Social Icons

joi, 7 iulie 2016

Unde pare să se umfle din nou bula imobiliară

Topul județelor după numărul de locuințe finalizate
   În primul trimestru al anului au fost finalizate 11,59 mii locuințe, cu 2,36 mii mai multe decât în primul trimestru al anului trecut. Numărul locuințelor finalizate la nivel național este, de trei ani încoace, în creștere (vezi tabelul din imagine). 


   Mininimul locuințelor finalizate, după declanșarea crizei și spargerea bulei imobiliare a fost atins în anul 2013, când s-au finalizat la nivel național 43,58 de mii de locuințe. Vârful ultimei bule imobiliare a fost anul 2008, când s-au finalizat 67,25 mii locuințe (vezi aici câte locuințe s-au finalizat anual din 2008 încoace pe județe).

   Suntem la începutul unei noi bule imobiliare sau, de data asta, creșterea e sustenabilă?

   Acum două luni, limitam bula imobiliară la București, Iași și Sibiu (vezi aici), pe baza datelor din 2015. Acum, odată cu publicarea datelor de către INS pentru primul trimestru, pare că în cazul Sibiului, alarma a fost falsă, dar în horă au intrat Clujul, Timișul, Brașovul și Constanța. Din hora bulei imobiliare, marele absent e Ilfovul. Locuințele finalizate în Ilfov anul trecut au fost mai puține decât în 2014 (vezi tabelul din imagine), iar locuințele finalizate în primul trimestru din acest an au fost mai puține decât cele finalizate în primul trimestru de anul trecut. 

   Capitala, Iașul, Clujul, Timișul, Brașovul și Constanța dețin împreună aproape 49% din locuințele finalizate de la nivel național în primul trimestru al anului (5.460 de locuințe din totalul de 11.593 locuințe - vezi harta din imagine). În restul județelor luate la un loc, numărul de locuințe finalizate în primul trimestru din anul acesta față de primul trimestru de anul trecut a fost mai mic (5.953 de locuințe față de 6.074 locuințe), ca atare, nu prea putem vorbi încă de o bulă imobiliară în restul țării.

   Deși la finalul anului trecut părea că Bucureștiul e purtătorul de drapel al creșterilor de pe piața locuințelor, după datele din primul trimestru, liderul pare a fi Iașul. Aproape 14% din locuințele finalizate în primul trimestru sunt în județul Iași (1.598 din 11.593). Interesant e că 60% din locuințele din Iași au fost construite în mediul urban. Față de primul trimestru din anul trecut, numărul locuințelor finalizate în acest județ au crescut de aproape 5 ori (1.598 față de 358). Creșteri importante ale numărului de locuințe terminate în primul trimestru din an față de primul trimestru de anul trecut au mai fost în Cluj, Timiș, Constanța și Brașov (vezi harta din imagine). În capitală, creșterea e mică, dar semnalează o păstrare a ritmului înregistrat anul trecut.

   Legea dării în plată poate avea un efect temporizator al creșterii pieței imobiliare, dar acest efect se va resimți peste cel puțin un an. Locuințele finalizate acum sunt începute cu unul sau mai mulți ani în urmă. Dacă e să estimăm, în funcție de situația din primul trimestru, anul acesta vor fi finalizate peste 50 de mii de locuințe. În varianta optimistă, cifra atinsă va fi de 55 de mii.
    58% din locuințele finalizate în primul trimestru sunt în mediul urban. Procentul este mai mare decât cel înregistrat în primul trimestru din 2015 (54%). Începând din 2013, procentul locuinlelor finalizate în mediul urban a crescut de la an la an (47% în 2013, 51,5% în 2014, 52,9% în 2015). Lumea preferă urbanul, poate și pentru că terenurile au devenit mai accesibile.

   Creșterea din prezent a numărului de locuințe finalizate pare a fi mai sustenabilă decât cea din perioada 2005 - 2008, fie și pentru faptul că actorii de pe piață sunt mai puțini. Multe personaje, cu ceva bani în buzunar, se credeau cei mai mari antreprenori în domeniul imobiliar. Criza le-a ajustat părerile și, mai ales, banii din buzunar.  În ultima bulă imobiliară, prețurile creșteau de la lună la lună, atât pentru terenuri, cât și pentru locuințe. Creșterile de prețuri din prezent sunt mult mai timide, iar iureșul din aprilie și mai anul acesta a fost un fenomen conjunctural, cauzat de legea dării în plată.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu