Social Icons

marți, 10 martie 2015

Vom avea paritate între euro și dolar

Vom avea paritate între euro și dolar
   După criza creditelor în franci urmează criza celor în dolari. Aceasta nu exclude o revenire a crizei francilor. BNR nu prea poate interveni pentru menținerea cursului leului în raport cu cel al dolarului la un nivel mai scăzut decât cel actual. De ce? Pentru că asta ar trebui să ducă euro în jos.
Dacă va duce euro în jos, vor fi afectați exportatorii. Spațiul de manevră de care dispune BNR-ul e limitat și de dorința ascunsă a lui Isărescu de a adera înainte de 2020 la zona euro, dacă aceasta va mai exista. Acest spațiu îi limitează intervalul de apreciere/depreciere a cursului de schimb.
   Euro va scădea în fața dolarului, iar jumătatea anului, dacă nu chiar și mai devreme, îl va găsi la paritate. În situația actuală, în care tiparnița de euro merge la maxim, răspunsul de peste ocean va mai domoli ritmul aprecierii dolarului, dar nu într-un mod semnificativ, și nu pe termen mai mare de câteva luni. Dolarul a devenit peste noapte o monedă de refugiu, înlocuind francul elvețian și yenul japonez. Economiei americane îi merge bine, iar fluxurile financiare se orientează spre dolar într-o măsură mai mare decât acum un an sau doi.
   Deci, dacă ai un credit în dolari, trebuie să te aștepți la aprecierea dolarului și la ridicarea din umeri a lui Isărescu. Acum, mâinile acestuia sunt semi-legate și, chiar dacă ar dori să se implice, nu prea o poate face fără a avea consecințe asupra exporturilor. Așa că, nu va interveni decât prin dojeni la adresa celor cu credite în dolari

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
Blogger Templates