De mai bine de un an, suntem bombardați cu informații. Fie că vorbim despre cine mai e săltat de DNA, apoi trimis la beci, pentru ca mai târziu să fie eliberat și pus sub control judiciar, fie că vorbim despre realizările noii Epoci de Aur, mai toate informațiile sunt incomplete.
O jumătate de adevăr, mestecată de politicieni, e uneori mai periculoasă decât o minciună întreagă. Măcar, în cazul minciunii, ești tot timpul pregătit s-o primești de la un politician. Cea mai frecventă jumătate de adevăr servită de guvern în anul ce-a trecut a fost sârguința ANAF-ului.
1. ANAF - ul a rupt norii în materie de colectare
Trebuie știut că Agenția Națională de Administrare fiscală e pe ultimul loc din UE în materie de eficiență. Din veniturile totale la bugetul centralizat, ANAF-ul asigură peste 85%. Cu cel mai mic grad de colectare a veniturilor din UE (în 2014 a fost de 32,1% din PIB, iar pe primele 11 luni ale anului 2015, conform Ministerului Finanțelor Publice, au fost de 29,8% din PIB), România e fix în coada clasamentului UE în ceea ce privește gradul de colectare a veniturilor (vezi aici clasamentul statelor UE în ceea ce privește gradul de colectare). De mai bine de un deceniu, nu reușim să colectăm mai mult decât 32% - 33% din PIB, în vreme ce media europeană era de 45,2% în 2014 (vezi aici cât s-a colectat în mandatele miniștriilor de finanțe la buget din 2005 încoace).
Dacă la jumătatea anului 2015 părea că ANAF- ul e o albină, deși veniturile colectate nu depășeau decât cu 0,9% din PIB veniturile din aceeași perioadă a anului anterior, în noiembrie, conform statisticii MPF, veniturile totale colectate au fost mai mari cu doar 0,5% din PIB față de aceeași perioadă a anului 2014. Chiar dacă a existat o reducere de taxe prin CAS și TVA, economia a crescut, iar creșterea s-a bazat pe consum, adică scăderea TVA-ului a fost compensată de creșterea consumului. E probabil, ca la final de 2015 veniturile totale să fie cu 0,5 - 0,9% din PIB mai mari decât în 2014. Jenant. Vorbim de un an cu creștere economică de aproape 4%. Deci PIB-ul îți crește cu 4%, iar veniturile la buget îți cresc cu 0,5% din PIB, adică 2,5% față de anul anterior (de la 32,1% din PIB la, probabil, 33% din PIB). Unde dracu` e ANAF-ul ăla minunat?
2. Cei acuzați de corupție au furat pentru partid
De la băgarea la beci a Elenei Udrea tot auzim că, dacă au furat, și au furat, au făcut-o pentru partid. Cât consumă un partid? În SUA, o campanie prezidențială a unui candidat costă între 100 și 150 milioane de dolari. Vorbim de o țară de 15 ori mai mai mare ca populație și cu un PIB de aproape 90 de ori mai mare.
La noi, o campanie a unui partid important, chiar cu pomeni, presă cumpărată și maneliști, nu poate costa mai mult de 50 de milioane de euro. Adunăm trei campanii, locale, parlamentare și prezidențiale (chiar dacă prezidențialele sunt la cinci ani), și ne dă 150 de milioane de euro, într-un ciclu de patru ani. Dacă ținem cont de faptul că, de obicei, sunt două blocuri politice principale, trepădușii UDMR și cine o mai fi, ne rezultă cam 400 de milioane de euro, odată la patru ani în campanie. Între campanii costurile sunt mult mai scăzute, deci să mai adunăm 100 de milioane de euro. Adunăm și ne dă o jumătate de miliard de euro cheltuiți de toate partidele în patru ani.
Într-un articol anterior făceam un calcul referitor la cât se poate fura din buget anual (vezi aici). Din calcul reieșea cam 1 miliard de euro. În patru ani, doar din buget, fără a mai pune în discuție activele statului (terenuri, clădiri, etc.), se pot fura 4 miliarde de euro. Așadar, dacă partidul te costă 500 milioane de euro și tu poți fura din buget 4 miliarde de euro, poate cineva să creadă că s-a furat în primul rând pentru partid?
3. Guvernul a achitat împrumutul contractat de la FMI în 2009 de guvernul Boc
Ponta omitea să spună că plății celor aproape 2,5 miliarde de euro ce reprezentau împrumutul de la FMI îi corespunde o creștere a datoriei guvernamentale cu aproape 10 miliarde de euro (45 mld. lei) din 2012 încoace (vezi aici sumele plătite către FMI și evoluția datoriei guvernamentale). Da, am plătit datoria către FMI, dar în 2009 s-au mai împrumutat bani de la FMI, UE și BIRD. Către UE și BIRD trebuie să plătim peste 4,9 miliarde de euro până în 2023 (vezi aici situația plăților către UE și BIRD). Dacă în timpul plății a 2,5 miliarde de euro, cât a reprezentat împrumutul de la FMI, ne-am crescut datoria publică guvernamentală cu 10 miliarde de euro, pentru celelalte 4,9 miliarde cu cât ne va spori datoria?
4. Salarii mari = corupție mai puțină
Când ai pe mână miliarde de euro și ești plătit cu o mie și ceva de euro, tentația e mare. Dacă ai în pix atâtea miliarde, crezi că poți vedea diferența între o mie și cinci mii de euro? Dacă până ieri ai trăit din șpăgi de milioane, patru mii de euro în plus te vor face om cinstit?
Să luăm un exemplu concret. În mai 2012, s-a format Complexul Energetic Oltenia prin fuziunea mai multor companii. Noua companie pornea la drum cu datorii de 2,418 miliarde de lei. Un an și jumătate mai târziu, la sfârșitul lui 2014, conform bilanțului contabil, datoriile ajunseseră la 2,889 miliarde de lei. Deși directorii companiei au fost plătiți cu salarii de peste 20 mii lei lunar, unii chiar cu peste 30 de mii lunar, rezultatele au fost un management dezastros, cu contracte cel puțin suspecte, ce au dus la creșterea datoriilor cu aproape jumătate de miliard de lei într-un an și jumătate. E clar că un salariu mai mare nu e soluția pentru diminuarea corupției, atâta timp cât toți din cei ajunși în funcții cu bani mulți n-au dus lipsa banilor înainte.
5. România e într-o situație fericită pentru că are o creștere economică solidă.
Da, România are o creștere economică solidă, dar asta nu e povestea întreagă. Această creștere economică are ca motor principal consumul. În primele nouă luni ale anului trecut, deficitul comercial a crescut cu 1,2 miliarde de euro față de primele nouă luni ale anului 2014 (vezi aici). Economia crește pe consum și nu pe investiții. Când a mai crescut economia pe consum? Între 2005 și 2008 economia a crescut cu ritmuri de peste 5% anual. La finalul acestei perioade a venit 2009, când ne-am dus în cap cu o scădere de peste 7% (vezi aici). Nu investim, adică nu punem bani albi pentru zile negre, și creșterea economică se va termina brusc și dureros, dacă, previziunile economiștilor că ne paște o nouă criză mondială, se adeveresc.
E de preferat o creștere de sub 2%, pe bază de investiții, decât una de 4% ce nu poate ține mult. Suntem mai îndatorați, ca stat, decât în 2009, iar o aterizare bruscă a economiei ne va îndatora și mai mult. N-avem autostrăzi și nici nu le vom face dacă vine o nouă criză. Vom avea, în schimb, datorii mai mari și amintirea unei creșteri economice provenită din stimularea fără restricții a consumului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu