Social Icons

vineri, 30 septembrie 2016

Sfârșit de Binom sau resetare?

Dacă binomul SRI-DNA se resetează?
   Binomul (SRI-DNA) e un nume inventat de Cristoiu, prin care Băsescu și Udrea justifică dosarele penale ale lor și ale personajelor ce-au gravitat în jurul lor. 

joi, 29 septembrie 2016

miercuri, 28 septembrie 2016

Harta creșterilor salariale de la ieșirea din criză încoace

Topul județelor după creșterile salariilor nete din 2011 încoace
   Anul 2011 a fost primul an de creștere economică după cei doi ani de recesiune economică. E adevărat că economia a crescut cu un procent modest (+1,1%, conform eurostat), dar măcar a crescut, după ce în anii 2009 și 2010 scăzuse cu 7,1%, respectiv 0,8%.

duminică, 25 septembrie 2016

Proiectu` de la țară

Proiectul de țară a lui Iohannis
   La doi ani de când a fost ales, președintele ne propune un proiect de țară. Să ne așteptăm, oare, ca la patru ani să vină și cu planul de realizare a proiectului? 

vineri, 23 septembrie 2016

joi, 22 septembrie 2016

De ce o va costa scump pe Gabriela Firea insolvența RADET

RADET nu poate sta în insolvență până la următoarele alegeri
   RADET și-a cerut insolvența la tribunal. O urmează ELCEN. ELCEN are de primit de la RADET peste 3,6 miliarde de lei, adică, cât veniturile totale ale bugetului primăriei generale în anul 2015 (vezi aici veniturile principalelor primării din țară în 2015 și în primele opt luni ale anului curent).

miercuri, 21 septembrie 2016

Cât de mult ți-au influențat statul și mediul privat mărimea salariului în ultimul deceniu

Remunerarea salariaților în PIB
   Statul are douâ pârghii prin care îți influențează salariul: pârghia legislativă (mărind salariul minim sau reducând taxarea muncii) și cea de principal angajator în economia românească (ponderea angajaților la stat, fie bugetari, fie în companiile deținute de stat, fiind de aproximativ 25% din numărul mediu al angajaților din economie).

marți, 20 septembrie 2016

luni, 19 septembrie 2016

Avem, din nou, un Master Plan!

De ce nu se va face nimic la anul din ceea ce e stipulat  în Master Plan
   Acum mai bine de un an, ministrul Rus ne punea în față un Master Plan. Era rezultatul unui an de ministeriat la Transporturi, încununat cu încadrarea soțiilor celor plecați la muncă în străinătate în categoria de curve. 

duminică, 18 septembrie 2016

Cu cât ar spori bugetele locale dacă tot ce se colectează local ar rămâne acolo

Câte taxe se colectează la nivelul regiunilor
   Din cele opt regiuni de dezvoltare, doar Oltenia ar fi dezavantajată dacă tot ce s-ar colecta la nivel local prin Direcțiile Generale Regionale ale Finanțelor Publice (ce se suprapun pe cele opt regiuni de dezvoltare) ar rămâne la nivel local.

vineri, 16 septembrie 2016

joi, 15 septembrie 2016

UE intră în era modificărilor genetice

UE acceptă organismele modificate genetic
   Bayer a cumpărat Mosanto cu 66 miliarde de dolari. Dacă ar mai fi dat vreo șase sute de milioane, suma ar fi fost 66,6 miliarde de dolari și ar fi dat apă la moară conspirațiilor apocaliptice.

miercuri, 14 septembrie 2016

Care sunt cele mai bogate și cele mai sărace județe din statele UE

Topurile celor mai bogate și celor mai sărace județe din UE
   Cel mai bogat județ din UE e, conform datelor Eurostat, Inner London - West, cu un PIB pe locuitor de 186 mii de euro (datele sunt aferente anului 2013 - ultimul an din care sunt date complete). 

marți, 13 septembrie 2016

Românii nu mănâncă PIB

De ce creșterea economică nu se regăsește și în buzunarele românilor
   Pe trimestrul doi al anului curent, PIB-ul a crescut cu 6% față de aceeași perioadă anului trecut. E cea mai mare creștere din UE! Așa se împăunează guvernul. Deci avem un PIB mai mare și cam atât. 

luni, 12 septembrie 2016

Sună clopoțelul fără autorizație sanitară și fără autorizație ISU

Harta școlilor fără autorizație ISU și autorizație sanitară
  În România anului 2016, deci la aproape un deceniu de la aderarea la UE, 14.000 de școli din cele peste 20.000 nu au primit autorizație de la ISU, despre 1.335 de școli nu există informații și 667 de școli au primit autorizații parțiale.

duminică, 11 septembrie 2016

Mulțumim, dle Isărescu, vă dorim o pensionare plăcută!

De câte ori s-a înșelat Isărescu
   În ultima vreme, atacurile la adesa lui Isărescu s-au înmulțit. Unii lupi tineri, sau unii izgoniți din breaslă (cum sunt  cazurile lui Lucian Isar și Florin Cîțu), au simțit miros de sânge și n-au ratat ocazia. 

vineri, 9 septembrie 2016

joi, 8 septembrie 2016

În ce județe e cea mai mare presiune pe creșterea salariilor

Topurile județelor după numărul de salariați și salariile nete
   Ultimele date ale INS ne arătă o creștere a salariului mediu net la nivel național din luna iunie a anului curent cu 14,3% față de aceeași lună din 2015 (de la 1.818 lei la 2.078 lei). 

miercuri, 7 septembrie 2016

Tehnocrație, te halesc!

Dna Dragu o comite din nou
   Nu trece o zi fără ca vreo măsură tehnocrată să nu răsară din ghiveciul finanțelor de doi lei. Azi a apărut pe surse, infirmate ulterior de Ministerul de Finanțe, chestiunea cu mărirea contribuțiilor asigurărilor sociale.

marți, 6 septembrie 2016

Raportul FMI despre Direcția Marilor Contribuabili din ANAF confirmă amatorismul acestei instituții

Un raport al FMI ne arată cât de „profesioniști” sunt inspectorii Fiscului
   În timp ce statele occidentale marii contribuabili generează 65% - 70% din veniturile fiscale, adică ceea ce colectează Fiscul, la noi generează aproximativ 44%, conform datelor din prezentarea „Creșterea economică, dezvoltarea României și reducerea sărăciei” susținută de viceguvernatorul BNR Florin Georgescu (vezi aici). 

luni, 5 septembrie 2016

Câți turiști au vizitat județele și regiunile istorice în primele șapte luni ale anului

Topurile județelor și regiunilor istorice după numărul de turiști
   Numărul de sosiri de turiști în structurile de cazare turistică a crescut în primele șapte luni ale anului cu 11,03% față de aceeași perioadă a anului trecut, conform ultimelor date ale INS. Înnoptările de la nivel național au crescut cu doar 8,4%

duminică, 4 septembrie 2016

În țara unde capitala se laudă a fi un plagiat al Parisului, investigarea plagiatului e redundantă

Scandalul tezelor de doctorat
   Bucureștiul era Micul Paris și orice primar în campanie la primăria capitalei ne promite că orașul va reveni la acest statut de plagiat. Nu se promit parcuri, grădinițe, parcări, nimic din toate acestea, ci un plagiat al Parisului la modul general, din care fiecare înțelege ce vrea. 

vineri, 2 septembrie 2016

Vai, dna Dragu, dar ce credeți că vă recomandă pentru postul de viceguvernator al BNR?

De ce e bine ca dna Dragu să fie numită viceguvernator al BNR
   Cu siguranță nu aveți o voce ca a lui Adele, deci, vocea nu vă recomandă. Despre partea cu talentul, e destul să te uiți pe execuția bugetară din primele șapte luni ale anului și să realizezi c-ați murit speranță, fără ca niciodată să vă fi născut talent. 

joi, 1 septembrie 2016

Cât de bogate erau provinciile românești din Imperiul Austro - Ungar în 1910

Cât de bogate erau Transilvania, Banatul și Bucovina față de Vechiul Regat în 1910
   StudiulRegional Income Dispersion and Market Potential in the Late Nineteenth Century Hapsburg Empire”, prezentat de dl Max Stephan Schulze în cadru celei de-a zecea conferințe South-East European Monetary History Network de la Viena din 2015, ne dă o idee despre cât de dezvoltate erau provinciile românești din imperiul Austro - Ungar în preajma celui de-al doilea război mondial, mai exact în anul 1910.