veniturile totale ale Bisericii Ortodoxe Române, adunate la nivelul patriarhiei, mitropoliilor, arhiepiscopiilor și episcopiilor s-au ridicat la valoarea de 573,7 milioane de lei.
miercuri, 8 ianuarie 2020
Care erau județele cu cele mai ponderi ale rablelor in parcurile de autoturisme la finalul lui 2018
La finele anului 2018, parcul de autoturisme din România a ajuns la un număr de 6,45 milioane, în creștere cu 454 mii de autoturisme față de finele anului anterior.
luni, 6 ianuarie 2020
Cum au evoluat efectivele bugetarilor de la nivel de județe în ultimul deceniu
La finalul anului trecut, efectivul salariaților din economie a ajuns la 5,43 milioane, în creștere cu aproape 63,9 de mii de salariați față de finalul anului 2017. Tot la finalul anului trecut, conform datelor INS, efectivul de salariați publici număra 1,25 milioane, cu aproape 7 de mii în plus față de finalul anului 2017.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)