INS-ul calculează populația rezidentă și populația după domiciliu. Până în 2014 calcula și populația stabilă.
În populația rezidentă intră persoanele cu cetățenie română, străină și fără cetățenie ce au reședința în România și au locuit o perioadă de 12 luni neîntreruptă înainte de data de referință. Anul anul trecut, populația României la 1 ianuarie era de 19,87 milioane de locuitori.
În populația după domiciliu intră toate persoanele cu cetățenie română ce au domiciliu în România, indiferent dacă au locuit sau nu în ultimile 12 luni în țară. La 1 ianuarie 2016, populația totală a României după domiciliu era de 22,24 milioane locuitori. Vedem că între populația rezidentă și cea după domiciliu e o diferență de aproape 2,4 milioane de locuitori. Cea mai mare parte dintre aceștia au emigrat în alte state, dar își păstrează domiciliul în România.
Populația după domiciliu și cea rezidentă nu trebuie confundată cu cea rezultată la recensământ. Recensământul e o fotografie făcută la un deceniu, iar ultimul realizat în 2011 a ridicat serioase semne de întrebare asupra profesionalismului cu care a fost realizat. Cea mai mare parte din vină pentru semi-eșecul din 2011 poate fi pusă pe seama INS-ului, dar și neseriozitatea recenzorilor a cântărit suficient, cât să ducă la o renumărare a locuitorilor apelând la alte surse, după încheierea recensământului. La nivel de localități, INS-ul calculează doar populația după domiciliu. Din această cauză, populația orașelor sau a comunelor poate părea prea mare față de cea de la ultimul recensământ.
În România, marile orașe se vor metropole (vezi datele din imagine). În afară de orașul principal, în zonele metropolitane au fost incluse comunele și, eventual, orașele din apropiere. Toate zonele metropolitane sunt încă în stadii incipiente. Unele, cum sunt Bucureștiul și Galați-Brăila, nu au șanse reale să se materializeze. Constituirea unei zone metropolitate are șanse mai mari de funcționare dacă toate administrațiile ce s-au asociat în această zonă fac parte din același județ. Cea mai mare zonă metropolitană după București poate fi zona Galați - Brăila. Cele două orașe și comunele din jur ar forma o zonă cu o populație de peste 700 de mii de locuitori. Din cauza ogoliilor locale și a realității că cele două orașe fac parte din județe diferite, zona nu are șanse să depășească stadiul de prezentare prin intermediul unui site. Din acest motiv, zona n-a fost inclusă printre principalele zone metropolitate. Nici situația din București nu diferă foarte mult, de vreme ce pentru constituirea acetei zone e nevoie de conlucrarea dintre județele Ilfov, Dâmbovița, Giurgiu, Călărași, Ialomița cu Bucureștiul. M-am limitat la Ilfov și București pentru că între cele două entități administrative există o legătură mai puternică.
Dintre cele șapte zone metropolitane de primă mărime, de departe Bucureștiul și Ilfovul par a avea cele mai multe în comun cu noțiunea. Aglomerarea de 2,5 milioane de locuitori (populație după domiciliu - vezi tabelul din imagine) ar avea șanse să devină o zonă metropolitană, cu tot ce presupune acest lucru (interconectarea liniilor de transport, a infrastructurii de utilități, etc.), dacă ar avea edili interesați de dezvoltarea administrațiilor pe care le conduc. După București, Constanța este a doua zonă metropolitană după numărul populației (vezi tabelul din imagine). Este singura zonă ce se apropie de jumătate de milion de locuitori în afara zonei irealizabile Galați-Brăila. Pe locul trei după populația zonei, este Brașovul, cu o populație de 468,9 mii locuitori (vezi tabelul din imagine). În ordine, după numărul populației după domiciliu, urmează zonele Iași (457 mii locuitori), Timișoara (418,4 mii locuitori), Cluj-Napoca (413,9 mii locuitori) și Craiova (389,9 mii locuitori - vezi tabelul din imagine).
Dacă privim evoluția populației după domiciliu din aceste zone în ultimii 20 de ani, obsevăm o creștere a populației în zonele Cluj-Napoca, Iași, Constanța, o descreștere între 1996 și 2006, urmată de o creștere, între 2006 și 2016 în București, Timișoara și Brașov și o descreștere în Craiova (vezi datele din imagine). Cele mai mici proporții ale orașului principal (metropola) în populația zonei metropolitană sunt în Brașov și Constanța. Doar 62% și 64,6% din populația zonelor metropolitane Brașov și Constanța se regăsește și orașele Brașov și Constanța. Cele mai mari ponderi ale metropolelor în zonele metropolitane sunt în București și Iași (de 84,3% și 79,2%). În toate zonele, ponderile populației metropolelor au scăzut între 1996 și 2006, semn că a existat un proces de migrare spre celelalte localități. Totuși, procentele cu care au scăzut nu sunt spectaculoase (5-6%) pentru două decenii. Procesul de migrare a populației din metropolă spre localitățile adiacente, componente ale zonei metropolitane, e mai lent decât pare, dacă îl privești prin prisma cartierelor de vile.
Din punct de vedere economic, există discrepanțe mari între județele în care se regăsesc principalele zone metropolitane. Astfel, în Iași, PIB-ul pe locuitor, conform Comisiei Naționale de Prognoză, e mai mic de trei ori decât cel din București și de aproape două ori decât cel din Ilfov (vezi harta din imagine). În Dolj, numărul de salariați e aproape la jumătate față de cel din Timiș (vezi harta din imagine). Toate aceste discrepanțe economice dintre județe se regăsesc și în cazul zonelor metropolitane, de vreme ce peste 50% din populația județelor e concentrată în aceste zone metropolitane (in cazul București-Ilfov procentul e 100%).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu