Social Icons

duminică, 12 iunie 2016

Nicușor dragă, dacă nu te votăm la toamnă, ne dai în judecată?

De ce nu-l mai votez pe Nicușor Dan
    L-am votat pe Nicușor Dan. O spun din capul locului, ca să nu fiu bănuit de apucături „Firești”. Dacă locuiam în sectorul 1, pe franțuzoiacă n-o votam nici în ruptul capului. Nu cred că în Franța, vreodată, dacă nu vorbești cât de cât corect franțuzește, ai șanse să te voteze cineva. 

   Clotilde nu vorbește română, ea imită un soi de română franțuzită, ca-n reclamele proaste, cu multe, și mult prea ușor trecute cu vederea, greșeli de exprimare și logică. Ce mi se pare incredibil e că mulți au trecut cu vederea acest handicap, doar pentru a se simți bine că „uite, domnule, și la noi se poate să avem o franțuză primăriță! Ce toleranți și multiculturali mai suntem!”. Fata stă prin România de mulți ani, n-a prins prea bine treaba cu limba română, dar a prins excelent cum stă treaba cu ridicatul poalelor în cap. Cică a fost furată la voturi, în timp ce observatorii săi dansau pe muzica celor de la Maroon 5. Acuma, cică, trebuie să ieșim în stradă să protestăm că ea și Nicușor n-au fost în stare să pună obsevatori nemelomani în secțiile de votare.

   La toamnă, dacă se nimerește un alt concert, și Nicușor ratează intrarea în parlament, trebuie să ne aștepăm la un proces că n-am fost cu ochii pe voturile lui? Am crezut că Nicușor e sincer și chiar vrea să facă ceva. Văd că în afară de procesomanie, alte pasiuni nu-l ating. Cel mai grav e că băiatul chiar e un scenariu alternativ, în caz că partidul lui Vasilică și Alinuța dă chix în toamnă. Serviciile îi sufla tare în pânze, dovadă stând comportamentul celor de la Digi - televiziunea cu cei mai mari epoleți dintre toate. Ăsta e un motiv suficient pentru a-mi schimba votul la toamnă, cu riscul să fiu dat în judecată.

    După alegeri, am avut senzația că Nicușor, cu fața lui de pămpălău blând, e de fapt un șmenărel de Rahova, din ăla care se dă jos din mașină să te mângâie cu bâta de baseball pe spinare că nu treci destul de repede pe trecerea de pietoni. Dacă n-a fost capabil să strângă niște observatori care să-și facă treaba, cum va putea să străngă niște parlamentari mai de soi? Ce încredere poți să ai că parlamentarii propuși pe listă la toamnă sunt mai de soi decât fanii Maroon 5?

   Poți să riști și cu pramatiile lui Nicușor, așa cum ai riscat cu celelalte pramatii trimise în parlament de până acum. Problema e că el ne propune „un alt fel de a face politică”, adică un fel de „stop, ține-ți ideeea, până mă întorc de la concert”. România se întinde mult și bine dincolo de Chitila. Nu mă îndoiesc că televiziunile cu epoleți îl vor purta pe brațe pe Nicușor. El e un scenariu alternativ ce trebuie promovat intens, făcut cunoscut, și votat la o adică, dacă varianta principală eșuează. Atâta doar că, țara de dincolo de Chitila nu prea se uită la Digi, iar când se uită, alege cum vrea ea, dovadă stau rezultatele de la alegerile ce-au trecut.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
Blogger Templates