Leul din prezent e de 1,35 ori mai puternic decât cel din anul 1989. Asta rezultă dacă calculăm devalorizarea monedei naționale din 1989 până în luna februarie a anului curent. În urma calculelor pe baza indicelui prețurilor de consum din 1989 încoace, conform datelor INS, a rezultat că 1 leu din anul 1989 ar fi echivalent la nivelul lunii februarie din 2026 cu 0,7376 lei. Valoarea ține cont de denominarea din anul 2005, când s-au tăiat patru zerouri. Dacă n-am fi avut această denominare, leul din 1989 ar fi fost echivelent 7.376 lei la nivelul lunii februarie de anul acesta (ultima lună din care avem date INS privind indicele prețurilor de consum).
Dacă ar fi să ne raportăm și la alți ani, atunci un leu din anul 1985 ar fi echivalent cu 0,7767 lei din februarie anul curent, un leu din anul 1990 ar fi echivalent cu 0,7018 lei din februarie anul curent, un leu din 1995 ar fi echivalent cu 0,0075 lei din februarie 2026, iar un leu din anul 2000 ar fi echivalent cu 0,00062 lei din februarie anul curent.
După denominare, valoarea leului a crescut, astfel, un leu din 2005 ar fi echivalent cu 2,7094 lei din februarie anul curent. Un leu din anul aderării la spațiul comunitar ar fi echivalent 2,4252 lei din februarie anul acesta.
Înflația mare din ultimii ani a condus la o devalorizare accentuată a monedei naționale. Înainte de covid, în 2019, un leu din acel an era echivalent cu 2,11 lei din anul 1989, invers calculat, un leu din 1989 era echivalent cu 0,4737 lei din 2019. E o diferență semnificativă față de luna februarie a anului curent, când un leu din anul 1989 era echivalent cu 0,7376 lei actuali, iar invers calculat, un leu din prezent face cât 1,35 lei din anul 1989.
Mulți nostalgici au impresia că puterea de cumpărare a salariilor din 1989 era mai mare decât cea din prezent. E o impresie falsă. În 1989, conform INS, salariul mediu net lunar la nivel de economie era 3.063 lei. Echivalentul în lei din februarie anul acesta a acestei valori e de 2.259 lei. În ianuarie (ultima lună în care avem date ale INS), salariul mediu net pe economie, conform ultimelor date INS, a fost de 5.518 lei. Asta înseamnă că salariul net real din a zecea lună a anului curent a fost de 2,44 ori mai mare față de cel existent la nivelul anului 1989.
Și la nivel de salariu minim lucrurile s-au schimbat. Salariul minim brut lunar, conform datelor Ministerului Muncii, era în anul 1989 în valoare de 2.000. lei. Suma e echivalentă cu 1.475 lei la nivelul lunii februarie de anul acesta. În aceeași lună a anului curent, salariul minim brut era în valoare de 4.050 lei.
Deși la nivel de salariu minim brut, valoarea din februarie anul acesta e mai mult decât dublă față de cea din 1989, trebuie să ținem cont că nivelul de impozitare diferă. Astfel, numai în cazul CAS-ului, în 1989, conform datelor Ministerului Muncii, valoarea acestuia era de 15%, iar în 2026 e de 25%.
Deși la nivel de salariu minim brut, valoarea din februarie anul acesta e mai mult decât dublă față de cea din 1989, trebuie să ținem cont că nivelul de impozitare diferă. Astfel, numai în cazul CAS-ului, în 1989, conform datelor Ministerului Muncii, valoarea acestuia era de 15%, iar în 2026 e de 25%.
Pensia medie în anul 1989 era 1.420 lei, echivalentul a 1.099 lei la nivelul lunii februarie a anului curent. În trimestrul IV din 2025 (pentru trimestrul I din 2026 nu avem încă date), conform datelor INS, pensia medie era de 2.818 lei.
Datele ne arată că în treizeci și șapte de ani, valoarea reală a salariilor din România a crescut de peste 2,44 ori și de 2,56 ori în cazul pensiilor, iar părerile unora că puterea de cumpărare a salariilor și pensiilor era mai mare în 1989 decât în prezent nu e susținută de statistică.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu