Între 2008 și 2015, datoria publică a României a crescut cu 204,9 miliarde de lei, PIB-ul, în schimb, a crescut cu doar 188,4 miliarde lei. Anul acesta, în aprilie, datoria publică ajunsese la 276,5 miliarde de lei (cu 2,5 miliarde mai mult decât la finele anului trecut - vezi tabelul din imagine).
Dacă prognoza de creștere a PIB-ului pentru anul acesta e corectă, iar datoria nu va mai crește spectaculos până la finalul anului, atunci, abia anul acesta creșterea nominală a PIB-ului o va depăși pe cea a datoriei publice. Însă, în condițiile turbulențelor actuale de pe piețele financiare, cauzate de Brexit, și a slabei colectări la buget (vezi aici), e foarte probabil să asistăm la o creștere a datoriei publice până la sfârșitul anului, iar prognoza de creștere a PIB-ului să fie mult prea optimistă.
România trăiește pe datorie sau, cel puțin, așa a trăit între 2008 și 2015, de vreme ce creșterea productivității a fost în urma creșterii datoriei. E adevărat c-am trecut printr-o criză în 2009 și 2010, dar crizele economice sunt fenomene ciclice și încă o criză ar putea să ne pândească după colț. Din 2011 PIB-ul crește într-un ritm superior datoriei, dar insuficient de rapid să poată anula avansul înregistrat de datorie în anii de criză și în perioada de după (vezi tabelul din imagine).
Dacă România va intra curând într-o nouă recesiune, cât va mai putea continua traiul pe datorie ?
La ultima criză, datoria publică a sărit brusc de la 69 miliarde de lei (la finalul lui 2008), la 159,7 miliarde de lei (la finalul anului 2010), deci cu peste 90 de miliarde de lei. Ce e mai grav e că, deși suntem pe creștere economică din 2011 încoace, ne-am mai împrumutat în plus cu 117 miliarde de lei.
Turbulențele declanșate odată cu Brexitul pot să ducă economia UE într-o nouă recesiune, iar noi nu vom fi scutiți de această recesiune, de vreme ce peste 73% din exporturile noastre au ca destinație cadrul spațiului comunitar (vezi aici cât și unde am exportat anul trecut).
Dacă ne prinde o nouă criză, iar scenariul creșterii datoriei publice se repetă ca la ultima și în perioada de după, ne vom trezi prin 2020 că ne-am atins limita sustenabilității de îndatorare (80% din PIB).
Credeți că până atunci vom fi terminat autostrăzile proiectate pe Master Planurile CNADNR-ului?
Probabil numărul kilometrilor de autostradă nu va diferi cu mult față de cel din prezent, iar acest lucru ne va pune în urma Greciei, țară cu o suprafață de aproape două ori mai mică decât a României (131 de mii de km față de 238 mii de km), dar cu o rețea de autostrăzi de aproape trei ori mai lungă (2.005 km față de 747 km). Ei sunt datori vânduți, dar măcar au autostrăzi, iar 98% din locuințe sunt conectate la rețeaua de canalizare. Noi riscăm să devenim datori vânduți, dar fără să fi făcut nimic cu banii.
România nu-și mai poate permite să se împrumute pe timp de criză economică pentru a plăti pensii și salarii, iar mai apoi, să se împrumute din nou pentru a refinanța împrumuturile făcute în condiții dezvantajoase. Indiferent cum le-ai încadra, aceste împrumuturi nu produc nimic în economie, în afară de creșterea cifrelor în dreptul datoriei publice. De asemenea, nu ne putem permite ca dezastrul de la Ministerul de Finanțe, ANAF și Ministerul Fondurilor Europene să continuie, dar se pare că nimănui nu-i pasă.
Ieri, Marius Bostan ne spunea că ar trebui să plătim învățământul, măcar 100 de lei, așa, ca să simțim că nimic nu-i pe gratis. Din ce-am înțeles, personajul e un mare om de afaceri „tehnocrat” cu mult lipici la banii statului. N-am nicio îndoială că dacă vom continua în ritmul acesta, împrumutându-ne ca să nu facem nimic productiv cu banii, vom plăti pentru educația copiilor integral în mai puțin de un deceniu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu