Social Icons

miercuri, 6 noiembrie 2013

Buzunarul gol naște haiducie

Creșterea accizelor de către Ponta
   De la o vreme se ițesc, ici - colo, idei venite din vremurile când zapcii deveneau haiduci din mustrări de conștiință, cu diferența că, în prezentul mocirlei bugetare, zapciii rămân tot zapcii, dar cu apucături haiducești. În imaginea alăturată nu e o gospodină, deși coafura ne-ar induce în eroare, nu, el chiar e premierul. Așa zice lumea, așa crede el, așa repet eu după cei ce cred sau zic așa. Ce cred eu, un gândac ce dă în bine-intenționatul de pe fotoliul cu picioarele scurtate ca să i se potrivească lui Boc? Pe cine interesează? Dacă nu îndeplinești numărul magic de peste cinci sute de mii, ești un fascist, deci nu contezi, sau, mă rog, așa ne zice tata-socru. Totuși, cred că doamna Andrea Schaechter, (reprezentantul FMI) ce vine pe-aici cum veneau în orașe navetiștii pe tren, atunci când aveam navetiști sau trenuri, e cea care stă pe fotoliul scurtat de picioare și lăsat așa anume ca să i se potrivească. Ponta nu prea stă pe el că face cârcei. El, atunci când nu râgâie măriri de cote unice, strănută măriri de accize. Cât? Nici el nu știe. Cât o vrea fotoliul cu picioare scurte.
   Ponta n-are nicio treaba cu economia - asta e o axiomă. În aceeași axiomă intra și Boc. Doi habarniști autosuficienți ce-au dansat și dansează pe valsurile FMI. La noi, lucrurile merg în tandem. În anii `90 Iliescu visa că noi putem fi și capitaliști de cumetrie și să avansăm economic. Tot el credea că democrația este bună, dar educația cu parul trebuie aplicată celor ce se opun democrației lui. Năstase credea că poți fi etern în politică și urât de populație în același timp. Băsescu credea că lumea poate jubila la hăhăieli și să nu bage de seamă că-i haiducești cu 25%. Boc credea ce-i zicea Băsescu. Ponta ... Ponta e în tandem perpetuu cu el. El e, și nu e, doctor. Apropo mai e? El e împotrivă înainte de urne, și pentru, după. El propune ordonanțe sau legi, după care zice că va vota împotriva lor. La fel face și cu haiducia majorării cotei în tandem cu „diminuarea TVA”, transformate mai apoi în accize cu steroizi în tandem cu „diminuarea contribuțiilor sociale”, nu în același timp, ci mai la vară.
Deficitul bugetar crește   Tandem avem la mai multe ministere. La Finanțe, călcatul pe picioare, sportul preferat în coalițiile de guvernare, face din urmărirea și execuția unui buget o provocare de neatins an de an. Cei doi miniștri au demonstrat că Ialomițianu era  un „geniu” pe care nu l-am apreciat suficient. Măcar el n-o sfeclea în halul acesta când era șef la colectare Blejnar?!. E ceva să-l regreți pe Blejnar! Anul acesta, dezastrul colectării sub previziunile cele mai pesimiste a dat drumul la stavila haiduciei. Dacă ai un ban în plus, dă-l pe benzină! Dacă nu-l ai, oricum îl dai, că tot ce cumperi e transportat!
   Bugetul de anul acesta a plecat de la premisa unui PIB de 625,5 mld. lei. Veniturile erau estimate la 209 mld., iar după cele două rectificări estimarea tot este extrem de optimistă și ar însemna ca în trimestrul patru colectarea la buget să fie de 117% față de suma estimată, în condițiile în care, în celelalte trei trimestre, n-a depășit 94% din estimări. Extinzând gradul de colectare și la trimestrul patru și luând în calcul rectificarea cheltuielilor, rezultă un deficit de circa 23,7 mld. lei, în loc de cel convenit cu FMI-ul, ce se ridică la suma de 13,3 mld. lei. Depășirea deficitului convenit va duce sigur la noi măsuri de ajustare bugetară anul ce vine, indiferent că e an electoral. Așa că, ne putem aștepta, în a doua jumătate a anului, la o cotă mărită și-un divorț în coaliție. Mărirea cotei ar da în „bogații” ce trec dungile roșii. Totodată, ar da și în electoratul lui Crin, subminându-i poziția de prezidențiabil.
   Haiducia plănuită de la primul zumzet despre mărirea cotei va face un electorat de dreapta să stea pe tușă, iar bazinele mobilizate de Dragnea vor putea să-l propulseze pe Ponta pe fotoliul de la Cotroceni. Măcar așa nu vom mai avea parte de propuneri de legi urmate de voturi contra de partea aceleași persoane. La guvern fotoliul va rămâne cu picioare scurte pentru oricine ar purta titulatura de prim-ministru. Crin va face o opoziție constructivă, dacă nu va fi decapitat de partid. PDL va reface FSN-ul. Peste toate acestea, va domni un tandem între haiducie și hoție, întocmai ca acum, dar cu aroganța vremurilor lui Năstase. 


Un comentariu: