Social Icons

luni, 1 august 2016

Cât de mult a fost afectat turismul în UE în urma atentatelor

Ce state UE au înregistrat cele mai mari scăderi în turism în prima parte anului
   Turismul din spațiul UE, per ansamblu, nu dă semne că ar avea de suferit de pe urma atentatelor teroriste. Cel puțin, nu dă semne în primele trei luni ale anului, când s-au înregistrat creșteri față de anul anterior în fiecare lună, culminând cu o creștere de două cifre (15,57%) în luna martie.

   Datele Eurostatului sunt parțiale și semi-definitive la nivel de state, dar, chiar și așa, se observă o reorientare a fluxurilor de turiști. Astfel, state precum Belgia și Franța încep să piardă serios la capitolul numărului total de înnoptări, în timp ce alte state, considerate a fi mai sigure (Spania, Italia, Cehia) beneficiază de pe urma acestui statut. 

   O necunoscută rămâne Grecia, datele disponibile pe primele patru luni ale anului ne arată două luni de creștere și două de scădere față de lunile aferente de anul trecut. Deși în această țară nu s-au înregistrat atentate, calitatea de principală poartă de intrare a imigranților în UE se pare că a redus apetitul turiștilor pentru această destinație. Datele din a doua parte a anului vor confirma sau nu această tendință.

   Bulgaria pare să profite din plin,  cel mai probabil, de pe urma scăderilor turismului din Turcia. Din datele disponibile (vezi tabelul din imagine), în primele cinci luni ale anului  se observă o creștere a numărului de înnoptări față de lunile aferente din 2015 (vezi tabelul din imagine). Creșterile au fost solide, depășind în cazul a patru luni procente de două cifre. 

   Ce state au înregistrat cel mai mare număr de înnoptări?

  În primul trimestru al anului (perioada pentru care majoritatea statelor, cu excepția Luxemburgului au transmis date), șase state din UE au înregistrat peste 76% din numărul total de înnoptări în structurile de cazare de la nivelul UE (438,2 milioane de înnoptări).

   Spania (16,3%), Germania (15,5%), Franța (13,6%), Italia (11,8%), Marea Britanie (10,5%) și Austria (8,5%) sunt primele state ce dețin cele mai mari ponderi din numărul total al înnoptărilor de la nivelul UE (totalizând 334,5 milioane de înnoptări). Franța pierde teren în materie de turism față de celelalte principale destinații din UE, după ce, ani de-a rândul, s-a luptat cu Spania pentru supremație. Campionatul european de  fotbal va mai atenua din scăderea activității turistice înregistrată de Franța în acest an, dar în a doua parte a anului e de așteptat ca tendința de scădere să continue. Și în cazul Germaniei există această probabilitate a scăderii activității din turism, după ultimile evenimente de natură teroristă.

   Dintre cele 28 de state (din care doar 27 au transmis date), România e pe locul 18 în privința numărului de înnoptări ale turiștilor în primul trimestru al anului curent (3,6 milioane de înnoptări, respectiv 0,83% din totalul înnoptărilor de la nivelul UE - vezi tabelul din imagine).

  În ultimii ani, de pe urma instabilității statelor din nordul Africii, Turcia și statele din nordul Mediteranei au profitat din plin. Acum, de pe urma dezastrului din Turcia și a evenimentelor din Franța, Belgia și Germania, profită acele state ce par a fi ferite de atentatele teroriste. Există, de asemenea, și o tendință de diminuare a turismului emițător, în sensul că turiștii preferă mai mult destinațiile autohtone. Se ajunge în situația ca, un atentat terorist să provoace mutații majore în turismul dintr-o țară. Dacă, pe termen scurt, pot exista profitori de pe urma acestor mutații, pe termen mediu și lung, industria turismului din toate statele va avea de suferit, de pe urma incertitudinilor induse investitorilor din acest sector.
   

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
Blogger Templates