Social Icons

marți, 22 octombrie 2013

Corelația femeia - bărbat în politică

Relația bărbat - femeie în politică
   Femeii-bărbat în politică îi corespundea, tot mai des, cimpanzeul în călduri cățărat în palmierul cu funcții. Relația între cele două variabile e invers proporțională și de sens contrar, cum, de altfel, și imaginea femeilor despre care vorbim e văzută de gurile rele ca fiind pe invers. Libidinoșii, cealaltă variabilă, sunt de două feluri: cei clasici - ce sar ca gibonii pe orice purtătoare de fustă, cu excepția scoțienilor; și cei ce afișează aspectul de cool guy, dar care cutreieră tărâmurile politichiei însoțiți de un alai de favorite. Din când în când, la noi, ne este devoalată povestea amantelor cocoțate pe politruci, în urma căreia doar ele au de suferit, ei râgăie, hăhăie, se-ncheie la șliț, și sunt iertați.
Mișcarea feministă în politică  În contrapondere, femeia-bărbat în politică reușește, nu apare în scandaluri, își urmează riguros un traseu, și emasculează feminitatea, dacă se poate spune așa. Succesul acesteia poate fi pus pe seama contondenței, a capacității de a nu se fi lăsat trasă de chiloți sau bretele de politicul mascul, a cumințeniei politice ce place mai ales celorlalte femei și a evitării de a călca pe bombeuri pe vreun goriloi politic aflat în plină formă musculară. E o generalizare vulgară ceea ce rumeg eu aici, dar exemplele cele mai de succes alle femeilor în politică se înscriu pe acest calapod. Toate și-au așteptat cuminți rândul, și-atunci când tabăra adversă era în deficit de imagine c-un Don Juan sau c-un Emil Boc, au intrat ele în acțiune.
   Modelul de mascul feroce cu apetit pentru domnișoare mai tinere și dornice de parvenire politică, sau nu,  a prins până mai ieri în politica mondială. La noi încă mai prinde, parlamentul fiind înțesat cu favoritele unor flăcăi ce nu voiau să-și petreacă nopțile la hotel singuri. La nivel mondial, vremea crailor de genul: Sarkozy, Strauss-Kann, Juan Carlos, Berlusconi a apus. În România, craiul-șef apune și el, dar din urmă vin mai mulți crăișori. La noi schimbarea obosește după ocolul lumii și de multe ori moare la graniță. Modelul de competență feminină a murit odată cu descălecatul Craiului. De-atunci, modelul pițipoancei de parlament - ziua, și de iatac crăiesc  - noaptea, e pe cale să devină regulă și nu excepție.
   Cel mai mare dușman al feminismului ca mișcare e masculinizarea. Merkel nu mai este de mult privită ca o femeie, e un lider ce întâmplător poartă taior, dar care dă cu pumnu-n masă mai tare decât cei doi precursori de după reunificare. Hillary Clinton a trebuit să devină un bărbat ce uneori se-mbracă în roz, pentru a fi luată în seamă. Lagarde mai păstrează o umbră de feminitate când trebuie să dea explicații despre eșecurile instituției pe care o conduce. Janet Yellen, viitoarea șefă FED, e o bunică cu testicule mai mari decât ale lui Bernanke și Draghi la un loc, ea neascuzându-și intenția de a da lumii cât mai mulți dolari încă de dinainte de a intra în funcție. Toate aceste femei, cu calități fără îndoială, au trebuit să renunțe la feminitate pentru a sprijini cauza feminismului.
   Apusul carierelor de Macho Man înseamnă răsăritul Panzerului Feminin, din calea cărora, dacă nu te dai, rămâi contra-tenor pe viață. Testosteronul în politica mondială îl zărești mult mai des putând rochie decât costum. La noi, unde lucrurile proaste au tendința de a înfrunta secolele, testosteronul politic e la locul său, în costum, sau tot mai des fără, aciuat sub o rochie.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
Blogger Templates