De vreo lună de zile, de cum fac ochi, mă îndrept înfrigurat spre PC cu digi-pass-ul în mână să-mi verific contul. Între deschiderea calculatorului, tastarea parolei, tastarea parolei din nou, că-s idiot și pe prima am greșit-o, gândurile-mi zburdă spre prosperități cauzate de grămezi de verzișori, atât de mulți încât se strică aparatele de numărat ale băncii la care am contul. Cum de unde mormanul de blagoslovenii cu Franklini? Eii, de unde crezi? De la Soroș, normal. Păi de ce scriu eu de-o lună? Crezi că degeaba fac asta? Aflu-n fiecare seară cum îmi bagă bani grămadă în cont rechinul piețelor financiare. Deocamdată, nu-mi știe codul IBAN, dar nu cred că se încurcă-n detalii de astea. La ce resurse are și după cum ne zice, seară de seară, nenea Gâdea și ciudații ceilalți de la B1, cred că nu numai că-mi știe sigur IBAN-ul, dar mă și monitorizează să nu care cumva să trădez cauza înainte de a-mi lua stipendia.
Ajung la momentul adevărului, la secțiunea - Situație financiară și, surpriză!, Soros iarăși m-a sărit, cred c-a obosit de la atâtea transferuri și n-ajuns încă la litera S. Mâine cred că vine și rândul meu, dacă nu, sigur e până săptămâna viitoare că vreau s-o tai din satul cu căței de după blocuri, de prin televiziuni sau de salvat de către Vadim și trupa de nebune adiacentă. Când m-am apucat să fiu slujbaș la Soros mă așteptam ca văzând ce achiziție a făcut să pună mâna pe telefon și să mă sune imediat, dar nu, nimic. Mi-am zis că vrea să păstreze un low profile și că asemeni celor cu ochi albaștri și minte netedă, ce zburdă pe neantul logicii pierdute în căutare de extreme ale ecologiștilor ce pun la care atentate cu copaci plantați, stopare de defrișări, fracturări hidraulice, cianurări inutile și circulație masivă cu bicicleta, va apărea la final să mă ridice în slăvi spre gloria și bunăstarea mea.
În așteptarea zilelor ferice ce mă vor așeza în rândul brutelor fără scrupule ce sug de la moguli internaționali, ca mai apoi, să verse veninul dezbinării asupra celor cu vise îndrăznețe, eu, ultimul dintre mohicani, sau mai bine zis mocofani, nesimbriași, mă încălzesc pe margine ca să iau locul Dacianei legându-mă cu lanțuri de cutia poștală unde își are sediul RMGC. Visele ce le voi fi spulberat statuează meseria de miner drept culmea cea mai înaltă spre care poate să acceadă un copil din Roșia, nu zic eu asta ci Naumovici, îl știți, ăla de respira greu iar taică-su era RMGC.
Codoașele politice și pațachinele de prin presă nu înțeleg de ce aleg unii să iasă în stradă fără un kil de făină, ulei, zahăr sau alte nimicuri folosite ca momeală pentru adunări de zombi impasibili la ce li se-ntâmplă. Creierul lor nu înțelege noțiunea de militantism, nu pentru o bucată de pâine, ci pentru demnitatea de a o câștiga singur. Niciun Soros, supraapreciat pentru a justifica fluxul continuu, duminică de duminică, nu scotea mai mult de câteva sute de persoane dacă miza era doar exploatarea și folosirea de cianuri. Nu, miza demult a depășit granița Roșiei. Acum, asemeni unui joc de domino, mizele, mai mici sau mai mari, s-au coagulat sub frunza sângerândă și-au zis: „Destul!”, și asta-i sperie cel mai mult.
P.S.: Soros, scoate banii, vreau echipament de ski c-a nins la munte!!!
Relaxează-te frate. Eu îs cu "A" și nici la mine nimic. Cred că ne-a luat pe sărite.
RăspundețiȘtergereE aiurea că-mi făceam planuri: una bucată scriitură despre Roșia = un cont mai dolofan cu cel puțin două zerouri. Acum că m-a sărit nu-i o problemă, dar să nu mă sară mereu că-i bai.
RăspundețiȘtergere