5 indicatori socio - economici ai României Mari

   România Mare, dincolo de clișeele pe bază de „visuri de veacuri”, e o parte din istoria noastră, la care, fiecare se raportează patetic sau realist, în funcție de capacitatea cognitivă de a procesa anumite cunoștințe.

   România interbelică avea o suprafață cu aproape 56,7 mii de kilometri pătrați mai mare decât cea din prezent (295,05 mii km pătrați față de 238,39 mii km pătrați - vezi datele din imagine) și o populație, la nivelul anului 1930, conform datelor recensământului, de 18,057 milioane de locuitori. Anuarul statistic din 1940 (cel mai complet în privința datelor statistice din perioada interbelică) ne oferă date relevante despre populația provinciilor, suprafața și economia acestora.

   Suprafața provinciilor

   Transilvania și Banatul dețineau o suprafață de 34,67% din suprafața țării (102.282 km pătrați - vezi datele diseminate pe provincii în imagine). 

   Moldova, Basarabia și Bucovina dețineau în perioada interbelică o suprafață de 92.922 km pătrați (31,49% din teritoriul național). 

   Muntenia, Oltenia și Dobrogea aveau o suprafață cumulată de 99.845 km pătrați (33,84% din teritoriul național).

   Populația totală și urbanizarea provinciilor

   România interbelică avea un grad redus de urbanizare (20,2% în 1930), spre deosebire de statele din vestul Europei, care aveau un grad de urbanizare în jurul ponderii de 50%.

   Cele două provincii de peste munți, Transilvania și Banatul, aveau o populație totală, în 1930, de 5,548 milioane locuitori (30,7% din populația României). Gradul de urbanizare din cele două provincii era mai redus decât media pe țară (20,2%), de 17,3% în Transilvania și de 17,8% în Banat.

   Moldova, Basarabia și Bucovina aveau o populație cumulată de 6,151 milioane de locuitori (34,1% din populația națională). Gradul de urbanizare din Moldova și Bucovina era peste media națională, de 24,4%, respectiv 26,7% și sub media națională în Basarabia (12,9% - vezi datele din imagine).

   Vezi și:
   
   Care erau diferențele de dezvoltare între Basarabia și Vechiul Regat în preajma anului 1900

   Muntenia, Oltenia și Dobrogea aveau o populație cumulată de 6,357 mii de locuitori (35,2% din populația națională). Gradul de urbanizare, conform datelor recensământului din 1930, era de 27,4% în Muntenia, de 24,1% în Dobrogea și de 13,1% în Oltenia.

   

   Distribuția teritorială a întreprinderilor 

.

   Trebuie spus că România anului 1930 era o țară cu o economie ce se baza pe agricultură, în principal, cu o populație activă și întreținută din agricultură de 72,3% din totalul populației (13,06 milioane din 18,06 milioane). 

   Opt ani mai târziu, în 1938, principalul sector după contribuția la Venitul Național era reprezentat de servicii (39%), agricultura furniza 38,4% din Venitul Național, industria doar 16,9% (în statele vestice, ponderea industriei depășea 30% din Venitul Național), iar construcțiie 5,7% (conform datelor din lucrarea dlui Gheorghe Dobre „Memoria Oeconomică”).

   În 1930, numărul întreprinderilor industriale și comerciale din România era de peste 273 mii. Populația ocupată în aceste întreprinderi era depeste 947 mii persoane.

   În Transilvania și Banat existau 96.611 întreprinderi (35,5% din totalul național), cu o populație ocupată de 362.022 persoane (38,2% din totalul național - vezi datele detaliate în imagine).

   Vezi și:

   Cât de bogate erau provinciile din Imperiul Austro-Ungar în 1910

   În Moldova, Basarabia și Bucovina existau în anul 1930 un număr de 90.171 de întreprinderi (33% din totalul național). Populația ocupată în aceste întreprinderi era de 240.294 persoane (25,4% din totalul național).

   În Muntenia, Oltenia și Dobrogea existau 86.445 întreprinderi (31,5% din totalul național) cu o populație ocupată de 345.423 persoane (36,4% din totalul național).

   Evoluția PIB-ului României Mari

   Din lucrarea dlui Victor Axenciuc „Produsul Intern Brut al României 1862 - 2000. Serii statistice seculare și argumente metodologice” aflăm evoluția PIB-ului pe locuitor pe parcursul epocii interbelice în prețuri comparabile. Instrumentul folosit pentru măsurare e dolarul la paritatea puterii de cumpărare a anului 2000.

   România Mare avea în anul 1920 un PIB pe locuitor de 761 $ ppc, cu mult mai mic decât cel existent în preajma Primului Război Mondial în Vechiul Regat (1.253 $ ppc în anul 1913). 

   Pe parcursul perioadei interbelice, evoluția PIB-ului pe locuitor în prețuri comparabile a fost una pozitivă, ajungând la 1.097 $ ppc în anul 1930 și la 1.132 $ ppc în 1940 (vezi datele din imagine).


   Vezi și:

   Care erau diferențele de dezvoltare între Vechiul Regat și provinciile alipite în 1918

   Evoluția datoriei externe a României Mari

   Din datele prezentate în studiul realizat de BNR în colaborare cu alte bănci naționale din Sud-Estul Europei „South-Eastern European Monetary and Economic Statistics from the Nineteenth Century to World War II”, aflăm care era datoria publică externă în valori nominale. Raportat la PIB-ul României (tot în valori nominale) din perioada interbelică, datoria publică externă a crescut de la 6,45% din PIB în 1921, la un maxim de 74,32% din PIB în anul 1931. 

   În anul următor, 1932, România intră pentru prima dată în istorie în incapacitate de plată. După această dată, o bună parte din datoria externă dispare, pentru ca, în 1935, aceasta să ajungă la nivelul de 42,62%  din PIB. În 1940, ponderea datoriei externe în PIB era de 24,44% (vezi datele din imagine).

   

    România Mare a fost un stat cu o economie aliniată la economiile din Sud-Estul Europei și nu avea multe în comun cu statele din vestul Europei, decât la nivel declarativ, întocmai ca în prezent, semn că suntem demni urmași ai României interbelice.