Social Icons

duminică, 23 august 2015

Je triple ta solde!

Mărirea salariilor și șpăgilor
   Ai trecut prin fața biroului meu, ai încurcat-o, tocmai ți-am triplat leafa! După țara celui ce ia, a venit domnia celor ce dau. Nu contează ce dau, important e să dea ceva. Fie că dau 0 km de autostrăzi, fie că dau cu subsemnatul la DNA, fie că dau o raită prin Caraibe, fie c-o dau cu oiștea-n gard, important e, pentru toți cei cu ștampila de vot, că dau ceva.

   Ponta e un fel de Lucius Detritus din comedia Asterix et Obelix contre Cesar, interpretat de Roberto Benigni, care, odată ajuns la putere, împarte în stânga și-n dreapta triplări ale soldelor, doar ca să se mențină la putere. Nu l-a auzit bine pe Iohannis că se caută prin buzunare de mărunțiș pentru vacanțe, că i-a și mărit leafa de câteva ori. Și-a mărit-o și lui, ca să nu pară că-i face cadou neamțului și, ca să nu pară că și-a mărit singur leafa, l-a pus pe Sprâncele Fardate ale Interesului Național să le mărească leafa și lui, și lui Iohannis, și lui Tăriceanu, și lui Zgonea, și cam atât, în primă fază. În faza a doua, le-a zis celor din parlament că le mărește și lor dacă sunt cuminți și nu mișcă în front. Medicilor, știți voi, acei medici de competența cărora a fugit în Turcia, le dă mai puțin, dar, în același timp, le dă drumul la șpagă. Adică, eu nu-ți pot mări solda de trei ori, că mi-am mărit-o mie, îți dau ție câteva procente în plus, și, ca să nu te superi, te las să iei șpagă legal. Oricum, pe mine nu mă interesează, eu mă operez, la o adică, și-n Afganistan.
   Dacă te las să iei legal șpagă, e o chestiune de timp până când legalizăm toate șpăgile, pentru că, de, familie mare, remunerație mică și guvernanți cu nevoi speciale. Trăim într-o epopee a unui triumvirat, în care Ponta își dă și se face că dă și celor mulți, dar, de fapt, celor mulți li se cere să dea, de-acum încolo, șpagă legal, Iohannis tace inteligent și-și încasează leafa mărită, în timp ce nevastă-sa e un fel de Sfânta Parascheva la care fac rând toți fripturiștii din presă, iar Oprea rumegă Interesul Național, mărind lefuri, pensii, orice, numai să-și vadă pe umeri și a cincea pereche de stele, visându-se un fel de Burj al-Arab al generalilor de șapte stele.
   Raționamentul măririi lefurilor e ambiguu și schizofrenic: ești demnitar - îți mărim leafa ca să nu mai furi, ești medic - îți mărim leafa cu mai puțin, dar te lăsăm să-ți rotunjești veniturile luând șpagă, ești simplu cetățean - plătește-ne mai bine ca să nu te mai furăm, dar noi nu garantăm că nu te vom mai fura, plătește-i mai bine și pe medici, dar dă-le și șpagă, iar la final, vei realiza că plătești mai mult, dar furat tot ești. Lumea, după acest raționament, se împarte în foști hoți cu promisiuni de a deveni cinstiți, foști și viitori semi-hoți și proști perpetui care doar plătesc. Deasupra tuturor, plutește o realitate - indiferent cine ajunge la putere, pentru cei ce nu trec prin dreptul ușii mai marilor zilei, calitatea de luat drept prost, ce doar plătește, nu se schimbă niciodată.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
Blogger Templates