Social Icons

miercuri, 15 iunie 2016

Câți turiști ți-au vizitat județul de la începutul anului

Topul județelor după numărul de turiști total și străini
   2,58 milioane de turiști au vizitat România în primele patru luni ale anului. Cifra este în creștere cu 15% față de aceeași perioadă a anului trecut (în 2015, numărul sosirilor de turiști în primele patru luni ale anului a fost de 2,24 milioane) și cu 30% față de anul 2014 (vezi tabelele din imagine). 

   Numărul înnoptărilor în structurile de cazare în primele patru luni a fost de 5,1 milioane la nivel național, în creștere cu 13% față de aceeași perioadă din 2015 și cu 29,5% față de 2014. Avem, așadar, o crestere solidă a numărului de turiști (sosiri în structurile de cazare) și o creștere ceva mai mică a numărului de înnoptări, ceea ce înseamnă că durata sejurului mediu s-a scurtat, de la 2,01 zile (înnoptări)/turist în 2015, la 1,97 zile/turist în 2016. Față de primele patru luni din 2014, sejurul mediu pe turist a rămas aproape la fel.

   23% din numărul sosirilor de turiști e reprezentat de turiștii străini (597 de mii dintr-un total de 2,58 milioane - vezi tabelele din imagine). Și în privința numărului de sosiri de turiști străini se înregistrează o creștere pe primele patru luni față de aceași perioadă din anii anteriori (în 2015, numărul de sosiri de turiști străini a fost de 516 mii, iar în 2014, de 445 de mii). În cazul turiștilor străini, numărul înnoptărilor a crescut într-un ritm superior sosirilor în primele patru luni ale anului, determinând o creștere mică, dar creștere, a sejurului mediu pe turist străin, de la 1,97 zile/turist în 2014, la 1,98 zile și 1,99 zile/turist străin în 2015, respectiv 2016.

   Care au fost cele mai vizitate județe de turiști în primele patru luni ale anului?

   Capitala reprezintă destinația a peste 21% din totalul sosirilor de turiști în primele luni ale anului (543 de mii din 2,58 milioane - vezi tabelul din imagine) și a peste 50% din  sosirile de turiști străini (302 mii dintr-un total al turiștilor străini de 597 de mii).

   După București, Brașovul reprezintă destinația a 11,2% din sosirile de turiști de la nivel național, pe primele patru luni ale anului (aproape 290 de mii de sosiri). Tot Brașovul ocupă locul al doilea ca destinație și în privinața numărului de turiști stăini, cu un total de sosiri în primele patru luni de 35,4 mii (5,9% din sosirile de la nivel național).

   Prahova e pe locul trei în privința numărului de sosiri de turiști, cu un procent de 5,4% din totalul sosirilor de la nivel național (138,3 mii din 2,58 milioane - vezi tabelul din imagine), dar abia pe locul 6 în privința numărului de turiști străini (18 mii de sosiri).
   Podiumul sosirilor de turiști străini e completat de județul Timiș, cu un număr de aproape 28 de mii (4,7% din totalul sosirilor de turiști străini de la nivel național).

   Cele mai ocolite județe de turiști în primele patru luni ale anului au fost: Sălaj, Ialomița, Tulcea, Giurgiu, Călărași și Teleorman (cu mai puțin de 9 mii de sosiri fiecare - vezi tabelul din imagine). Botoșani, Gorj, Ialomița și Teleorman au fost județele cu cele mai puține sosiri de turiști străini (mai puțin de 500 de sosiri fiecare).

   Cele mai lungi sejururi medii pe turist, dintre județele cu un număr mare de sosiri, au fost în Constanța (2,95 zile/turist), Vâlcea (2,65 zile/turist) și Bihor (2,58 zile/ turist). La nivel național, sejurul mediu pe turist din primele patru luni ale anului a fost de 1,97 zile/turist. În capitală, sejurul mediu a fost de 1,65 zile/turist, iar în Brașov sejurul mediu a fost de 2,05 zile/turist.

   Trendul de creștere din ultimii trei ani (vezi aici) se menține și anul acesta. Suntem încă departe de a putea spune că avem un turism dezvoltat, dar, măcar suntem pe o pantă ascendentă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
Blogger Templates