Social Icons

sâmbătă, 3 martie 2018

Ce salarii echivalente în lei se înregistrau anul trecut în statele vecine României

Cum arată salariile medii din sectoarele public și privat în România și în statele din jur
   România a avut anul trecut, conform ultimei prognoze economice, un salariu mediu brut lunar de 3.230 lei, cu 421 de lei mai mult decât cel înregistrat în anul anterior. Asta s-ar traduce într-un salariu mediu net la nivel de economie de 2.355 lei, cu peste 300 lei mai mult decât în 2016.
   
   Spre deosebire de institutele statistice din statele vecine, INS-ul nostru încă n-a publicat salariul mediu pe tot anul trecut. Așa e INS-ul nostru, se mișcă mai încet. Totuși, avem ultima prognoză a CNP din ianuarie anul acesta, ale cărei date vor fi destul de apropiate de cifrele INS-ului. 

   Din ultima prognoză a CNP-ului, aflăm că salariul mediu brut de la nivelul sectorului public din 2017 s-a situat în jurul valorii de 3.930 lei, iar cel din sectorul privat a ajuns la nivelul de 3.070 lei (vezi datele din imagine). În 2017 am avut un ecart de 28% între salarizarea din sectorul public și cea din sectorul privatîn creștere față de 2016, când ecartul era de 22%.

   Cum stă România în privința salariilor din sectoarele public și privat față de statele vecine?

    Statistica oficială din statele vecine e ceva mai harnică și a dat publicității date privind salariul mediu brut la nivelul anului trecut. Doar în Republica Moldova datele sunt aferente primelor trei trimestre din 2017, dar prezintă informații și despre salariile brute din sectoarele public și privat. Am optat pentru salariul brut pentru că statistica bugară și ucraineană operează în principal cu acest tip de salariu.
   Toate datele privind salariile brute lunare au fost fost echivalate în lei, ținând cont de cursul de schimb oficial BNR al monedelor din statele vecine.

   Dintre statele vecine, cel mai mic salariu mediu brut lunar s-a înregistrat anul trecut în Ucraina (echivalentul a 1.030 lei). Salariul din sectorul privat e mult mai mare decât cel din sectorul public (1.110 față de 890 lei - vezi datele din imagine).

   În trei state vecine, salariul mediu brut din sectorul privat e mai mare decât cel din sectorul public (Ucraina, Moldova și Ungaria), iar în două (Bulgaria și Serbia), situația e inversă. La noi, situația e inversă și trebuie adăugat faptul că, la bulgari și sârbidiferențele de salarizare dintre public și privat sunt mult mai mici decât la noi (7% și 5% față de 28%).

   Republica Moldova avea, în primele trei rimestre ale anului trecut, un salariu mediu brut la nivel de economie echivalent cu 1.220 lei. Peste Prut salariul brut din sectorul public e mai mic decât cel din sectorul privat (1.280 față de 980 lei).

   Vecinii bulgari au și ei salarii mai mari în sectorul public decât în cel privat (2.760 față de 2.580 lei - vezi datele din imagine). La nivel de economie, anul trecut,  salariul mediu brut lunar din Bulgaria a fost echivalent cu 2.620 lei, deci cu 23% mai mic decât cel de la noi.

   Vecinii sârbi sunt apropiați de vecinii bulgari în privința salarizării, salariul mediu brut atingând anul trecut valoarea de 2.490 lei. Salariile bugetarilor sârbi sunt mai mari cu 5% decât ale angajaților din mediul privat (2.570 față de 2.450 lei - vezi datele din imagine).

    Maghiarii au cele mai mari salarii dintre toți vecinii noștri, salariul mediu brut pe economie ajungând anul trecut la echivalentul a 4.390 lei, cu 36% mai mare decât cel înregistrat la noi. Salariații din mediul privat au un salariu cu 12% mai mare decât cei din sectorul public (4.560 față de 4.060 lei). 

   Salariații publici din Ungaria sunt mai bine plătiți lunar cu echivalentul a 130 de lei decât salariații publici de la noi, în timp ce, salariații din mediul privat unguresc au salarii brute mai mari cu aproape 1.500 lei decât cei de la noi. E evident că România are o problemă mare cu diferențele de salarizare dintre sectoarele public și privat, iar majorările ce se anunță pentru diferite categorii de bugetari vor adânci pe viitor aceste diferențe.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu