Social Icons

miercuri, 3 februarie 2016

Politică de rahat - Partea a II-a

Pentru Oprea a sunat retragerea
   Ce rezultă în urma combinării unei mustăți de Teleorman cu o pereche de sprâncene ale Interesului Național? FSN. Orice ar face acest partid, vorbesc despre PSD pentru că UNPR nu poate fi considerat un partid, deci, orice ar face, la final, rezultă tot o combinageală de genul patrulaterului roșu, marca Ion Iliescu.
   Prin iunie anul trecut, când Ponta își opera sufletul la Istanbul, am scris depre apucăturile unui inconștient (vezi aici). Și atunci apăreau în peisaj mustața de Teleorman și sprâncenele Interesului Național. Ponta a înțeles că i se cere capul și s-a autoexilat din politică. Oprea nu înțelege. El insistă că ar mai avea un cuvânt de spus. Omul e incapabil să înțeleagă că sistemul care l-a propulsat până la nivelul maxim de incompetență, vorba uneia din legile lui Murphy, dându-i grade, titluri academice și antemergător cu girofar, îi dă acum cu grație un șut în fund. Dacă nu înțelege, și se vede că nu înțelege, procesul cognitiv intens nefiind unul din punctele sale forte, va primi un ditamai bocanc în turul pantalonilor gradați, ce-l va trimite fix în brațele DNA-ului, cu vreun eventual dosar de corupție. Așa funcționează Sistemul în România acestor ani. Ce, credeați că trăim într-o democrație?
   România e o dictatură camuflată de un spectacol cu marionete care-și zic aleși. Când păpușarul se plictisește de vreo marionetă, îi pregătește o ieșire din scenă nasoală, nu înainte să ne arate cât de mult avem de câștigat de pe urma acestei pensionări anticipate.Toată lumea aplaudă, și păpușarul își alege următoarea țintă. Nimeni nu-și pune întrebări despre păpușar și de ce ne-a adus în spectacol asemenea pramatii de marionete. Toți laudă păpușarul și acceptă să joace într-o horă dementă a bolnavilor de sindromul Stockholm. Când sunt pe cale să se prindă că sunt victime, sunt scoși în stradă să demonstreze împotriva marionetelor. Păpușarul aruncă câteva capete de marionete expirate și introduce altele noi, de data asta, denumite pompos tehnocrate. Spectacolul e resetat, hora poate continua.
   Oprea și Dragnea sunt două marionete. Ambii sunt pe cale de a fi expulzați din spectacol. Indiferent de cât se vor lupta să rămână în joc, soarta lor e pecetluită. Vor face compromisuri, vor încerca să reintre în grațiile păpușarului, dar, la primul semn de trezire a spectatorilor, vor fi aruncați peste bord fără regrete. E posibil ca în viitorul apropiat să asistăm la deschiderea unor dosare de corupție cu numele Interesului Național pe ele. Dacă nici atunci Oprea nu va înțelege să se retragă, vom asista și la spectacolul cu cătușe.
   În politica românească, păpușarul nu ți-e prieten, ci e dracul cu care treci puntea. Habar n-am cu ce-i trombonește pe toți idioții căzuți sub dosare, că, la un moment dat, mai toți au crezut că sunt frați pe vecie. 

P.S. Dacă Iohannis nu înțelege că păpușarul nu îi este frate, și că trebuie să facă ceva, în afară să-i execute nemțește indicațiile, s-ar putea să nu mai prindă o punte de cinci ani. Cu asemenea prestație modestă, în cinci ani, cel mai probabil, la Cotroceni se va juca baschet.


   

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu