Social Icons

miercuri, 9 martie 2016

Românului, dacă-i cresc veniturile, îi crește și mai mult pofta de băutură

Cât cheltuie românii pe băutură, în funcție de regiune
   Cheltuielile de consum lunare ale gospodăriilor au crescut cu 3,05% în primele trei trimestre ale anului trecut față de cele din 2014. Cheltuielile pentru cumpărarea de băuturi alcoolice au crescut, în schimb, cu 10,8%.
Românul a preferat să dea mai mult pe băutură din surplusul de venituri, pentru că și veniturile totale lunare ale gospodăriilor populației au crescut cu 6%, în primele trei trimestre ale anului 2015 față de 2014.
   Din cei 2,32 litri de băuturi alcoolice, cât a însemnat consumul lunar pe persoană în primele trei trimestre din 2015, conform datelor INS (vezi tabelul din imagine), doar 1,44 litri au fost cumpărați. Restul de aproape 0,9 litri de băuturi alcoolice consumate lunar de o persoană n-au fost cumpărați, ci produși în gospodării. Românul e un mic alambic, de vreme ce anual produce în gospodăria proprie peste 10 litri de băuturi alcoolice pe persoană. Nu știm cât din cei 2,32 litri de băuturi alcoolice consumate în 2015 sunt vin, bere sau rachiuri naturale și țuică (aici intrând și băuturile tari), asta, pentru că datele detaliate vor apărea pe la jumătatea anului acesta, când INS-ul va prezenta consumul detaliat pe categorii de băuturi alcoolice.
   Deși cantitatea lunară pe persoană de băuturi alcoolice cumpărate a crescut cu 11,9% față de anul 2014 (de la 1,28 litri la 1,44 litri), cheltuielile pentru procurarea acestei cantități au crescut cu doar 10,8% (de la 6,29 lei la 6,97 lei - vezi datele din imagine) față de 2014. Cu alte cuvinte, românul a cumpărat mai multă băutură alcoolică, la un preț pe litru mai avantajos decât în 2014. Asta e ceea ce se numește smart drinking. Sumele cheltuite în medie de un român pentru cumpărarea de băuturi alcoolice par mici, 75 lei în 2014 și 84 de lei, dacă se păstrează tendința din primele trei trimestre, în 2015, dar trebuie să ținem cont că media e raportată la toată populația și nu la consumatorii tipici. Dacă scoatem din ecuație copii, o parte din femei și din pensionari, sumele se dublează și acoperă doar o parte din consum, cealată fiind furnizată de alambicurile din gospodării.

   În ce regiuni au crescut cel mai mult cheltuielile și consumul de băuturi alcoolice?

   Cea mai mare creștere a consumului lunar de băuturi alcoolice față de anul 2014 avut loc în regiunea Centru (+17%), ocupanta locului trei în topul regiunilor după consumul de băuturi alcoolice pe persoană. Brașoveni, sibienii, secuii și cei din Alba au chefuit mai mult, de vreme ce consumul lunar de băuturi alcoolice pe persoană a crescut de la 1,97 de litri, în 2014, la 2,31 litri, în 2015. Chiar dacă au înregistrat o scădere a consumului (de la 3,79 litri la 3,58 litri), oltenii rămân în continuare lideri incontestabili ai consumului de băuturi alcoolice (vezi tabelul di imagine). La distanță de peste 0,6 litri consum lunar pe persoană, urmează locuitorii din Moldova (regiunea Nord-Est), ce-și adjudecă locul doi în topul consumului de băuturi alcoolice pe pesoană. Cel mai mic consum lunar de băuturi alcoolice pe persoană se înregistrează în regiunea Vest, cu o medie lunară pe persoană de 1,58 litri.
   Cantitatea totală de băuturi alcoolice nu trebuie confundată cu cantitatea de alcool pur. Pentru 2015, datele nu sunt detaliate pe consumul de vin, bere sau rachiuri și țuică, dar avem situația pentru 2014. În 2014, conform INS, cea mai multă bere se consuma lunar de către o persoană din Oltenia (1,227 litri dintr-un total de băuturi alcoolice de 3,79 litri), cel mai mare consum de băuturi tari (țuică și rachiuri naturale) era în Muntenia (0,052 litri din 2,26 litri de băuturi alcoolice), iar cel mai mult vin (0,320 litri din 2,90 litri băuturi alcoolice) se consuma în Moldova (regiunea Nord-Est).
   Cele mai mari cheltuieli pentru cumpărarea de băuturi alcoolice se înregistrează în regiunea București-Ilfov. În primele trei trimestre din 2015, cheltuiala medie lunară pe persoană pentru băuturile alcoolice a fost de 9,65 lei, cu mult peste media națională de 6,97 lei (vezi tabelul din imagine). În această regiune se înregistrează și cea mai mare cantitate de băuturi alcoolice cumpărată pe persoană (1,59 litri din totalul de 1,92 litri), lucru normal, de vreme ce producția proprie este mai mică.
   Românilor le place să chefuiască când câștigă mai mult, doar că, sporul cheltuielilor pentru băuturi îl depășește cu mult pe cel înregistrat de venituri (10,8% față de 6%). Așa suntem noi, mai entuziaști. Hâc!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu