Social Icons

marți, 31 mai 2016

Ce județe conduc în topul creditelor restante

Topul județelor după creditele restante
   Conform ultimelor date ale Băncii Naționale a României pe luna aprilie, creditele restante acordate clientelei nebancare în lei și în valută totalizau 19,64 miliarde lei. Suma este în scădere cu aproape 1,2 miliarde de lei față de luna decembrie a anului trecut. În clientela nebancară intră atât persoanele fizice cât și cele juridice. 

luni, 30 mai 2016

Harta accidentelor de circulație soldate cu victime

Topul județelor după numărul de accidente soldate cu victime
   Anul trecut, în România, au avut loc aproape 29 de mii de accidente de circulație soldate cu victime, conform statisticilor prezentate de Institutul Național de Statistică. Asta înseamnă că la fiecare 18 minute s-a produs un accident de circulație soldat cu victime.

duminică, 29 mai 2016

Suntem în campanie?!

Cea mai plictisitoare campanie electorală
   Aproape a trecut campania și tot ce ce-am înțeles din ea e că la votul de peste o săptămână vor ieși cea mai mare parte din actualii edili rămași încă în libertate. Ba chiar, s-ar putea ca unii de la beci să fie aleși, pentru că în România nu doar dezinfectanții din spitale sunt diluați, ci și lupta contra corupției.

vineri, 27 mai 2016

Care sunt cele mai verzi reședințe de județ

Topul reședințelor de județ după spațiul verde pe cap de locuitor
   Unui locuitor din Alexandria îi revine de 13 ori mai mult spațiu verde decât unuia din municipiul Arad. Același locuitor din Alexandria domiciliază într-un județ cu de două ori mai puține autoturisme decât cel din Arad (vezi datele din tabelele din imagine).

joi, 26 mai 2016

Lună neagră cu ascendent în tehnocrație pentru finanțe

Dezastru la finanțe
      Execuția bugetară pe luna aprilie ne arată un dezastru în finanțe. Dna Dragu și subalternul ei, dl Doroș de la ANAF, sunt două dezastre în materie de colectat taxe. Îți vine s-o regreți pe Miss Harvard (Ioana Petrescu) când vezi rezultatele celor doi. Dacă în cazul dlui Doroș îi putem extinde perioada de grație cu câteva luni, de vreme ce a venit prin martie la ANAF, în cazul dnei Dragu timpul a cam expirat și ce vedem nu miroase deloc a competență „tehnocrată”.

marți, 24 mai 2016

În ultimul deceniu, bugetul sănătății s-a triplat, dar calitatea serviciilor e parcă mai slabă

   În spitalele românești, ai noroc dacă ieși la fel cum ai intrat, nu însănătoșit, dar, măcar, fără o boală în plus. Ăsta pare să fie standardul de calitate în materie de sistem de sănătate pe care l-am atins în prezent ca societate.

luni, 23 mai 2016

De ce moartea patronului Hexi Pharma pare o înscenare

Teorii ale conspirației în cazul morții lui Dan Condrea
   Ok, să zicem că eu sunt Dan Condrea. Ani de zile am vândut produse diluate la spitale, conștient fiind că niște oameni au murit din cauza ineficienței produselor ce le vindeam. Sunt un sociopat, nu am nicio remușcare, de vreme ce am continuat să vând dezinfectanți diluați ani de zile, omorând oameni pentru a face profit. E puțin probabil ca, odată descoperit genocidul, să mă cuprindă brusc remușcările. 

duminică, 22 mai 2016

Am avut dreptate în cazul Hexi Pharma!!!

Condrea e deja în Caraibe!
   „Dacă presa nu se lasă, și nu se lasă, pentru că vorbim și de un război între servicii, Dan Condrea, patronul, va fi sacrificat pe altarul serviciilor” scriam acum zece zile (vezi aici). 

„Reforma”

Reforma salarizării bugetarilor
   Dacă repeți întruna cuvântul reformă, lumea nu va înțelege că tu chiar faci o reformă. Cel mult te va confunda cu un disc stricat sau cu un papagal. De o săptămână și ceva, Cioloș și Dragoș Pîslaru (ministrul muncii) ne tot bat la cap cu reforma lor în domeniul salarizării bugetarilor. N-am înțeles dacă le-a cerut cineva această reformă, dar ei țin cu tot dinadinsul să ne spună că asta e ceea ce ne-am dorit de la ei.

vineri, 20 mai 2016

Cum se împărțeau banii pe județe și primării de orașe în interbelic și cum se împart acum

Cum se împărțeau banii pe județe și primării de orașe în interbelicși cum se împart acum
   În 1936 - 1937, bugetul de stat al României, conform Anuarului Statistic din 1938, era de 24,5 miliarde de lei. Asta însemna, la cursul mediu oficial fără primă din 1936, circa 239,4 milioane USD (în 1936, BNR-ul avea două cursuri de schimb, cu și fără primă; 1$ fără primă = 102,3 lei și 1$ cu primă = 141,2 lei).

joi, 19 mai 2016

Topul consumului de băuturi alcoolice pe regiuni din 2015

Unde se bea cel mai mult în România
 Anul trecut, conform datelor INS, un român a cheltuit, în medie, 7,4 lei lunar pe băuturi alcoolice, a cumpărat lunar 1,45 litri de băuturi alcoolice și a consumat, tot lunar, 2,37 litri (vezi datele din imagine). În acești 2,37 litri pot intra băuturi tari, bere sau vin, datele disponibile la momentul actual nefiind decelate pe tipuri de băuturi alcoolice (vor fi disponibile, cel mai probabil, în a doua jumătate a anului). 

miercuri, 18 mai 2016

Prinți și cerșetori - Topul orașelor și comunelor bogate și sarace din județul tău

Topul orașelor și comunelor bogate și sarace din județul tău
   Acum o săptămână și ceva Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice dădea un comunicat despre veniturile administrațiilor locale. Potrivit acestui comunicat, preluat de mai toată presa, comuna Necșești din Teleorman e cea mai săracă din România, iar comuna Miroslava din Iași e cea mai bogată.

marți, 17 mai 2016

Unde sunt cele mai spațioase locuințe din țară

Unde sunt cele mai spațioase locuințe din țară
   La finalul anului trecut, fondul locativ din România, conform datelor INS, număra 8,88 milioane de locuințe. 4,84 milioane dintre aceste locuințe (54,5%) erau în mediul urban. Tot fondul locativ de la nivel național avea o suprafață locuibilă de 419,86 milioane de metri pătrați (vezi tabelul din imagine). Asta înseamnă că, la nivel național, o locuință are o suprafață locuibilă medie de 47,3 metri pătrați.

luni, 16 mai 2016

Cu cât au crescut zilnic datoria publică și PIB-ul statelor membre UE din 2010 încoace

Topul statelor UE după creșterea zilnică a datoriei publice
   Zilnic, din 2010 până în 2015, datoria publică a României a crescut în medie cu 12,4 milioane de euro. Asta înseamnă că ne-am împrumutat, în medie, cu 8.780 de euro pe minut. În aceeași perioadă, creșterea zilnică nominală a Produsului Intern Brut a fost de 18,4 milioane de euro (vezi tabelul din imaginea 1), deci de 12.780 euro pe minut. Cu alte cuvinte, în medie, în perioada 2010 - 2015, creșterea datoriei publice a fost sustenabilă

duminică, 15 mai 2016

Cum s-a văzut Eurovisionul de la TVR

Situațiile financiare ale TVR
   Nu s-a văzut. Suntem un fel de Kosovo. Cocina numită TVR a avut grijă să ne alinieze în rând cu lumea a cincea. Acolo, din rândul Eritreei, a Djibouti-ului, ne putem uita la TVR Iași, TVR Cluj, TVR Craiova, admirând producțiile unor genii aciuate la sânul călduț al abonamentului lunar, inclus pe factura de electricitate, ca, Doamne ferește, să nu-ți treacă prin cap să nu-l plătești. 

vineri, 13 mai 2016

Pe ce-au cheltuit bugetul primarul reședinței tale de județ și primarii din capitală în ultimii patru ani

Pe ce-au cheltuit bugetul primarul reședinței tale de județ și primarii din capitală în ultimii patru ani
   Săptămâna aceasta am abordat situația veniturilor la bugetele primăriilor reședințelor de județe din ultimii patru ani (vezi aici analiza). E timpul să ne ocupăm de modul cum s-au cheltuit banii în ultimii patru ani la nivelul primăriilor capitalei și al reședințelor de județe. Nu de alta, dar e bine de știut ce a făcut primarul reședinței tale de județ cu banii în ultimul mandat.

joi, 12 mai 2016

După insolvența Hexi Pharma, DNA-ul clasează cazul

De ce evită DNA-ul anchetarea Hexi Pharma
   Putem spune că DNA-ul a intrat și el în insolvență, cel puțin în cazul Hexi Pharma. Dna Codruța Kovesi ne-a aburit cu două-trei generalități, din care am înțeles că nimeni nu va fi tras la răspundere pentru distribuirea de pseudo-dezinfectanți. E clar că din cauza acestor dezinfectanți diluați au murit oameni.

miercuri, 11 mai 2016

Ce sume au avut în pix primarii reședințelor de județ și cei ai Bucureștiului în ultimii patru ani

Topul primăriilor după venituri
   Aproape 48,9 miliarde de lei au totalizat veniturile la bugetele primăriilor de reședințe de județ în perioada 2012 - 2015. Dacă adăugăm și veniturile primăriilor Bucureștiului (reședința județului Ilfov), suma ajunge la 78,8 miliarde lei (veniturile cumulate ale celor șapte primării din capitală din perioada 2012 - 2015 au fost de 29,8 miliarde lei - vezi tabelele din imagine).

marți, 10 mai 2016

Cum să eviți agențiile de turism ce trag țepe

   Cu ceva timp în urmă am vorbit despre facilitățile, în funcție de clasificări, ale hotelurilor din Europa și diferențele de clasificări dintre diferitele state (vezi aici). Acum, pentru că vara se apropie, e bine de știut cum să eviți o țeapă dată de agențiile de turism.

luni, 9 mai 2016

Ce venituri a avut Biserica Ortodoxă Română anul trecut

Veniturile totale ale Bisericii Ortodoxe Române
   Anul trecut, conform Raportului de activitate al Secretariatului de Stat pentru Culte, cheltuielile totale ale bugetului pentru cultele din România s-au ridicat la 473 de milioane de lei (vezi tabelul din imagine). Circa 83% din această sumă a mers către Biserica Ortodoxă Română, deci, aproximativ 293 de milioane de lei

duminică, 8 mai 2016

La umbra nucului de partid cresc tot mai mulți jurnaliști

Candidaturile jurnaliștilor la primăriile din capitală
  În lipsă de cadre, partidele apelează la figuri publice, ce odinioară se auto-intitulau jurnaliști. La umbra nucului bătrân, și găunos aș adăuga, nici iarba nu crește, dar cresc viguros „jurnaliștii”. Lor nu le pasă de cât de găunos e nucul.

vineri, 6 mai 2016

Topul județelor după sporul efectivului de salariați, al salariilor nete și al ratei șomajului, din ultimul an

Topul județelor după sporile  a salariilor nete și a ratei șomajului
  La sfârșitul anului trecut, conform Buletinului Statistic al Județelor pe luna februarie, publicat de INS, rata șomajului a scăzut cu 9,2% (de la 5,4% în decembrie 2014 la 4,9% îndecembrie 2015). Tot de la INS aflam că salariul mediu net la nivel de economie în februarie a fost de 1.950 lei, cu 12,7% mai mare decât în febr0uarie 2015, când ajunsese la valoarea de 1.731 lei.

joi, 5 mai 2016

De ce evită parchetele să investigheze Hexi Pharma

Scandalul Hexi Pharma - o nouă rundă în războiul serviciilor
     Hexi Pharma Co. SRL e departe de a fi un rechin pe piața medicamentelor și echipamentelor medicale din România. Cifra de afaceri a acestui SRL s-a dublat între 2010 și 2014, de la 9,9 milioane de lei la aproape 19 milioane de lei (pentru 2015, Ministerul de Finanțe n-a publicat situațiile financiare ale companiilor).

miercuri, 4 mai 2016

Ce sume au primit de la UE anul trecut administrațiile locale din județul tău

Topul administrațiilor locale după sumele primite de la UE
   5,34 miliarde de lei e suma totală pe care administrațiile locale din România le-au primit de la UE anul trecut, conform situațiilor publicate de Direcția pentru Politici Fiscale și Bugetare Locale din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

marți, 3 mai 2016

Cât s-au scumpit carburanții de la începutul anului și cât s-au ieftinit față de anul trecut în statele UE

Cât s-au scumpit carburanții de la începutul anului și cât s-au ieftinit față de anul trecut în statele UE
   România se află pe locul 3 în privința iefinirii litrului de benzină și pe locul 6 la ieftinirea motorinei între statele membre UE, în perioada 27 aprilie 2015 - 25 aprilie anul curent, conform datelor furnizate de Directoratul General pentru Energie, aflat în subordinea Comisiei Europene.

luni, 2 mai 2016

Cum mai stăm la productivitate și număr de ore lucrate pe angajat în UE

Cum arată topul productivității angajaților în UE?
   Anul trecut, un angajat din România lucra săptămânal, în medie, 39,8 ore. Cifra este în scădere față de 2014, când, un angajat muncea săptămânal la locul de muncă principal 40 de ore (cifrele se referă doar la locul de muncă principal, fiind excluse locurile de muncă secundare).