Social Icons

joi, 25 aprilie 2019

Unul din cinci deținuți din statele UE are cetățenie străină

Topurile statelor UE după numărul și ponderea deținuților cetățeni străini
   UE avea în 2016 aproape 588 mii de deținuți, asta însemnând 115 deținuți la 100 mii locuitori. Din cei 588 de mii de deținuți, 109 mii (19%) erau cetățeni străini, încarcerați în altă țară  decât cea de origine.

   În condițiile în care datele Eurostat a două state (Belgia și Luxemburg) și a unei regiuni din Marea Britanie (Scoția) sunt din anul 2015, putem aprecia că impactul asupra cifrelor de la nivelul UE nu e semnificativ, deci cifrele din 2016 rămân aproximativ aceleași. Trebuie, de asemenea, precizat faptul că statistica Eurostat tratează separat criminalitatea din Anglia și Țara Galilor, Scoția și Irlanda de Nord.

   Câți deținuți sunt în statele comunitare?

   România, cu 27,5 mii de deținuți (139 deținuți la 100 mii locuitori), e pe locul șapte în UE, media numărului de deținuți la 100 mii de locuitori fiind peste media UE (115). 
   Cei mai mulți deținuți se înregistrau în Anglia și Țara Galilor (83,6 mii - vezi tabelul din imagine), iar cei mai puțini în Malta (553 - vezi tabelul din imagine). 
   Dacă adunăm cele trei regiuni din Marea Britanie (datele Scoției sunt din 2015) ne rezultă un total al deținuților de 92,8 mii, adică unul din 6 deținuți din spațiul comunitar era din această țară.

   Recent am mai abordat problema infracționalității la nivel comunitar (accesează aici Topul statelor UE după infracționalitatea pe principalele categorii de infracțiuni). La majoritatea infracțiunilor, Anglia și Țara Galilor era „premiantă”. Unii sunt tentați să dea vina pentru această poziționare pe imigranți și fenomenul infracțional adiacent, dar e mai mult decât atât. Observăm că la capitolul numărului de deținuți Anglia și Țara Galilor e de asemenea „premiantă”, iar ceea ce e interesant e faptul că doar 10,1% dintre aceștia sunt străini, deci sub media UE de 19%.

   Dacă ne raportăm la topul statelor comunitare după numărul de deținuți la 100 mii de locuitori, observăm că primele șapte locuri sunt ocupate de state ex-comuniste. Lituania  (236 deținuți la 100 mii locuitori), Estonia (218), Letonia (215), Cehia  (213) și Polonia (188) sunt statele cu cei mai mulți deținuți la 100 mii locuitori. 
   Cele mai mici valori ale numărului de deținuți la 100 mii de locuitori se înregistrau în Suedia (60 deținuți la 100 mii locuitori), Danemarca (60) și Finlanda (58 - vezi tabelul din imagine), state fruntașe la multe capitole de infracțiuni (vezi aici). 
   Se pare că statele ex-comuniste nu au o problemă atât de mare cu infracționalitatea precum statele nordice, probabil, pentru că infractorii sunt trimiși la răcoare și nu iertați și trimiși acasă cum se întâmplă în nord

   Câți deținuți străini sunt în statele comunitare?

   Germania pare să conducă în topul numărului total de deținuți străini. Spun pare, pentru că Germania nu calculează numărul deținuților străini ci pe cel al totalului de deținuți. Totuși, datele Institutului Federal German de Statistică ne dau amănunte despre condamnații definitivi în funcție de cetățenie. 31,4% din condamnații definitivi din Germania anului 2016 nu erau cetățeni germani. Putem extrapola acest procent și în cazul deținuților și ne rezultă un număr de peste 20 mii deținuți străini (vezi tabelul din imagine).

   În top, cu date certe de această dată, urmează Italia (19,1 mii deținuți străini; 34,2% din total), Spania (17,1 mii; 28,7 % din total), Franța (14,9 mii; 21,9% din total) și Anglia și Țara Galilor (8,4 mii; 10,1% din total - vezi tabelul din imagine).
   Letonia, Slovenia și Lituania sunt statele cu cei mai puțini deținuți străini (vezi tabelul din imagine).

   Dacă ne raportăm la ponderea deținuților străini în totalul deținuților, atunci topul e condus de Luxemburg (74,7% din totalul deținuților), Austria (54,4%), Grecia (54,3%), Belgia (43,8%) și Malta (43,9%).
   Cele mai mici ponderi se înregistrau în Lituania (1,6%), România (1,1%) și Polonia (0,9% - vezi tabelul din imagine).

   Observăm că statele mediteraneene sau statele de destinație ale imigranților din afara spațiului comunitar au, fie un număr însemnat de deținuți străini, fie o pondere importantă a acestora în totalul deținuților. În aceste condiții, e de așteptat ca, în următorii ani, numărul deținuților străini și a ponderii acestora în totalul deținuților să crească în aceste state
   Prin prisma acestor date, dar și a datelor privind infracționalitatea (vezi aici), se mai impune o concluzie, și anume, faptul că un sistem judiciar mai dur, care bagă și ține mai mulți infractori în pușcărie raportat la populația generală, te scutește de o infracționalitate ridicată. Se pare că, dacă ai un sistem de detenție lax și ești o destinație finală majoră pentru imigranți, atunci ai toate șansele să ai o infracționalitate ridicată.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu