Social Icons

marți, 29 septembrie 2015

Moțiunea cade, Ponta rămâne în șpagat

Cum se pregătește Ponta pentru un nou mandat de premier
   La turnarea reclamei cu Van Damme s-a luat în calcul România ca destinație pentru filmări. Când au văzut cum se surpă autostrăzile la noi, au preferat Burkina Faso, acolo, principala problemă fiind loviturile de stat și nu surparea autostrăzilor. Ponta a ales să joace el în locul lui Van Damme, doar că nu în reclamă, ci în politica lui Dragnea, a Intersului Național și a celor doi păcălici din PNL.
   La numărarea voturilor, Ponta a câștigat castingul și pentru următoarele reclame. Dragnea și Interesul Național sunt în joc de gleznă, timp de două luni, pentru Dragnea, și nelimitat, pentru Interes. Cei doi păcălici - Bleaga și Gorrr-ghiu - și-au luat un duș de penibil de la „milioanele” de manifestanți din fața Parlamentului. Și, uite așa, ne-am ales noi cu încă un an de Ponta,  sau mai mult, pentru că, la Cotroceni nu se negociază, doar se execută vacanțe.
   Ponta are șansa să fie cel mai longeviv prim-ministru al României post-decembriste. Este premierul ce-a fost desemnat, nu odată, ci de două ori, de un președinte declarat a-i fi adversar, să formeze cabinetul. Este singurul premier ce a pierdut alegerile prezidențiale, după Isărescu și Năstase, dar care a rămas în funcție. Și, deocamdată, e singurul președinte de partid debarcat din funcția de președinte, dar care e la conducerea guvernului. Pentru toți cei ce se îndoiesc de abilitățile politice ale lui Ponta, cred că enumerarea anterioară e un contraargument solid.
   De partea cealaltă de baricadă, ce vedem? Vedem un președinte ce tace inteligent un an de zile, pentru ca, deodată, să dea cu mucii în fasole în problema refugiaților, după care, la rândul său să se refugieze la Licurici. Vedem o reminiscență a regimului Boc, prăfuită și nebăgată în seamă de timpul prezent. Mai vedem o domnișoară obsedată să i se pronunțe corect numele, deși ar trebui să fie mulțumită că știe cineva cu ce literă începe. E de mirare că Ponta e etern? Nu.
   România anului viitor riscă să intre într-o era a pomenilor deșănțate, decontate după alegerile din toamna anului viitor. Dragnea nu va mai fi la cârma PSD, dacă în alegeri partidul obține un scor mare, iar Ponta e încă premier. Ponta se va întoarce pe cai mari în PSD și riscăm să rămână premier dacă scoate peste 40% în alegeri.
   Excedentul bugetar de până în luna august e de 6,46 miliarde de euro. Astăzi, Ponta ne-a avertizat că noi nu suntem Germania și nu ne încurcăm cu excedente, așa că trebuie cheltuiți banii. De unde tragem concluzia că, până la sfârșitul anului, excedentul se va vaporiza, și vom putea să facem și nițel deficit, că așa am negociat cu FMI şi UE. Dacă nu facem deficit, atunci riscăm să nu mai avem voie să facem deficite pe viitor. Deci, e musai să facem deficit. Credeţi că excedentul actual plus deficitul de la final de an se va duce în infrastructură? Aș, nu, se va duce direct în pomeni către primari și către populație. Principiul prezentului sacrificat pentru un viitor mai bun devine un prezent nițel mai bun pentru un viitor incert.
   Toate aceste scenarii sunt condiționate de un singur lucru - Interesul Național. Dacă Iohannis nu promite Interesului ceva concret, scenariu a încă patru ani de Ponta are șanse mari de îndeplinire. 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
Blogger Templates