Noul premier, Dacian Cioloș, ne-a dovedit zilele trecute că e tributar unui mit, acela al Grânarului Europei. România se hrănește din miturile interbelice, în mare parte false, atunci când vrea să ocolească perioada comunistă.
Tabloul economic al României interbelice arăta pe scurt așa: peste 78% populație era ocupată în agricultură (media în vestul Europei varia între 6% și 48%), cu un aport al industriei la economia națională de 16,9% (media în statele din vestul Europei era de 33%), cu un venit național pe locuitor de 78 dolari (în urma noastră erau doar bulgarii, albanezii și iugoslavii, ca și astăzi).
Ce spun statisticile internaționale despre „Grânarul Europei”?
Statisticile internaționale nu prea spun multe pentru că nu existam în nicio statistică, cu excepția anului 1937, an în care am exportat mai mult, pe fondul unei crize internaționale. Mitul Grânarului Europei e un fel de mit al Micului Paris, adică, doar noi ne-am denumit așa și altcineva nu. În perioada interbelică, conform Statisticilor Internaționale ale Comerțului Exterior 1900 - 1960, primii patru mari producători de grâu ai lumii erau SUA, Canada, Argentina și Australia. Exporturile acestor state cumulau o cotă cuprinsă între 37% - 65% din exporturile mondiale (totalul exporturilor mondiale era cuprins între 15,4 mil. tone în anul 1937, și 32,5 mil. tone în 1939). Cât a exportat România în anii de maxim și minim ai interbelicului? În 1937, anul minim al exporturilor de grâu la nivel mondial, conform lucrării dlui Axenciuc - Evoluția economică a României. Cercetări istorico-statistice 1859 - 1947 (vezi tabelul din imagine), România a exportat 1 mil. tone de grâu în 1937 și 1, 13 mil. tone în 1939. Aceasta înseamnă în procente 6,5%, respectiv 3,5% din exporturile mondiale. În restul anilor din perioada interbelică, România a avut ani cu exporturi nesemnificative, de 3 mii de tone de grâu, iar în unii, n-a exportat deloc (vezi tabelul din imagine). De fapt, exporturile României din perioada interbelică sunt semnificativ mai mici decât cele realizate de vechiul Regat în perioada antebelică. Așadar, în ultimii ani din preajma celui de-al doilea război mondial, România a profitat de o conjunctură externă din 1937 pentru a crește exporturile de grâu.
Ce spun statisticile europene despre „Grânarul Europei”?
Conform Anuarului Internațional de Statistică a Agriculturii, între anii 1934 și 1938, Europa producea 126,3 milioane de tone de cereale, iar aportul României era de 10,5 mil. tone (8,3%). Consumul de cereale în Europa era 157 mil. tone și de 10,3 mil. tone în România. În ceea ce privește grâul, producția României din aceeași ani oscila între 2,1 mil. tone (1934) și 4,8 mil. tone (1938). Aceasta reprezenta, în medie, circa 6,4% din producția de grâu a Europei. Conform acestor cifre, România era departe de a fi Grânarul Europei. România cultiva extensiv cereale, iar producţia medie la hectar de 921 kg între 1934 şi 1938 ne situa pe ultimele locuri în privinţa productivităţii, lângă Grecia, Portugalia şi Finlanda. Statele precum Franța, Marea Britanie, Germania aveau producții la hectar de peste două ori mai mari.
Dacă în interbelic reprezentam 8,3% din producția de cereale și 6,4% din producția de grâu a Europei și doar într-un singur an de penurie la nivel mondial (1937) exporturile noastre au reprezentat 6,5% din exporturile mondiale, iar în alți ani n-am exportat deloc, de ce ne considerăm Grânarul Europei?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu