Social Icons

luni, 8 aprilie 2019

La capitolul infracționalitate, România joacă în liga mică în Europa

Topurile statelor europene după ratele infracționalității ale principalelor categorii de infracțiuni
   Există mitul conform căruia, statele nordice sunt un exemplu de urmat în privința stăpânirii fenomenului infracțional. Un reportaj al Pro Tv - ului de acum un an și ceva ne prezenta țările nordice ca fiind raiul pe pământ în materie de siguranța cetățenilor.

   Datele Eurostatului privind rata infracționalității pe tipuri de infracțiuni ne arată că fenomenul infracțional din Norvegia, Suedia, Danemarca și Finlanda e mult mai prost gestionat decât în România. Dacă ne comparăm cu celelalte țări comunitare sau din afara spațiului comunitar, ne dăm seama că stăm mai bine decât majoritatea statelor la capitolul infracționalitate.

   Cum arată topurile statelor europene după ratele infracționalității pe tipuri de infracțiuni?

   Eurostatul a actualizat zilele acestea datele privind ratele infracționalității pe tipuri de infracțiuni aferente anului 2016. Statistica cuprinde și date aferente unor state din afara spațiului comunitar (vezi tabelul din imagine). Datele Belgiei și unele date la anumite categorii de infracțiuni sunt din anul 2015. În cazul Marii Britanii, statistica Eurostat prezintă datele Angliei și Țării Galilor separat de cele ale Irlandei de Nord și ale Scoției.

   Rata infracționalității se calculează prin raportarea numărului de infracțiuni cercetate și soluționate de poliție la o sută de mii de locuitori.

   Topul statelor comunitare după rata infracțiunii de omor e condus de Olanda (8,95 omoruri la 100 mii locuitori), Letonia (5,64), Lituania (4,92), Estonia (2,51) și Belgia (1,96 - date din 2015).
   România se află pe locul 10 în UE în privința ratei infracțiunii de omor (1,25 omoruri la 100 mii locuitori - vezi tabelul din imagine).
   În afara spațiului comunitar, dintre statele incluse în analiză, cea mai mare rată a omorurilor s-a înregistrat în Turcia (22,3 omoruri la 100 mii locuitori).

   Rata infracțiunii de tentativă de omor din statele UE poziționează Luxemburgul pe locul întâi (12,49 tentative de omor la 100 mii locuitori), urmat de Suedia (8,92) și Belgia (7,70 - vezi tabelul din imagine).
   România e pe locul 9 la această rată (2,44 tentative de omor la 100 mii locuitori), datele a trei state și ale Angliei și Țării Galilor lipsind din statistică.
  Dintre statele din afara spațiului comunitar incluse în analiză, Kosovo conduce în topul la rata tentativelor de omor (20,43 tentative la 100 mii locuitori).

   Rata infracțiunii de vătămare corporală ne arată că în Anglia și Țara Galilor s-au înregistrat în 2016 cele mai multe infracțiuni de acest tip din spațiul comunitar (799,53 la 100 mii locuitori). Belgia (603,26), Luxemburg (494,75), Franța (363,86) și Germania (170,41 - vezi tabelul din imagine) sunt statele aflate pe următoarele locuri în acest top.
   România, cu o rată a vătămărilor corporale de 1,54, e pe ultimul loc în UE.
   În afara spațiului comunitar, topul e condus de Liechtenstein, cu o rată a vătămărilor corporale de 188,72.

   Topul statelor comunitare după rata infracțiunii de violență sexuală e condus de Scoția (194,4 infracțiuni de violență sexuală la 100 mii locuitori), Suedia (179,48), Irlanda de Nord (171,53), Anglia și Țara Galilor (149,93) și Belgia (91,42).
   România e pe locul 23 în UE, cu o rată a infracțiunii de violență sexuală de 9,05 cazuri înregistrate la 100 mii locuitori.
   Dintre statele extra-comunitare incluse în analiză, cea mai mare rată se înregistra în Islanda (149,76 - vezi tabelul din imagine).

   Rata infracțiunii de viol din spațiul comunitar a înregistrat cele mai mari valori în Anglia și Țara Galilor (71,05), Suedia (64,06), Irlanda de Nord (44,60), Scoția (32,64) și Danemarca (29,42). 
   România a înregistrat o rată a infracțiunii de viol de 4,76 (locul 20 în UE).
   Dintre statele extra-comunitare, cea mai mare rată a violului s-a înregistrat în Islanda (55,63 - vezi tabelul din imagine).

   Cele mai multe tâlhării la suta de mii de locuitori s-au înregistrat în Belgia (196,68), Spania (152,12), Franța (148,39), Portugalia (128,74), Anglia și Țara Galilor (102,01). 
   În România, rata infracțiunii de tâlhărie a fost în 2016 de 15,67 (locul 24 din UE).
   În afara UE, cea mai mare rată a infracțiunii de tâlhărie s-a înregistrat în Turcia (34,45).

   Rata infracțiunii de furt din statele spațiului comunitar a atins cele mai mari valori în Danemarca (3.952), Suedia (3.811), Anglia și Țara Galilor (2.286), Finlanda (2.069) și Franța (2.031 - vezi tabelul din imagine).
   În afara UE, cea mai mare rată a furturilor s-a înregistrat tot într-o țară nordică, și anume în Norvegia (2.006).
   În România, rata infracțiunii de furt a fost de 466,08 (locul 24 în UE).

    Statistica Eurostat ne oferă date și despre furturile din locuință. Rata furturilor din locuințe a înregistrat cele mai mari valori în Danemarca (777,59), Belgia (590,66), Suedia (428,60), Luxemburg (368,42) și Franța (361,29).
   În afara spațiului comunitar, cea mai mare rată a furturilor din locuințe s-a înregistrat în Elveția (312,8).
   În România, această rată a avut o valoare de 75,07, plasându-ne pe antepenultimul loc din UE.

   Datele Eurostat ne arată că România stă mult mai bine decât majoritatea statelor comunitare la capitolul infracționalitate. În afară de omoruri, unde ne situăm în prima jumătate a topului statelor UE, la celelalte categorii de infracțiuni suntem pe ultimele locuri în spațiul comunitar. România joacă în liga juniorilor atunci când comparăm ratele infracționalității la nivel european.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu